Sursele conduitei ruseşti

23 aprilie 2014 Societate

Nu e stabilit un anume timp care ar trebui să treacă înainte ca jurnalismul să lase cale liberă istoriei, dar, în mod normal, istoricii scriu cu avantajul perspectivei pe care o oferă trecerea anilor, a deceniilor sau chiar a secolelor. Timpul e necesar pentru ieşirea unor informaţii la lumină, pentru scrierea unor memorii şi pentru relevarea importanţei evenimentelor în sine.

Dar, de bine, de rău, Occidentul nu are luxul de a aştepta ca recentele evenimente din Ucraina să capete contur, pentru că, pur şi simplu, nu există siguranţa că ceea ce s-a întîmplat în Crimeea este un caz izolat. Mii de soldaţi ruşi rămîn la graniţa de est a Ucrainei, în fiecare zi se relatează despre noi tulburări care au loc în interiorul Ucrainei, multe fiind puse pe seama instigărilor din Rusia. Aşa că avem nevoie să înţelegem repede implicaţiile recentelor evenimente privind Rusia, preşedintele Putin şi ordinea internaţională. Nu mai puţin important este să aplicăm cît mai rapid lecţia învăţată.

Putin vrea să readucă Rusia acolo unde crede el că i-ar fi locul meritat în lume. El e într-adevăr supărat pentru ceea ce consideră drept o umilire suferită de la încheierea Războiului Rece, incluzînd destrămarea Uniunii Sovietice şi lărgirea NATO – chiar dacă nu va admite niciodată că Rusia a pierdut, de fapt, Războiul Rece. În acelaşi timp, Putin e preocupat de perpetuarea puterii sale şi vrea să se asigure că nu va avea aceeaşi soartă cu fostul preşedinte ucrainean Viktor Ianucovici, care a fost mandatatul său la Kiev. Aşa cum el recunoaşte în mod clar, restaurarea fostei grandori a Rusiei este un obiectiv împărtăşit de mulţi dintre compatrioţii săi. Politica externă poate produce beneficii pentru politica internă. Drept rezultat, e de aşteptat ca Putin să continue să se amestece în Ucraina atît timp cît va putea şi atît timp cît asta îi va sluji la consolidarea puterii în propria ţară. Occidentul ar trebui să încerce să împiedice această strategie.

Combaterea amestecului Rusiei în Ucraina nu justifică şi includerea Ucrainei în NATO. Aşa ceva ar însemna venirea în apărarea militară a Ucrainei, ceea ce ar implica riscuri enorme şi dificultăţi, iar a nu îndeplini cum trebuie un asemenea angajament ar duce la creşterea dubiilor pe plan global asupra credibilităţii Statelor Unite. Preşedintele SUA, Barack Obama, a descris corect Rusia ca fiind mai degrabă o putere regională decît una globală – la periferiile ei, este puternică şi are un rol substanţial în viitorul Ucrainei.

Totuşi, Occidentul are cîteva posibilităţi. Una este consolidarea Ucrainei din punct de vedere politic (ajutor pentru alegeri şi instaurarea unui nou guvern funcţional) şi economic. Recentul acord privind un pachet financiar de 27 de miliarde de dolari pe doi ani, susţinut de UE şi FMI, va fi de ajutor. Asistenţa în chestiuni de securitate ar putea întări Serviciile secrete şi Poliţia, aşa încît Ucraina să fie mai puţin vulnerabilă la încercările Rusiei de a semăna discordie şi de a provoca tulburări. O altă opţiune este aceea de a pregăti o nouă serie de sancţiuni la adresa Rusiei – mult mai puternice decît cele introduse ca urmare a invaziei şi anexării Crimeei. Noile măsuri ar trebui să ţintească instituţiile financiare ale Rusiei şi să limiteze ce poate fi exportat în Rusia, iar SUA şi UE ar trebui să-i comunice lui Putin acordul lor asupra acestor sancţiuni, aşa încît el să înţeleagă preţul complet pe care îl va plăti pentru destabilizarea Ucrainei.

O dimensiune de diplomaţie publică a Occidentului e, de asemenea, necesară. Ruşii ar putea să se gîndească de două ori la sprijinul pe care-l dau politicii externe a guvernului lor, dacă ar ajunge să aprecieze corect impactul acesteia asupra standardului lor de viaţă. Şi ar putea fi surprinşi să afle dimensiunile complete ale averii personale a lui Vladimir Putin, o chestiune care ar trebui documentată şi publicată.

Paşi pot fi făcuţi şi în direcţia slăbirii dominaţiei energetice pe care Rusia o are în Ucraina şi în mare parte din Vestul Europei. Statele Unite pot, pe de o parte, să înceapă să exporte petrol şi să-şi mărească propriile capacităţi de exportare a gazului natural. Europenii pot lua măsuri de introducere a tehnologiilor care au condus la marea expansiune a producţiei de gaz din Statele Unite, iar Germania şi-ar putea revizui poziţia faţă de energia nucleară.

Recentele evenimente pot servi, de asemenea, ca o deşteptare pentru NATO. Popoarele şi guvernele trebuie să scape de iluzia reconfortantă că folosirea forţei militare pentru cucerirea de teritorii ar fi ceva anacronic. Capacităţile şi cheltuielile de apărare din Europa trebuie mărite, la fel ca şi prezenţa Americii în anumite ţări NATO – ceva ce poate fi realizat chiar dacă Statele Unite îşi măresc prezenţa şi în Asia.

Strategia necesară pentru a rezista eforturilor lui Putin de a extinde influenţa Rusiei dincolo de graniţele ei – şi pentru a induce schimbări în interiorul acestor graniţe – nu seamănă cu altceva decît cu doctrina „îngrădirii“, care a condus politica Occidentului pe parcursul celor patru decenii ale Războiului Rece. Rusiei – o ţară cu numai 143 de milioane de locuitori, căreia îi lipseşte o economie modernă – trebuie să i se ofere ocazia de a se bucura de beneficiile integrării internaţionale, dar numai dacă îşi reţine pornirile.

Aceasta nu e o sugestie că ar fi apărut un al doilea Război Rece. Dar e un caz important pentru a adopta o politică a cărei eficienţă a fost deja dovedită în confruntarea cu o ţară care are pretenţii imperiale peste graniţe şi picioare de lut la ea acasă.

Richard N. Haass este preşedintele Consiliului pentru Relaţii Externe şi autor al cărţii Foreign Policy Begins at Home: The Case for Putting America’s House in Order.

traducere de Andrei MANOLESCU