Suprema îndrăzneală

Stă în faţa laptopului şi bea a doua cafea dintr-o cană pîntecoasă primită de la tipii de la Google. Cana reproduce sigla lui Chrome. Grăsană, cu inserţii oblice de culoare galbenă, roşie, verde. Pe fundul ei, în interior, un cerc albastru. Google Chrome. Oricum, n-are importanţă din ce cană bea cafea. Descrierea ei nu are nici o valoare în text.

Citeşte pe net despre oameni curajoşi. Unul şi-a luat lumea în cap şi a plecat la dracu-n praznic în fundul Americii, în plin Bible Belt. Alta, după douăzeci şi ceva de ani de căsnicie, şi-a dat seama brusc că bărbatu-său e urît şi prost. I-a trîntit-o zemos în faţă şi a plecat cu doi copii de liceu atîrnaţi la figurat de fustă. Două cupluri şi-au dat demisia din multinaţionalele în care lucrau, şi-au vîndut apartamentele din Bucureşti şi pleacă în creierii munţilor, unde îşi fac plantaţie de afine. Cînd nu scrie cărţi, Jonathan Franzen juma’ de an pîndeşte păsări prin smîrcuri.

Stă în faţa laptopului din bucătărie, soarbe din Google Chrome şi se gîndeşte la migraţia inversă de la oraş la sat. Pe Facebook-ul al cărui browser nu doarme niciodată citeşte diverse texte inspiraţionale: curaj, fuga de mediocritate, gesturi măreţe, bla-bla. Se gîndeşte ce i-ar trebui să fugă de tot măcar pînă la Cîmpina, despre care a auzit că e teribil de cocheţel pe alocuri. Cocheţel. Cu termeni din ăştia, sigur nu ajunge nicăieri. Păi, ar trebui să-şi vîndă casa, să găsească acolo un loc în care să stea şi să cîştige ceva bani din... din ceva. La modul ideal, i-ar trebui o căsuţă mică (se descurcă şi cu două camere) şi un petic de grădină. Ar fi teribil de frumos. Dacă şi-ar găsi şi o slujbă pe care o poate face de la distanţă, din faţa calculatorului, una care să-i asigure banii de zi cu zi, mîncare, pachetul de ţigări, nici că i-ar trebui mai mult. Ar pune în grădiniţa din faţa casei dalii, margarete, mărăriţe şi neapărat regina nopţii. Ar îmbrăca gardul în caprifoi parfumat. Ar planta lîngă temelia casei un lăstar vînjos de luleaua-turcului care să-i îmbrace casa în doi-trei ani în foliajul verde închis ca otrava şi-n flori roşii, ca trompetele. Odată lucrurile astea puse la punct, ar avea timp de citit, de scris, de împletit ciorapi, coşuri, pălării, habar n-are, un hobby din cele de lucrat cu mîinile. La o adică, ştie să facă dintr-un pui şi supă, şi tocană, şi friptură.

Visează cu ochii deschişi şi bea din Google. Lavazza roşie. În Cîmpina probabil că n-ar avea bani de aşa ceva. Se uită un pic în jur. Deschide uşa dulapului de sub chiuvetă, unde ţine detergenţii. Trei feluri de spray-uri de curăţat cuptorul. Două pentru mobilă cu mirosuri diferite. Lavandă şi încă ceva. Unul pentru geamuri, unul pentru ecrane de calculator. Balsamuri de rufe din colecţia misterioasă, parfumată, chic şi sprinţară. Două feluri de detergenţi pentru podele. Citrice şi aloe vera. Lavete şi bureţi. Cîrlige de rufe. Apret la tub. Nu foloseşte niciodată apret. Tubul arată bine. Săpunuri albastre pentru rezervorul de la WC pentru ca atunci cînd tragi apa să curgă apă albastră. Extrem de important. Ehee, la Cîmpina o să aibă doar strictul necesar. Va fi un om fericit. Va fi un om curajos, onest şi despovărat de griji. La Cîmpina...

Sună iPhone-ul aşa cum sună jumătate din telefoanele astea în Bucureşti, de se caută toată lumea în buzunare în metrou. Cineva îi zice că nu ştiu ce petrecere se întîmplă într-o crîşmă din centru. Dă să refuze, numai ce începuse să se aplece asupra propriei persoane, la naiba. Vine cutare şi cutare spune vocea din telefon. Cutare şi cutare au chestii interesante de povestit. Nişte oameni remarcabili. Se va gîndi altădată la Cîmpina. Nu e o hotărîre s-o iei aşa, la pamplezir. Mai ia o gură de cafea, şi pune cana pe alăturea cu masa. Chrome-ul explodează în bucăţi mici. Cu o mătură strînge cioburile iar cu unul dintre detergenţi (ăla cu citrice) şterge zeama dulceagă. Iese precipitat din casă. Găseşte un taxi. La bulivar! 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.