Supermarket

13 iulie 2010   Societate

Ultima piesă pe care am văzut-o în stagiunea aceasta relativ recent (acum vreo trei săptămîni) a fost Supermarket (scenariul şi regia: Theo Herghelegiu). Atunci se zvonea că ar fi şi ultimul spectacol al piesei în cauză care se mai joacă în general.

Acum aud că se va mai juca cel puţin în cadrul Festivalului Naţional de Teatru. Ceea ce mă bucură, pentru că mie, una, mi s-a părut că merită din plin. 

Nu-mi propun să-i fac o cronică. Vreau doar să vorbesc despre ea din perspectiva consumului. Şi a altor stări şi sentimente mai profunde pe care piesa le scoate la iveală, pe un ton aparent jucăuş, pornind de aici. 

Supermarket este un musical. Şi încă unul reuşit: muzica (Eduard Jighirgiu) şi coregrafia (Silvia Călin) sînt de bună calitate şi neconvenţionale. Actorii interpretează cu plăcere şi entuziasm. 

Faptul că e musical nu reprezintă, însă, decît… un prim strat de expresie. Poate cel mai indicat: mai întîi, pentru că musicalurile nu sînt un gen prea „bătut“ în teatrul nostru; şi apoi fiindcă subiectul pare, cel puţin la prima vedere, potrivit pentru o punere în scenă… mai lejeră. 

De fapt, spectacolul nu e deloc lejer. Mai curînd tragic decît comic, de multe ori, şi cel mai adesea absurd. Muzica are, în opinia mea, tocmai rolul de a scoate în evidenţă toate acestea: de a le „striga“… 

Evident, supermarketul este o metaforă. O metaforă extensibilă, ca de cauciuc, pe care o poţi forma şi deforma după plac, fără oprire. Sigur că într-un supermarket încape… totul: încap şi iubiri şi depresii, şi idealuri şi banalităţi… Consumul – cu varianta ideologizantă consumismul – nu e decît un punct de plecare pentru toate posibilele implicaţii ale ideii de supermarket. Lumea ca ofertă, ca display din care îţi poţi alege aparent liber ce-ţi doreşti, e unul dintre motivele recurente ale teoriilor consumiste prezente în piesă. Personajele „se servesc“ de acolo în funcţie de gradul lor de înţelegere şi de limitele lor. Cele două shopper-iţe de profesie, Manuela (Andreea Duţă) şi Graţiela (Adriana Drăguţ) vînează doar produse şi reduceri. Romicela (Mihaela Popa/Raluca Botez) îşi caută, în acelaşi loc, liniştea, împlinirea. 

Romicela poate fi considerată personajul principal al piesei: cu înfăţişarea ei de commedia dell’arte, un soi de Colombină suprarealistă şi anxioasă, aceasta suferă de maladiile cele mai frecvente ale lumii contemporane: e depresivă, dependentă, alienată… 

Ai senzaţia că problemele ei s-au rezolvat atunci cînd se îndrăgosteşte de Tutu, cărăuş zilier din Supermarket (Ionuţ Burlan). Din fericire, deşi idila lor pare să fie reciprocă, şi să se termine cu happy-end, nu se întîmplă aşa, piesa menţinîndu-se unitară pe linia absurdului declarat: Tutu se transformă nu într-un gîndac, precum Gregor Samsa din Metamorfoza lui Kafka, ci într-un… salam.  Într-un text de prezentare a piesei, regizoarea ei spune: „Ne propunem cîteva semnale de alarmă, cu privire nu numai la pericolul consumismului derapat, ci şi la consecinţele însingurării la care te poate împinge societatea contemporană, şi la consecinţele adoptării de prejudecăţi sau clişee pe care le «ingurgităm» aproape automat, căci ele vin la pachet cu tot felul de trenduri şi teorii de manipulare, care mai de care mai absurdă sau mai vădit stupidă.“ 

Mesajul piesei nu reiese atît de explicit ca în paragraful de mai sus. Singurele două personaje care o sfîrşesc… tranşant, împuşcîndu-se una pe alta, sînt cele două shopper-iţe fanatice. Maşa, eroina cehoviană intercalată aici mai curînd ca un comentator indirect al poveştilor şi avînd rolul de a lărgi convenţia şi de a depăşi barierele stricte ale mediului consumist, se hotărăşte să ajungă pînă la urmă de-adevăratelea la Moscova: cu taxiul. Depresiva Romicela se face casieriţă la supermarket. Cel mai nobil rămîne Tutu – salamul, care se hotărăşte să plece prin sate, ca să se bucure de el şi cei care nu au mai văzut vreodată unul…

Umorul negru şi absurdul rămîn, întotdeauna, soluţii viabile; şi Supermarket le oferă din plin. Asociate cu muzică de bună calitate, ritm şi dileme ontologice.

Mai multe