Sub luciul apei

Un creier bej-palid stă în mijlocul mesei de disecție, frumos împachetat în membranele lucioase ale meningelui. Masa de circumvoluțiuni, serpentinele de piure cremos par a fi proaspete și în bună stare. E creierul meu, scos cu grijă de niște mîini protejate de latexul albastru al unor mănuși chirurgicale.

Tai cu grijă felii egale din creierul meu, secțiuni minunate, sînt un robot perfect care manevrează un bisturiu nou-nouț. Mîna mea e sigură, gesturile implacabile, profesioniste. Fac asta de multă vreme, știu ce fac. Tăietură cu tăietură, secțiune cu secțiune, pînă la septum pellucidum și apoi mai încolo, în jumătatea cealaltă a creierului, citesc în el ca în cafea, ca într-un pumn de oase uscate, ca în frunzele de ceai, ca într-un glob de cristal. Pe măsură ce mă afund în tăietură, descopăr straturi-straturi de inadecvare, anxietate, suferințe închipuite și adevăruri pe care nu vrea nimeni să le cunoască. Cortexul frontal (impulsurile, deciziile), amigdala (frica, anxietatea), rezerve ascunse de peptide beta amiloid (Alzheimer, anyone?), le am văzut pe toate. Să începem.

Ai zile în care lumea pe care o știi se prăbușește pentru că vezi că ți-a expirat abonamentul la metrou exact cînd te grăbești mai tare, ai rămas fără țigări în toiul nopții, te-ai sculat cu un ochi mai mic și roșu în ziua în care trebuie să arăți cel mai bine, nu au avocado la magazin cînd îți aștepți amicii cărora le-ai promis guacamole. Sau genul ăsta de probleme. Nimicuri, rahaturi, probleme de om care trăiește bine. Probleme de hipsteri care stau în buricul orașului și mănîncă iaurturi cu grăsime zero. Problemele unora care aparent nu au probleme. Suma asta de inadvertențe pare apoi că se face din ce în ce mai mare și se rostogolește într-o depresie ale cărei rădăcini crapă asfaltul de jos în sus, ca la copacii bătrîni de pe trotuare.

Te gîndești că poate duci în adîncuri niște dureri nerezolvate, ceva suferințe mascate care iau la suprafață formele astea obscen de frivole ale unui răzgîiat universal. Poate că-ți iubești enorm părinții, în așa fel încît le ierți pînă și șantajele sentimentale, și tendința lor de a te ghetoiza într-un borcan de sticlă ca pe o insectă curioasă, și îi vezi de cîțiva ani încoace cum se afundă încet într-o bătrînețe care-i rupe de lume și de tine. Poate că ai stat recent cu cineva foarte drag și foarte apropiat, care, sărit de 80 de ani, pare extrem de lucid și prezent, dar care a uitat unde lucrezi și te confundă uneori cu altcineva. Peste ochi i s-a lăsat un soi de pîclă și reacția lui e paralelă cu ce i se întîmplă, o realitate nu se atinge cu cealaltă, trec vîjîind una pe lîngă cealaltă. Auzi în cinci minute, dar și de la întîlnire la întîlnire, aceleași și aceleași istorii, aceleași și aceleași expresii spuse în aceleași și aceleași contexte – căci ce naiba să mai vorbească cineva care s-a apucat deja să plutească dincolo?

Poate că ți se pare că lumea ta se prăbușește dacă iar n-ai apă caldă în dimineața asta, pentru că de fapt nu mai ești OK cu locul pe care-l ocupi pe aici, job-ul devine din ce în ce mai stresant pentru că nu ți-ai rezolvat tu problemele de devenire personală – de teamă, de lene, de comoditate, din lipsă de talent. Întotdeauna vina pare să fie altundeva, pentru că e prea crud, prea descriptiv și prea anatomic să privești cu sinceritate feliile din creierul tău. O sumă de legături neurologice, o rețea de impulsuri electrice, proteine și anticorpi produși de teamă, de dragoste sau de suferință care-ți vor marca nemilos arhitectura creierului, îl vor face varză, îl vor dantela pînă la necunoaștere.

Îmi expirase abonamentul la metrou, mă grăbeam la muncă, așteptam cu nerăbdare să deschid Kindle-ul ca să-l reiau pe Safran Foer, alt nevrotic cu false probleme, cînd am observat că bateria era pe zero. Și atunci totul mi s-a prăbușit în cap. Mi-au dat lacrimile. Dacă mă întreba cerșetoarea aia de pe scări ce am, ce naiba i-aș fi zis? Așa că am decis să-mi pun creierul pe masă și să-l tai felie cu felie. Merită și nu. Am impresia că sîntem toți viermănoși de la hipotalamus în sus. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.