Suàn (usturoi)

Pentru cine credea că omniprezenţa usturoiului chinezesc pe piaţa mondială e recentă şi întîmplătoare, aflaţi că, de fapt, e vorba de o invazie îndelung şi minuţios pregătită încă din prima parte a secolului trecut. Aceste două reţete din 1925 stau mărturie:

Căpăţîni de usturoi în saramură
(Yan da suan tou)

Curăţaţi o sută de căţei de usturoi şi puneţi-i într-un vas, cu trei livre de sare. Amestecaţi din cînd în cînd, vreme de trei zile. Scoateţi apoi usturoiul şi puneţi-l în alt vas, adăugînd trei uncii de praf de pelin (ku ai). Turnaţi deasupra o jumătate de livră de vin galben de orez şi şase uncii de zahăr. Astupaţi vasul şi lăsaţi-l cel puţin o lună într-un loc uscat şi răcoros. Această reţetă s-ar fi putut numi la fel de bine şi „Ai cu ku ai“.

Usturoi murat în oţet
(Yan ţu suan)

Cojiţi zece livre de usturoi, adăugaţi un pumn-doi de sare şi lăsaţi totul zece zile într-un chiup, amestecînd din cînd în cînd. Turnaţi apoi peste usturoi un bol mare de oţet clocotit. După ce amestecul se răceşte, adăugaţi o jumătate de livră de zahăr. Închideţi bine chiupul şi nu-l destupaţi mai devreme de o lună. Îmbălsămat cu sare şi vin, zaharisit, opărit cu oţet, pudrat cu pelin, nu e de mirare că usturoiul chinezesc s-a păstrat peste veacuri, pînă în zilele noastre.