Somn

13 februarie 2019   Societate

Ding-ding-ding-ding. Sînt în prima fază a somnului, alunec și revin, e o legănare ușoară, sînt o bucată de lemn care plutește undeva la buza unei mări calme, șșșș-șșșșș, mă duc și vin, glanda mea pineală care cîntărește 0,2 grame, adînc îngropată în masa creierului, picură melatonină, hipotalamusul care îi e cumva vecin întinde terminații nervoase flămînde și înghite melatonina cu poftă, îi picură pe bărbie substanța asta pe care, nu știu de ce, o asociez cu o melasă groasă, cad brusc în gol, mușchii mei se contractă și apoi se destind, se numește mioclonie, dar cui îi pasă cînd e în buza somnului?

Ding-ding-ding. Telefonul pus lîngă cap se aprinde isteric în albastru și verde, mă smulge din faza unu și mă ridică în capul oaselor. E opt și jumătate seara, viața prietenilor mei abia începe, iar eu sînt o bucată de lemn eșuată în pat odată cu găinile. „Dormi?“, mă întreabă cineva care mă cunoaște bine, după care îmi trimite o cascadă de mesaje – „Trebuie să ne vedem sîmbătă să bem“, „Am luat 10 la examen“ (sîntem la vîrsta la care facem relaxat a doua facultate), „Băi, nu știam că Behterev e de o mie de ori mai important ca Pavlov“, mesajele curg. Nu știu cum se face că în comunicarea asta scrisă, instantanee – WhatsApp sau mesageria de pe Facebook –, nimeni nu scrie ce are de zis dintr-o dată. Totul e fragmentat. Două vorbe – send, alte două – send. Între mesaje, emoji-urile moaie sau subliniază emoții. E ușor de înțeles. Apoi, nu pui niciodată punct, e prea definitiv, abrupt, și pare cumva nepoliticos. Pui un smiley și se rezolvă orice. „Bem!“, scriu înapoi și, bineînțeles, pun un smiley.

S-a dus naibii somnul. Nu știam că o să ajung să-l prețuiesc atît de tare, nu îmi imaginam că o să ajung să mă bucur enorm de opt ore legate de uitare și de hălăduit în vise pe care mă chinui să mi le aduc aminte, să le pun bine în memoria existenței mele secrete, fantastice, în viața mea alternativă în care intri prin niște arcade mari, colorate, pe care stă un semn luminos: REM.

În copilăria foarte mică dormi ca pisicile, mai tot timpul, în adolescență și tinerețea timpurie pierzi nopțile și nu înțelegi ce minte diabolică a pus cursuri de la ora 8, iar din maturitatea tîrzie pînă la bătrînețe, ritmul tău circadian e făcut franjuri. Abia atunci începi să prețuiești somnul.

Dincolo de perioada agitată în care viața începea noaptea, am fost întotdeauna o persoană care funcționează perfect dis-de-dimineață. Butonul de snooze n a existat, n-am încercat să rup încă zece minute, încă cinci minute de somn. Trezirea e totală, conștientă, mintea e prinsă perfect în realitate fără confuzii somnoroase. Legătura cu somnul e tăiată scurt, chirurgical. Tot așa, m-au fascinat întotdeauna persoanele care pot adormi în orice condiții. În avion, în tren, în metrou, le vezi în abandon total – capul alunecat în piept sau dat pe spate, gurile deschise –, dorm oamenii fără să le pese că se pun pe tavă, în toată intimitatea lor, vederii celorlalți.

Ei or fi și cei care pot dormi după-amiaza. Somnul impus din copilărie trebuie că a fost una dintre cele mai mari suferințe ale mele. „Iar acum dormim“, i se spunea unui copil hiperactiv, agitat interior, cuiva care avea încontinuu lucruri de făcut. Mă veghea tata. Îmi punea peste ochi căușul cald al palmei, poate-poate adormeam. Nu-mi amintesc să se fi întîmplat vreodată. Toate arcurile interioare din copilul ăla erau veșnic întoarse, tensionate, gata să explodeze.

Acum însă, am ajuns să vînez perioadele de somn. Să le caut și să le prețuiesc ca pe niște geme rare. Le înșir una lîngă alta pe o sfoară trainică. Ieri am dormit excelent. Și azi am dormit bine. Le țin socoteala, calculez orele, vorbesc despre asta.

Cînd oi fi ajuns așa? De cînd oare o zi bună a ajuns să depindă atît de tare de calitatea somnului? Cum am ajuns să mă ascund în somn ca sub o glugă fermecată și să mă apuc să trăiesc bezmetic și halucinant în cealaltă realitate? O fi un semn de bătrînețe sau de o vagă depresie vicleană? Nu știu. E opt și jumătate seara, și mi-e tare somn. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe