Sînt zile în care 6 lei șnițelul în Piața Rahova ți se pare fabulos

Sînt zile din acelea în care orice preț ți se spune este mare, mult prea mare. Uite, bunăoară luni. Este prea mult mi am zis, plimbîndu-mă prin Piața Rahova, prea mult să dau 6 lei pe un șnițel. Era capătul lumii și mi s-a făcut nod la buzunar. Cum să coste aici, unde-i totul ieftin, 6 lei un șnițel? Ce-i face? Dar treptat m-am luat cu drumul și am privit în jur. Oare 6 lei acesta nu este fostul 4 lei? Ce contează? 4 lei îmi convine pentru Rahova, dar 6 lei pare deja preț de Unirea. Nu, nu accept. Și fac foame pe zi cît pot de mult și mi se pune spaima de foame pe un pachet de fistic. 20 de lei mi s-a părut de necomentat. Și, uite, ronțăi, la ora scrierii acestui articol, o pungă de fistic. Și dau și-un kil de apă tonică. Ceva nobil, îmi spun și nu mă deranjează că ziua se încheie cu nebunia fisticului înecat în Schweppes. Ce o fi fost în Rahova cu mine privind cu jind la șnițel, dar părîndu-mi prea de nesuportat? Ce mă îndeamnă să rumeg o-ntreagă pungă scumpă de fistic? Foamea? Pofta? Neliniștile nopții? Relaxarea? Plăcerile unei lumi pe care n o stăpînesc. Rătăcirile? Astfel, logic, m-am gîndit că 25 de lei pe un prînz în oraș dă orice mut cu ceva cheag. Deci, dacă eu așa fac, iată-mă reușind să mă integrez. Sînt ca toți muții care pun banul calcul spre a-și răpi ceva prînz. Și, uite, așa m-a salvat vinovăția. Din Rahova iată-mă refugiat în creierul meu, și el, bunul, făurindu-mi un meniu care e-n prețul comun al meniurilor de la restaurante. Ce creier! De asta îi dau apă tonică amară și fistic căpățînos, crud și inodor-dulce. Lemnosul din mine cere tainul fistichiu. Înot de pește are fisticul în stomacul meu. Și e înot de lux. 25 de lei. Ce bine-mi stătea cu șnițelul mîncat hulpav în fundul Pieței Rahova. Ce fac? Ce fac mîine? De ce contradicții, dialectici necunoscute voi fi furat? Mă las dus. N-am treabă cu proteina, nici cu grăsimile. Sînt încă liber. Uite, închei articolul cu gustul dulce al apei tonice. Asta nu-mi place. Dar, vezi, aș încheia altfel cu gustul uleios al bravului șnițel de Rahova. Cine-cine l-o fi mîncat? Și cu ce motivație?