Sînt imposibilitat a vă onora
Nu cu mult timp în urmă, Gabriel Liiceanu, întrebat fiind care ar trebui să fie calităţile unui absolvent de liceu, aspirant la un loc pe băncile facultăţii, a răspuns, oftînd din greu: „În primul rînd, să ştie limba română.“
Urmăresc, de ceva ani, programele şcolare şi obiectivele propuse în predarea limbii române în şcoli. Şi mi-e greu să pricep de ce, de atîta timp, şefii din ministere nu văd eşecul învăţămîntului românesc în bătălia cu agramatismul, cu vulgaritatea şi, în general, cu proasta folosire a limbii române. De la curriculum la exerciţiile existente în manualele şcolare, nimic nu pare gîndit să-i ajute cu adevărat pe „beneficiari“, pentru a depăşi graniţa dintre exprimarea lălîie şi cea coerentă, corectă, adecvată. Copiii pisaţi ani întregi cu „subordonata circumstanţială condiţională“ şi „apoziţia“ ajung tineri care nu ştiu să facă acordul dintre subiect şi predicat, sau care folosesc interjecţii nemiloase în loc de adjective.
Mai grav e cînd constaţi că tineri absolvenţi de studii superioare stau prost, dar foarte prost, cu utilizarea limbii române în scris. Am primit, întîmplător, o scrisoare a unui tînăr avocat, adresată firmei care îl invitase să participe la nişte cursuri. Scrisoarea e halucinantă: tînărul inventează cuvinte, iar cînd le foloseşte pe cele deja existente, le uită sensul. Rîndurile lui sînt o cascadă de preţiozităţi, bolboroseli, barbarisme, explicaţii stranii, metafore năucitoare, ghilimele puse brambura etc. Am să dau cîteva mostre: în primele fraze, după ce se prezintă, tînărul îşi cere scuze că nu poate participa la cursuri (ortografia şi punctuaţia îi aparţin): „Astfel cum am anunţat telefonic, sînt imposibilitat a vă onora cu prezenţa, dat fiind că sînt plecat din ţară în această perioadă, dar considerînd şi că peste puţin timp urmează examenul de licenţă. Aşadar, avînd în vedere că aplicaţia mea a fost selectată în urma unei investiţii consistente, atît ca timp, dar mai ales cu sentimentul că voi reuşi să contribui intens la activităţile pe care le aveţi în vedere, mă consider îndrituit, cel puţin să aspir, la acordarea unei oportunităţi în viitorul apropiat, în funcţie de disponibilitatea d-voastră. Actualmente întrevăd că perioada iulie-august va fi uşor „aglomerată“, atît ca urmare a pregătirii pentru examenul la Barou, dar şi pentru că profesorul meu coordonator intenţionează să-mi publice lucrarea de licenţă la editura Universul Juridic, ceea ce necesită unele ajustări. Cu speranţa că aceste informaţii îşi vor îndeplini menirea în a vă revela determinarea şi condescendenţa care mă reprezintă... etc.“ Pare scrisă de Rică Venturiano, aflat în plin delir – nu amoros, ci profesional.
Cred că cele mai importante semne ale dezordinii care macină societatea românească sînt două: mizeria întîlnită la tot pasul şi dispreţul faţă de limbă. Dispreţ manifestat nu la piaţă sau în cartierele mărginaşe. Ci la vîrf, în media, în şcoli sau în facultăţi, în cabinetele medicale sau în manuale, în institute de cercetare sau în discursurile conducătorilor de partide şi de stat.
Revenind la tînărul invocat mai sus, trebuie spus că am citit despre el pe Google. Are deja o mică experienţă politică: a lucrat pe la diverse cabinete de senatori sau primari de sector. Vorba unui coleg: „O să mai auzim de el. De undeva, de la o tribună parlamentară sau de la o emisiune culturală.“
Maria Iordănescu este psiholog.