Și dacă școala nu e pentru toți?

Cel mai recent „incident regretabil”, după cum l-a caraterizat ministrul Educației, Ligia Deca, petrecut în școlile din România a fost un videoclip, de cîteva minute, filmat de elevii unei școli din Prahova care își hărțuiesc sexual profesoara, batjocorind-o în toate felurile. Unul o ține de umeri, în timp ce minează acte sexuale, încurajat de colegi: „Dă-i-o, bă, că stă bine!”. Altul încearcă să-i bage degetele în gură și, nereușind, se urcă pe un scaun, o prinde de cap, trăgînd-o între picioarele lui. Restul elevilor, care nu stau în bănci, privesc scena, rîzînd grosolan și incitînd la și mai multă violență. Copii de 13 ani, ființe nevinovate. „În cei 15 ani de cînd practicăm jurnalismul, nu am văzut ceva mai grotesc și revoltător” – comentează jurnaliștii de la Prahova online (Phonline.ro), cei care au și făcut publică filmarea.

Sînt tinerii de azi mai violenți?

Atît cazul de la Prahova, cît și atacul de la Liceul „Ion Creangă“ din București, în care un elev de 16 ani și-a atacat profesoara cu cuțitul (cazuri de violență asupra profesorilor care nu sînt singulare în școlile din România) au lansat cîteva discuții în spațiul public, despre sistemul de educație, educația prea permisivă pe care părinții le-o dau copiilor, despre siguranța profesorilor în școli.

Multe din aceste discuții au îndemnat la calm și moderație, vorbindu-se despre cazuri „izolate” care n-ar trebui să demonizeze generația tînără, căci tinerii de azi nu sînt mai violenți decît am fost noi, la vremea noastră. Însă deși etichetate drept cazuri izolate, sînt suficiente pentru a lansa și alte întrebări, mai incomode, cu iz de tabu. Prima întrebare, de care ne temem și pe care o ascundem rapid sub covor, pentru că un răspuns afirmativ ne-ar culpabiliza în mod direct este: Sînt tinerii de azi mai violenți? 

Pe 12 ianuarie, în Algeria, un elev de 13 ani și-a înjunghiat profesoara, supărat că aceasta i-a făcut observație că deranjează ora. Elevul a așteptat-o în curtea școlii, iar în pauză a înjunghiat-o cu un cuțit în spate. Profesoara a fost transportată la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală de urgență pentru a scoate pumnalul și a opri sîngerarea.

Pe 20 ianuarie, în India, trei elevi de la un liceu din Delhi și-au înjunghiat profesorul de educație fizică, pentru că acesta le-a atras atenția că nu purtau uniforma școlii. 

Pe 22 februarie, în Franța, o profesoară a fost înjunghiată mortal de un elev de 16 ani.

Pe 1 martie, în Japonia, poliția din Saitama a arestat un elev de 17 ani, acuzat de tentativă de omor pentru că și-a înjunghiat un profesor de liceu. Elevul și-a recunoscut vina, declarînd că voia să omoare pe cineva, dar nu știa pe cine. 

Pe 28 martie, în Brazilia, un elev de 13 ani a înjunghiat patru profesori, într-o școală din São Paulo, una dintre victime decedînd. 

Pe 5 aprilie, în România, un elev a fost arestat pentru că și-ar fi înjunghiat profesoara. Potrivit declarațiilor ulterioare, acesta și-ar fi plănuit asaltul, interesîndu-se chiar de posibila pedeapsă, dacă ar omorî-o. 

Bineînțeles, am putea spune că sînt cazuri izolate, așa că un alt răspuns ar fi statisticile. În România, acestea nu sînt prea îmbucurătoare: potrivit Ministerului Educației, citat de HotNews, în anul școlar 2021-2022, aproape 10.000 de acte de violență au avut loc în școli din toată țara, număr în creștere față de anii anteriori.

Pe de altă parte, cifrele nu spun chiar totul și nu explică profunzimea fenomenului. De pildă, în Germania, statisticile poliției (citate de ZDF), privind criminalitatea, nu indică neapărat o creștere a actelor de violență comise de adolescenți și tineri în ultimii ani, ci din contra, o scădere. Însă statisticile poliției nu prind cazurile minorilor sub 14 ani, care, potrivit legii, nu pot fi anchetați. Iar în mediul școlar apar din ce în ce mai multe semnale de alarmă, profesorii acuzînd o creștere a violenței în rîndul celor foarte tineri. De altfel, la începutul lunii martie, în Germania, Luise, o fată de 12 ani, a fost omorîtă de două colege de clasă, una în vîrstă de 12, alta de 13 ani. Cele două au mărturisit crima, însă nu pot fi judecate. Avînd sub 14 ani, nu au vîrsta răspunderii penale și nu pot fi urmărite în instanță. Potrivit parchetului din Koblenz, fetele au ucis-o pe Luise cu „numeroase lovituri de cuțit”. N-a fost un accident, ci o crimă comisă cu voluptate.

Pedepse disciplinare în școli?

A doua întrebare incomodă, în epoca educației permisive este: Școlile ar trebui să introducă pedepse punitive mai aspre? Nefiind vorba despre bătaie sau pusul cu genunchii pe coji de nucă, măsurile disciplinare există în multe școli din Europa. 

În Germania, școala poate impune sancțiuni disciplinare, care merg de la mustrări publice pînă la exmatriculări pe perioade limitate sau chiar definitive. În multe școli au fost înființate comitete speciale pentru a lua măsurile mai dure, formate din directorul școlii și cîțiva profesori. Măsurile dure constau în transfer la o altă clasă, o altă școală, expulzarea de la cursuri pe o perioadă de pînă la trei luni sau chiar exmatricularea din toate școlile. În plus, în unele state, comitetul de disciplină are la îndemînă o măsură punitivă menită să responsabilizeze agresorul: ore de lucru comunitare, în timpul cărora elevii pedepsiți sînt puși să muncească în cadrul școlii – să spele culoarele, încăperile claselor de curs sau să ducă gunoiul. 

Această „măsură de responsabilizare” există și în Franța și poate fi și externalizată – încheindu-se acorduri cu diferiți parteneri care pot „găzdui” elevul pedepsit. În rest, pentru indisciplină este prevăzută mustrarea orală. Dacă elevul are la activ trei mustrări încep micile privațiuni, precum dreptul la pauză. În cazul a patru mustrări, părinții sînt informați, urmînd ca la a cincea să înceapă procedura de exmatriculare.

În România, nu doar că mustrarea în fața clasei a elevilor indisciplinați, mutarea disciplinară la o altă unitate de învățămînt sau scăderea notei la purtare sub 6 au fost eliminate din proiectul Statutului elevului, însă, potrivit noului proiect de lege prezentat de ministrul Ligia Deca, pe 9 martie 2023, chiar și exmatricularea elevilor din învățămîntul obligatoriu urmează să fie interzisă. 

Totuși, în urma atacului de la Liceul „Ion Creangă“ și a agresării profesoarei din Prahova, discuțiile pe această temă s-au reluat. Pe 11 aprilie, ministrul Ligia Deca a declarat că reconsideră exmatricularea, însă în termeni limitați, ca o suspendare, care trebuie „însoţită de măsuri de consiliere şi de anumite acţiuni pe care elevul şi familia ar trebui să le facă”. În ceea ce privește propunerea ca nota la purtare să conteze la Bacalaureat, Deca a spus: „Depinde despre ce vorbim. Dacă e o limitare a dreptului la educaţie, avem o problemă constituţională”.

Zîmbetul fricii

Revenind la cazul din Prahova, acesta a fost îndelung comentat pe rețelele sociale, cei mai mulți condamnînd „incidentul”, dar neputînd să se abțină de la a o condamna și pe profesoară: „De ce stătea ca bleamba?”, „E clar că-i lipsește o doagă”, „Uită-te la ea, mai și zîmbește!”.

Zîmbetul pe care îl afișa profesoara era însă unul de frică. Acea frică pe care o ai cînd ești înconjurat de haite de cîini turbați, cînd n-ai nici un ajutor la îndemînă, cînd te gîndești că pentru a scăpa cu viață trebuie să le zîmbești, să încerci să-i calmezi, să nu-i asmuți și să te sfîșie de viu. În urmă cu doar cîteva zile, în București, o altă profesoară fusese înjunghiată pentru că a vrut să dea un test-fulger elevilor. În ceea ce-i privește pe agresorii de 13 ani din Prahova, aceștia au primit mustrare (scrisă) și li s-a scăzut nota la purtare, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Nu știu cît de mult îi va responsabiliza pe elevii respectivi acest „set” de măsuri „punitive”. Nu știu dacă ei conștientizează răul pe care îl fac. Nu știu dacă agresivitatea lor are un fond psihologic, dacă provin din familii disfuncționale, nu știu ce vor ajunge în viață, dacă vor deveni oameni integri ai societății sau infractori periculoși. Însă îmi este foarte clar că școala nu-i interesează, că învățătura nu-i atrage și că merg la cursuri doar pentru că sînt obligați să o facă. Așa că a treia întrebare și cea mai incomodă: Dacă școala nu e pentru toți?