Sfîntul Grobian al politicienilor

Corabia nebunilor

În poemul scris în 1494, „Corabia nebunilor” (Das Narrenschiff ad Narragoniam), Sebastian Brant imaginează călătoria a 100 de nebuni înspre paradisul de ei visat: o țară imaginară numită Naragonia (în limba germană Narr însemnînd „nebun”). Personajele nu sînt nebune în sensul propriu, ci mai degrabă ne-bune, întruchipînd, fiecare, cîte o meteahnă a societății – vicii, fărădelegi, infamii, josnicii, ticăloșii, agresivități, mișelii, Naragonia fiind tărîmul propice tuturor urîțeniilor umane. 

Brant folosește alegoria lui Platon, ironizînd, prin corabia nebunilor, slăbiciunile și viciile timpului său, care sînt, de altfel, eterne. Cum barca nu are căpitan, neputînd intra niciodată în nici un port și plutind în derivă, nebunii care nu se pricep să navigheze invocă un sfînt, Sfîntul Grobian (nume derivat de la adjectivul grob – grosolan), patronul oamenilor vulgari. Sfîntul, departe de a-i ajuta, îi adîncește în vicii și derivă, făcîndu-i să se închine unui porc încoronat și îndemnîndu-i să omoare pe oricine le-ar ieși în drum. 

Nebunii nu vor ajunge niciodată la destinație, ci se vor îndrepta, fără să-și dea seama, înspre propria ruină, căci nebunia nu duce decît la dezastru. 

„Cînd Sfîntul de Diavol nu mai vorbește, păstorul lupului cere ajutor. Unde e, așadar, cîștigul lor? Să trăiască în haite, cu toții, vulgari, într-o lume a pierzaniei, fără Dumnezeu, care va pieri în batjocura tuturor.”

„Dulap e mă-ta, sînteți grobian!”

„Luați dulapul ăsta de aici” – a spus deputatul PSD Adrian Solomon, referindu-se la Diana Șoșoacă, a cărei replică nu a fost mai prejos: „Dulap e mă-ta, sînteți grobian”.

Așa s-au gratulat recent cei doi politicieni, în urma controversei născute pe marginea unei inițiative legislative. Tot recent, și tot din cauza respectivei inițiative, fostul premier Ludovic Orban a fost agresat fizic de simpatizanți ai AUR, iar declarațiile susținute ulterior de acesta au fost întrerupte brutal de deputatul AUR Dan Tanasă: „Nu e nici un fel de agresiune, domnu’ Orban, sînt doar minciuni pe care le proferați în spațiul public. Eu văd că sînteți întreg, n-aveți nimic”.

Invectivele, îmbrîncelile și violențele sînt departe de a fi o noutate în comportamentul politicienilor noștri, iar o istorie a grobianismului în politica românească recentă ar începe, fără îndoială, din anii ’90, cu fostul lider al PRM, Corneliu Vadim Tudor.

Limbajul suburban pe care acesta îl folosea pentru a-și denigra opozanții și criticii este foarte familiar și politicienilor care se pretind a fi niște „finuți”, precum Călin Popescu Tăriceanu, fost lider al PNL, care, în 2006, l-a atacat pe Cristian Boureanu, numindu-l „băiat cu mucii pe freză”, injurie preluată și de Gabriela Firea, patru ani mai tîrziu, într-o emisiune TV care s-a lăsat cu amenzi din partea CNA. 

O altă emisiune TV, care a făcut înconjurul lumii, fiind preluată și de CNN, i-a avut protagoniști pe Marius Marinescu și Anca Constantinescu. În emisiunea respectivă (difuzată de B1 TV, în 2008),  Marius Marinescu i-a aruncat un pahar cu apă în față Ancăi Constantinescu, după ce aceasta vărsase ostentativ pe el propriul pahar cu apă. Aceeași Anca Constantinescu, care cîțiva ani mai tîrziu li s-a adresat astfel colegilor: „Ciocu’ mic la ei, nu la noi, că acu’ noi sîntem la putere”.

Mulți politicieni români, care folosesc invective situate la nivelul „Băi, nesimțitule, valutistule!”, „Valutistă e mă-ta, porc ce ești!”, par a avea drept ghid o replică rostită în 2010 de un fost deputat PNL, Mihăiță Calimente, care justifica altercația avută cu deputatul PDL Constantin Dascălu spunînd: „O înjurătură românească, în interes național”.

Este în interesul național acest comportament grobian al politicienilor?

Huliganismul politic

Confruntarea dură între politicieni este inevitabilă, însă comportamentul degenerat transmite cu totul alte mesaje, care nu au nimic de-a face cu democrația. Dacă ne-am obișnuit cu mitocăniile, atît în spațiul mass-media, cît și în social media, huliganismul politic nu ar trebui acceptat, nici măcar în glumă. Amuzîndu-ne de grosolănie, mediatizînd-o, distribuind-o pe rețelele sociale, nu facem decît s-o validăm, diminuînd efectul de dezgust pe care aceasta ar trebui să ni-l provoace.

Căci politicienii care adoptă un astfel de comportament au o lipsă profundă de respect chiar pentru susținătorii lor, pe care îi consideră niște receptori potriviți pentru vulgaritate – percepîndu-i ca pe o haită de huligani care reacționează doar la violență și agresivitate. 

Pe de altă parte, un discurs politic din ce în ce mai infestat cu jigniri, insulte și amenințări creează portretul unei societăți cu un nivel scăzut de civilizație, ducînd nu doar la o lipsă a dialogului, ci și la promovarea unei politici făcute cu pumnul. 

Bineînțeles, la firul ierbii, și în sondajele de opinii, majoritatea condamnăm aceste comportamente grobiene. Totuși, de ce politicienii mizează pe asemenea atitudini, cînd ar părea mai inteligent să dea curs opiniilor alegătorilor? Și de ce continuă să aibă succes?

Antropologul german Thomas Mießgang a analizat, în cartea sa Scheiß drauf – Die Kultur der Unhöflichkeit („La dracu’– cultura insolenței”), diferite noi obiceiuri sociale și subculturi, pentru a vedea dacă trăim, într-adevăr, un declin larg răspîndit al bunului-simț. Punctul de plecare a fost constatarea socială că totul devine din ce în ce mai lipsit de politețe și, chiar dacă autorul atenționează că această deplîngere a existat dintotdeauna, pornind de la Socrate, azi, din cauza mass-media și a social media, „grobianismul a devenit mult mai vizibil” și, drept urmare, mai acceptat. 

În ceea ce privește miza politicienilor pe vulgaritate, Mießgang pune succesul acestui tip de comportament printre alegători pe seama unei solidarități din ce în ce mai precare în societăți.

Ce efect are discursul politic grobian asupra alegătorilor?

Potrivit lui Matthew Feinberg, profesor asociat la Rotman School of Management de la Universitatea din Toronto, specializat în domeniul comportamentului organizațional, comportamentul grobian al politicienilor captează atenția electoratului și poate cîștiga chiar simpatie, însă nu pentru mult timp.

Feinberg conchide astfel un studiu (publicat în Social Psychological and Personality Science), realizat de Universitatea din Toronto, asupra influenței pe care discursurile politice presărate cu invective o au asupra alegătorilor.

Printre altele, cercetătorii au analizat peste 32.000 de tweet-uri emise de pe contul de Twitter al lui Donald Trump, între jumătatea anului 2015 și 8 ianuarie 2021, cînd a fost suspendat de pe platformă. În acel interval, numărul adepților lui Trump a crescut de la 3 milioane la aproximativ 89 de milioane. Cu toate acestea, cele mai mari cîștiguri de audiență au fost înregistrate în zilele cînd tweet-urile sale erau deosebit de civilizate – aproximativ 43.000 de vizualizări noi față de doar 16.000 după ce posta un mesaj grobian. 

Două studii experimentale suplimentare care au făcut parte din cercetare, cu un total de aproximativ 2.000 de participanți, au confirmat constatarea că grobianismul politic generează dezinteres pe termen lung. Acest lucru a fost adevărat chiar și atunci cînd participantul la experiment era susținător al respectivului partid politic, ceea ce Feinberg a numit „surprinzător”. De asemenea, dezaprobarea comportamentelor necivilizate ale unui politician a avut o influență mai puternică asupra interesului de lungă durată, care a scăzut, decît perioada captării atenției.

Avînd în vedere atît rezultatele cercetării, cît și sondajele și opiniile publice dezaprobatoare, rămîne întrebarea: de ce politicienii continuă să comporte necivilizat? 

Pe de o parte, e posibil să o facă pentru a afecta reputația oponenților, sau chiar să urmărească ceva mai pervers: să dezguste alegătorii, astfel încît aceștia să nu mai meargă la vot. Însă, conchide profesorul Feinberg, nu e exclus nici faptul că „nu sînt în stare de altceva”.

Expunerea la grobianismul politicienilor poate reduce încrederea în guvern, în legitimitatea instituțională și chiar în credibilitatea mass-media, polarizînd și mai mult cetățenii din punct de vedere politic și social. Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă. Și, precum nebunii din poemul lui Brant, se vor îmbarca pe o corabie pe care nu sînt în stare s-o manevreze, darămite s-o mai ducă în port, și vor rătăci, huliți și nedoriți de nimeni, în timp ce se închină Sfîntului Grobian.