Sex & violence: Scurtă istorie a pudorii în România – serial de legi absurde

1 iulie 2015   Societate

În secolul XVIII, în timpul domniei lui Mavrocordat, sancţiunile împotriva violatorilor erau destul de tranşante, la propriu. Pravila zicea că „cel ce va fi prins cu ştromeleagul învîrtoşat primpregiurul părţilor fătătoare ale muierii, i se va tăia scîrbavnicul mădulariu, spre veşnica lui nefolosire“. În acest episod al serialului de legi absurde ne aventurăm în trecutul legislativ-sexual al României, pentru a vedea cît de absurd erau pedepsite infracţiunile legate de viaţa sexuală. Ajută să privim înapoi ca să realizăm cît de norocoşi sînt românii de azi, şi asta doar pentru că nu mai trăiesc sub incidenţa legilor din 1936 sau chiar a celor din 2000. Veţi vedea că unele prevederi scandalos de dure s-au schimbat în bine, pe cînd altele au rămas la fel ca-n interbelic. Înainte de a lua la puricat ultimele coduri penale pentru a vedea cum a evoluat raportarea legislatorului faţă de infracţiunile sexuale, trebuie să ne reamintim puţin teoria, motivul pentru care există legi în general. Rolul legilor e să reglementeze relaţii sociale, ţinînd cont de interesul social şi de politica legislativă a statului. Aşa cum mentalul colectiv se schimbă constant, la fel şi legile sînt într-o stare continuă de evoluţie, pentru a rămîne actuale şi a ţine pasul cu cei mai progresişti (sau cei mai mulţi?) dintre cetăţenii ţării. 

Categoria infracţiunilor legate de viaţa sexuală e una dintre cele mai controversate şi greu încercate categorii, suferind multe modificări de-a lungul timpului. Limbajul arhaic amuză astăzi, căci textul unor legi vechi de sute de ani zicea, negru pe alb, că „velcare au velcine va îndrăzni a se năpusti asupra tinerelor fete cu ştrumeleagul învîrtoşat, predepsit va fi de lege prin tăierea scîrbavnicului mădular şi aruncarea lui la retze“. Cu cît mai veche legea, cu atît mai aspră pedeapsa: pe vremea dacilor erai condamnat la moarte dacă erai găsit vinovat de adulter. Pedeapsa capitală a dăinuit chiar şi pînă la 1640, cînd Vasile Lupu a scris

una din primele codificări legislative de la noi. În acest document, violul e reglementat ca infracţiune sub denumirea de „sila fecioarelor“. Subiect activ al infracţiunii de viol puteau fi atît bărbatul, cît şi femeia. Victima putea fi minorul, fata fecioară (copila), dar şi femeia măritată sau văduvă. E interesant de observat şi cum pedeapsa varia în funcţie de condiţia socială a infractorului: pentru „stricarea fecioriei“, bogatul era pedepsit cu pierderea unei sume de bani din averea sa, pe cînd cel sărac – cu bătaia şi ostracizarea. Bogatul scapă lejer faţă de slugă, despre care legea zice că trebuie arsă de viu pe rug. Tot cu condamnare la moarte se lăsau şi unele cazuri pe care judecătorul le aprecia ca fiind mai grave decît altele. Aceia dintre voi ce doresc să afle detalii şi mai picante (de pildă, dacă violul era urmat de căsătoria legală a părţilor înceta să mai fie infracţiune) pot intra pe http://bit. ly/vasile-lupu pentru a vedea cum Biserica avea dreptul de a aplica pedepse sau pentru a descoperi cum erau reglementate sodomia şi incestul. 

În Codul Penal de la 1936 găsim o categorie numită, sugestiv, „infracţiuni contra pudoarei şi a bunelor moravuri“. Articolele din cod pot amuza sau indigna, cum e şi normal de altfel, căci sînt alte vremuri, alte pudori: numai bărbatul putea fi făptuitorul infracţiunii de viol, căsătoria spăla cam orice păcat şi găsim şi atentatul fraudulos la pudoare (comis de cel care, substituindu-se unei alte persoane, profită de eroarea în care se găseşte o femeie şi are cu ea raport sexual). Codul incrimina totodată atît actele săvîrşite de persoane de acelaşi sex cu violenţă, cît şi „inversiunea“ sexuală. Iar pentru că la 1936 exista poezie chiar şi în Codul Penal, nu putem să nu redăm următorul pasaj: „acela care, cu scop de exploatare a desfrîului, aţîţă la prostituţie o persoană de orice sex, sau o excită la corupţie, comite delictul de corupţie sexuală şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 2 la 5 ani şi interdicţie corecţională de la unu la 3 ani“.

Acelaşi cod interbelic vorbeşte şi despre seducţie: „acela care, prin promisiuni formale de căsătorie, determină o persoană de sex femenin mai mică de 18 ani, de a avea cu el raport sexual, comite delictul de seducţie şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la unu la 3 ani“. Articolul primeşte modificări de-a lungul timpului (pedeapsa creşte de la un an la 5 ani de închisoare, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală), dar rămîne în vigoare pînă în 2014, atunci cînd nu mai este prevăzut de noul cod penal. Practic, victima acestei infracţiuni putea fi femeia între 16 şi 18 ani (numai după 16 ani fiind legală căsătoria, astfel că înainte de această vîrstă orice promisiuni nu îşi puteau produce oricum efectul). 

Codul de la 1968 scapă şi de formalitatea promisiunilor, dar în continuare îşi propune să protejeze speranţele tinerelor fete. Totodată, textul protejează de fapt virginitatea înainte de căsătorie, pentru că incriminează doar raportul sexual, nu şi alte acte sexuale de altă natură. Cu corpul te joci, dar cu speranţele omului nu. Iar ca fapt divers, aceeaşi pedeapsă era prevăzută şi pentru uciderea din culpă. Vorba Angelei Similea, să mori de dragoste rănită… Pînă la codul din 1968, violul nu era incriminat decît dacă se întîmpla în afara căsătoriei. Probabil că legiuitorul a aplicat principiul „faci alegeri proaste, trăieşti cu ele“. 

Pînă în 2014 a fost în vigoare şi articolul 201, care zicea că „actele de perversiune sexuală săvîrşite în public sau dacă au produs scandal public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani“. Exerciţiu de imaginaţie: e o toamnă decadentă a anului 2013. Ştii că iarna vine. Motiv pentru care te dedai la ceea ce în accepţiunea altora ar fi acte de perversiune sexuală, în intimitatea propriului dormitor, cu persoana sau persoanele dragi. N-ai tras însă perdelele. Marcel, vecinul de vizavi, îşi soarbe liniştit cacaoa cu lapte uitîndu-se pe geam. Deodată –

– scapa cacaoa pe jos şi se scandalizează. Şocat, o strigă pe Ţuţi din bucătărie, care scapă şi ea pechinezul pe jos, şi-i arată indignat actul vostru de perversiune sexuală, ea o sună pe Geta, Geta vine cu Nelu, şi iată ditamai scandalul public. Deodată, toamna decadentă se transformă în 1-5 ani de închisoare. 

Şi dacă tot sîntem la capitolul „legi abrogate tîrziu“, pînă în anul 2000 (nu, nu înainte de Hristos), violatorul putea efectiv să fenteze pedeapsa luînd în căsătorie victima. Legiuitorul a considerat mult timp, se pare, că dragostea cu de-a sila se poate. Dar e bine că totuşi proteja virginitatea femeii, căci virtutea nu stă numai în spirit şi nu avea rost să pedepsească şi alte tipuri de acte sexuale, chiar dacă nu erau consimţite. Tot pînă în 2000, victima infracţiunii de viol putea fi doar femeia, bărbaţii fiind protejaţi de lege pentru acest tip de infracţiuni doar după acest an. 

Abia în anul 2001 se abrogă şi articolul 200 din vechiul cod penal, cel care incrimina relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex, după cîteva condamnări la închisoare şi multă presiune din partea organizaţiilor internaţionale. Practic, pînă în anul 2000, statul te „răsplătea“ pentru orientarea ta sexuală cu închisoare de la 1 la 5 ani, dacă aveai tupeul să ţi-o manifeşti în public. Şi propaganda gay era pedepsită, cităm: „îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex, precum şi propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvîrşite în acelaşi scop se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani“.

Pudoarea, bunele moravuri, liniştea publică, scandalul public. Sînt termenii cu care ne întîlnim de multe ori cînd vine vorba de legi. Şi chiar dacă nu le înţelegem întotdeauna, trebuie să ţinem cont de ele sau să ne luptăm pentru a le schimba. Nemo censetur ignorare legem şi, nu uitaţi, dacă vă vine în minte vreo lege absurdă, scrieţi-ne-o pe

ca să o includem în următorul episodul al serialului „Legi absurde“.  

Funky Citizens e locul de întîlnire al tinerilor cetăţeni care vor să ia parte la procesul decizional. Ei dezvoltă proiecte folosind deştept tehnologia (online), research-based avocacy şi educaţie civică. Alina Calistru se ocupă de proiectele ce ţin de organizare comunitară şi justiţie ale organizaţiei, pe cînd Cosmin Pojoranu alcătuieşte, de unul singur, departamentul de comunicare al Funky Citizens.  

Mai multe