Secret fiscal

Vreau să plătesc şi nu am mai plătit. Am păţit-o că nu o mai păţisem. Mă duc să plătesc impozitul pe o casă. Nu e casa mea. Voiam doar să plătesc. Sectorul 2. Pe strada Avrig, unde mă duc paşii Internetului – nu-i. În Primăria sectorului 2 este un aparat. Doar cu cardul se plăteşte! Merg în Obor. Acolo e Direcţia taxe şi impozite. Întreb: cam cît este de plătit? Cine eşti? A cui e casa? De ce nu vine să întrebe? Aveţi certificat? Aveţi? Nu am nimic. Vreau să aflu o sumă, să ştiu cît e de plătit. Am bani cash şi nu ştiu dacă mi-ajung. Nu, să vină omul. Nu poate. Păi, nici noi nu putem. Este secret fiscal! Ce este secret? Cît are de plătit? Banii pe care tu, funcţionar, trebuie să-i iei de la mine, sînt secret fiscal? Da, noi nu putem să vă arătăm dumneavoastră, e secret fiscal. Iese iureş. Mă enervez. Vreau o cifră ca să pot plăti. Nu, este secret fiscal. Şi coana mare de la info începe să fie secondată de întreg oficiul. Este secret! Este secret! Este secret! Ce secret? Fiscal. Coana de la info se scapă – mergeţi la Poştă! Cum? La Poştă nu e secret fiscal? Nu, că ei nu au semnat pentru secret fiscal. Deci, informaţia pe care eu o voiam, adică cît are un om de plată ca impozit, nu se poate afla de la Fisc, că e secret, dar o poţi afla de la Poştă, unde nu este secret fiscal! Ţară, frate! A doua zi, după ce am stat vreun sfert de oră la coadă într-o Poştă, le-am aflat marele secret fiscal! Ura! Secretul lor fiscal e la mine. Puteţi să vă închipuiţi aşa ceva? Veţi începe să-mi spuneţi din secretele voastre privind plata online. Nu are legătură. Atîta timp cît e o sală de cucoane stînd la nişte computere în Obor, cred că de-asta sînt puse, ca să-mi împărtăşească din secretul lor fiscal.