Școala, un lux?
„Copiii mei au fost nevoiți să-și devină propriii profesori” – povestește Maya, o femeie de 40 de ani din Filipine, care lucrează ca menajeră în Cipru. Cînd școlile au fost închise în Filipine, ca peste tot în lume, cursurile au continuat online. Pentru cei care își permiteau – adică aveau atît dispozitivele necesare, cît și conexiune la Internet. Pentru ceilalți, profesorii au sfătuit părinții să își instruiască singuri copiii, acasă, să le citească manualele și să-i ajute să-și facă lecțiile. Un soi de homeschooling buchisit în familie, în care părinții au devenit peste noapte atît profesori, cît și liantul dintre copii și instituție: săptămînal mergeau la școală, unde extrăgeau dintr-o cutie teste pentru copii, copiii le rezolvau, după care testele rezolvate erau înapoiate profesorilor, pentru evaluare.
Copiii Mayei au rămas, în tot acest timp, în grija bunicii, căci mama lor nu s-a putut întoarce la ei, de frică să nu-și piardă locul de muncă. Dacă rămîneau granițele închise? Dacă s-ar fi înăsprit condițiile de călătorie? Ce s-ar fi ales de familia ei dacă ea nu s-ar fi putut întoarce în Cipru? Cum familia îi e dependentă de salariul pe care îl primește aici (în Filipine nu doar că nu și-a găsit un loc de muncă atît de bine plătit, dar în prezent rata șomajului a atins un nivel record de 45,5%), și chiar dacă știe prețul pe care îl plătește pentru acest salariu, Maya a ales totuși să asigure bunăstarea copiilor – o bunăstare care înseamnă, de fapt, strictul necesar. Cum s-au descurcat copiii cu școala în timpul izolării? „Bunica lor nu-i poate ajuta, iar copiii mei au fost lăsați, pur și simplu, să se ajute reciproc în descifrarea manualelor. Chiar dacă sînt extrem de mîndră de ei și știu că muncesc foarte mult, prezența unui profesor le este vitală. În definitiv, nu poți cere unor copii de 10 și 12 ani să devină, peste noapte, autodidacți la toate materiile.”
În alt univers, în Franța, pentru Yvonne, elevă în al doilea an de liceu, care nu a avut nici o dificultate în accesarea cursurilor online, izolarea cauzată de pandemie i-a fost catalizator pentru conștientizarea unui alt tip de probleme. „Pe termen scurt, este acceptabil, dar la nesfîrșit devine obositor și frustrant. Chiar dacă sîntem o generație considerată că trăiește permanent online, iar părinții ne ceartă că ne mutăm viața în plan virtual, perioada asta ne-a făcut să înțelegem, cel puțin pe mine și pe colegii mei, cît de importante sînt interacțiunea umană și educația într-o sală de curs normală. Și, sincer, nici nu mă mai puteam concentra coerent la învățătură. Pentru mine, online-ul e mai mult un spațiu de relaxare, iar cînd suprapui educația obligatorie peste acest spațiu, nu mai înțelegi nimic, nici din una, nici din alta.”
În Franța, un sondaj al Ministerului Educației arată că 94% din profesorii de școli și 90% din profesorii de colegiu și liceu au păstrat contactul cu elevii lor în perioada izolării, iar numărul elevilor aflați în dificultate de a accesa cursurile online este în jur de 5%, problemele cele mai mari fiind legate de viteza Internetului sau de performanța dispozitivelor.
În Filipine, doar 26% din școlile publice sînt conectate la Internet, iar cinci mii de școli nu au nici măcar electricitate.
În România, 20% din școlile publice nu sînt conectate la Internet, aproape un milion de copii înscriși în învățămîntul preuniversitar nu au acces individual la un dispozitiv funcțional, iar 250.000 de elevi nu au nici un soi de acces la cursurile online.
Indolența made in Romania
Deși, pe hîrtie, țară europeană, la capitolul „educație” România este mai degrabă doar fardată cu „valori” europene prin discursuri și avîntări nesusținute. Lăsînd la o parte faptul că, de la Revoluție încoace, la conducerea Ministerului Educației s-au perindat mai mulți miniștri decît degetele de la mîini și de la picioare – între care Ecaterina Andronescu a avut nu mai puțin de patru mandate –, lăsînd la o parte și faptul că multele viziuni de reformare a sistemului au dus în prezent la o Românie unde abandonul școlar este în floare, sistemul este subfinanțat, iar învățămîntul universitar este nealiniat pieței de muncă, pandemia a mai tras un semnal de alarmă (dacă mai era cazul) asupra modului în care educația este tratată la nivel decizional.
Deși au existat asigurări că acei 250.000 de elevi vor primi tabletele necesare pentru accesarea cursurilor online în timp util și deși existau fondurile necesare, acest lucru nu s-a întîmplat. Termenul preconizat pentru distribuirea tabletelor fusese anunțat inițial de actualul ministrul al Educației ca fiind 10 septembrie. Dar – căci în România există mereu acest diabolic „dar” –, într-o dezbatere organizată online de Fundația World Vision, ministrul Educației, Monica Anisie, a ținut să precizeze că, deși ministerul a alocat fonduri, nu de el ține achiziția în sine.
Ceea ce s-a dovedit o bună portiță de scăpare. La conferința de presă susținută pe 1 septembrie, cu ocazia deschiderii noului an școlar, Monica Anisie a anunțat că, din păcate, aceste tablete nu vor ajunge la elevi la timp. Cauza: Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, care a organizat o licitație cu un rezultat „dezastruos”. Pe de altă parte, ONAC, într-un răspuns oficial solicitat de ziarul Libertatea, a dat vina „pe termenele de livrare prea relaxate propuse de firme”. „În total, au fost nouă loturi, iar pentru celelalte șase va trebui reluată licitația, fiindcă nu au fost oferte conforme cu termenul foarte scurt de livrare – practic, ofertele au avut termene de livrare diferite față de cele solicitate de Ministerul Educației în caietul de sarcini” – se menționează în articol.
Repetînd, în conferința de presă, că Ministerul Educației nu are nici o vină, Monica Anisie a mai adăugat că, în chiar momentul în care a aflat „din presă” ceea ce s-a întîmplat cu această licitaţie, a și cerut demisia directoarei ONAC.
Ce este acest ONAC? Potrivit unui alt articol, din Newsweek România, ONAC-ul este o instituție înființată în 2018 de Guvernul Dăncilă, la solicitarea fostului ministru al Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, „Ideea promovată de Eugen Orlando Teodorovici venea, de fapt, de la ALDE, parteneri de guvernare ai PSD. Aceasta a fost îndeplinită pe loc de premierul de atunci, Viorica Dăncilă, care a emis în acest sens Ordonanța de Urgență nr. 46 din 31 mai 2018, privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național de Achiziții Centralizate. Tot la recomandarea ALDE, premierul Dăncilă a decis să o numească pe Cornelia Nagy în funcția de președinte al ONAC, cu rang de secretar de stat” – scrie Petru Zoltan, completînd, în același articol, întregul CV al doamnei Cornelia Nagy, care, pe scurt, sună cam așa: „Șefa ONAC a lucrat în sistemul vamal încă din perioada comunistă, apoi a devenit loială grupării Tăriceanu”.
Educația în România nu stă deloc pe roze. În prezent, este mai degrabă pictată în roșu, verde și galben – culorile celor trei scenarii în care autoritățile decid cum se vor desfășura cursurile (online, în clase sau hibrid – prin rotație). Pe 9 septembrie, Direcțiile de Sănătate Publică au stabilit harta acestor scenarii, potrivit căreia 43 de localități din România vor fi nevoite să înceapă școala în scenariul roșu – adică online.
Este însă și un scenariu viabil pentru accesul exclusiv online al elevilor din aceste zone? O anchetă a Digi24 arată că „în multe dintre aceste comune sau chiar orașe, școala online pare o utopie în condițiile în care elevii nu au de pe ce să învețe. Nu au tablete, laptop-uri sau telefoane. Cele promise de Guvern nu au venit, școlile și primăriile nu au bani să le cumpere, iar părinții nu își permit să plătească acum cîteva sute de lei pe astfel de dispozitive”.
Bineînțeles, pandemia a dat peste cap întreaga omenire. Bineînțeles, cu toții ne-am abătut de la rutina unei normalități pe care o luam de bună. Cu toate acestea, plasa de siguranță cu care fiecare societate a reușit să contracareze dezechilibrele a indicat nivelul de trai și parametrii funcționării structurilor de rezistență. Iar în România, plasa de siguranță pentru educația multor copii nu există. Există, în schimb, multă vorbărie și multe promisiuni. Și așa, încetul cu încetul, școala se transformă într-un veritabil produs de lux.