Şcoala (de) altfel, aceeaşi

2 mai 2012   Societate

Programul „Şcoala altfel“ ar fi trebuit, după cum îi spune şi numele, să se desfăşoare sub semnul ineditului: experienţe noi, dialoguri extracurriculare, întîlniri neobişnuite. Cu alte cuvinte, un prilej numai bun de folosit de dascăli şi elevi pentru a-şi pune în mişcare imaginaţia, resursele culturale, îndrăzneala, buna-dispoziţie, umorul.

Multe dintre intenţiile bune şi scopurile lăudabile cu care s-a pornit la drum s-au pierdut, însă, printre obiectivele propuse de dascăli, de multe ori inerte, scorţoase, gonflate, cu reziduuri de propagandă ideologică.

Pe site-ul didactic.ro se pot găsi nenumărate exemple de asemenea obiective, formulate lemnos, incoerent sau fără nici o legătură cu activitatea propriu-zisă: „Cultivarea sentimentului de mîndrie patriotică prin declanşarea de emoţii, aprecieri asupra frumuseţilor fizice, economice (!), religioase (!) ale teritoriului patriei şi împletirea cu elemente de istorie ale trecutului şi prezentului poporului român“. Cum se realizează un astfel de obiectiv ambiţios? Simplu: „vizionăm film (!) potrivit vîrstei copiilor, în format 3D IMAX, la Cinema City“.

Alt obiectiv: „Copilul îşi conştientizează şi acceptă propriile trăiri şi sentimente, înţelege cauzele şi efectele pe care acestea le pot avea asupra sa şi a celorlalţi. Copilul caută să atingă şi să-şi menţină echilibrul interior, să se dezvolte pentru a deveni matur din punct de vedere emoţional“. Deşi, pentru unii, obiectivul descris mai sus ar putea reprezenta un program de viaţă, un ideal de neatins, pentru profesor, împlinirea lui pare un fleac: elevii nu trebuie decît să joace „Zidul urlător“, „Omul gigant“ sau „Desenul neîntrerupt“, şi Nirvana e la-ndemînă.

Într-o altă descriere a programului „Şcoala altfel“, autorul are grijă să puncteze clar în ce constă „caracterul inovator“ al activităţii propuse: „promovarea reciprocă (!) a imaginii clasei“.

Pentru alt profesor, o vizită la Salina Slănic pare modalitatea ideală de a-i învăţa pe copii „abordarea vieţii într-o manieră optimistă şi cu simţul umorului“. Cu gîndul la obiectivul „identificarea şi controlul reacţiilor individuale în diferite circumstanţe şi în relaţiile cu persoanele din jur“, acelaşi profesor îi invită pe copii să participe la acţiunea numită „Să primenim parcul şcolii“.

Pentru ca programul generos propus de minister să reuşească, nu trebuie să te împiedici de fleacuri, cum ar fi acela de a avea proprietatea termenilor: un profesor are ca obiectiv „inducerea tradiţiilor româneşti în sufletul şi mintea copiilor“, iar altul, „o educare nonformală faţă de cei care nu au părinţi“. 

Un profesor de fizică le propune elevilor săi un mod relaxant de a învăţa legile pămîntului: „realizarea unor ghicitori cu sens fizic (!)“. Şi, pentru ca să le fie mai uşor, nu se sfieşte să le propună nişte modele, concepţie proprie: „el-mare fizician / cult, de partea aderării (!) / a pierdut mai mult de-un an / enunţînd legea electrizării.“, „iar Coulomb un om aparte / cînd a frecat o pisică / a văzut scîntei în noapte / electroni trosnind de frică“.

Pentru preşcolari, sînt propuse următoarele activităţi: „Piticei ecologei“, „Piticeii fac meniu, cît se poate de hazliu“ şi „Dansez pentru tine, doamna mea educatoare“, ultima avînd ca obiectiv „să manifeste sentimente pozitive faţă de adulţi“.

După ce citeşti cîteva astfel de activităţi propuse de dascăli, singurul lucru care-ţi rămîne în gînd este acela că şcoala românească are nevoie de mai mult de cîteva intenţii bune, străduinţă şi o săptămînă pentru a fi „altfel“.  

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe