Sănătate de la brîu în sus

Asociația „Părinți pentru ora de religie“ și-a exprimat punctul de vedere cu privire la educația sexuală din școli, printr-o scrisoare deschisă adresată președintelui României. Ce se spune în această misivă:

1. Că asociația militează pentru drepturile parentale și pentru interesul copiilor, din perspectivă religioasă, și că, tot din această perspectivă, promovează acele „valori care le permit copiilor să fie fericiți și împliniți în viața profesională și cea de familie“.

E adevărat, treaba Bisericii și a religiei este să pledeze pentru o viață fericită în familie. Dar statul – și, implicit, școlile pe care le are în gestiune – este obligat să ia în calcul întreaga varietate a opțiunilor de viață ale cetățenilor săi și să le ofere mijloace de informare și de protecție, indiferent dacă sînt persoane religioase sau nu. Mai mult decît atît, Biserica însăși ar trebui să fie îngrijorată de derapajele enoriașilor săi (căci ea nu are în „administrare“ doar călugări și sfinți) și să fie gata să le ofere orice sfat spiritual (iar spiritul nu exclude corpul), care să îi aducă pe calea cea bună. Ideea că religia se opune cunoașterii, științei, informării este una de sorginte comunistă și cred că s-a depășit de mult timpul cînd se credea că un enoriaș ignorant este mai aproape de Rai.

2. Că trebuie făcută o distincție între educația pentru sănătate și cea sexuală, ultima fiind promovată de grupuri de o anumită culoare ideologică (nu se precizează care…).

Este stupefiant principiul conform căruia, atunci cînd vorbim despre sănătatea unei persoane, excludem viața ei sexuală. Este ca și cum am deveni o populație de busturi care are nevoie pentru a se menține în formă doar de oreliști și de stomatologi.

3. Că asociația respinge modelul „educației sexuale comprehensive (sic!), hedoniste, cu accent pe explicarea mecanicii actului sexual şi a mijloacelor de protejare contra sarcinii şi care exclude moralitatea din intimitate“ și o propune pe aceea a educației pentru familie.

Din cele spuse se înțeleg următoarele: a) că actul sexual în familie este unul trist, ignar, ostășesc, făcut doar pentru a procrea; b) că dacă știi cum funcționează aparatele genitale și care sînt mijloacele contraceptive ești ori prostituată, ori traficant de favoruri sexuale. Mai mult, asociația spune că, de fapt, accesul la aceste informații te face imoral, impur și celibatar pe viață. Este ca și cum, dacă le vorbim copiilor despre ficat și despre răul pe care îl produce alcoolul asupra lui, îi pregătim, de fapt, pentru intrarea în grupul alcoolicilor anonimi.

4. Că modelul acestui fel de a face educație a fost falimentar în alte țări și a dus la conflicte majore între comunități și autoritatea de stat.

Nu se precizează în ce țări orele de educație sexuală au dat rebuturi sociale. Ar fi fost bun un exemplu măcar, de oraș aflat sub asediul părinților oripilați că fiii și fiicele lor învață despre mijloacele contraceptive.

5. Că educația sexuală predată în școli atinge grav dreptul la viață privată al copiilor și pe acela al părinților de a oferi educație copiilor: „părinţii sînt cei care au dreptul şi îndatorirea de a se îngriji de dezvoltarea, educaţia şi pregătirea profesională a copiilor, potrivit propriilor lor convingeri (…). Privind viaţa intimă şi de familie, Constituţia prevede (…) că autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Întrucît este evident că ceea ce se petrece cu trupul unei persoane este indisolubil legat de planul său afectiv şi intelectual, există o strînsă legătură între viaţa intimă a persoanei şi conştiinţa sa, a cărei libertate este de asemenea protejată constituţional“.

Da, este adevărat, actul sexual este unul intim. Dar discuția despre sexualitate, igienă, organe genitale este și trebuie să fie la liber fiindcă așa s-au scris cărțile de medicină, așa se fac cercetări care pot salva vieți, așa se poate face prevenție. Și credința, dialogul cu divinitatea sînt un proces foarte personal. La fel și iubirea, căsătoria, prietenia, scobitul între dinți, digestia, spălatul pe corp sau al lenjeriei intime: toate se exercită în spațiul privat. Asta nu înseamnă că: a) nu poți discuta, în grup cu elevii, despre felul în care își pot menține dantura sănătoasă sau sufletul mîntuit; b) acționezi restrictiv asupra libertății și conștiinței tinerilor dacă le spui că e musai să se spele pe mîini după ce au fost la toaletă. Mai apoi, trebuie spus că viața privată a adolescentului sau a tînărului este tot atît de puțin „fie­ful“ părinților lor precum este al școlii: părinții pot îndruma, informa, educa, oferi instrumente de protecție, dar nu pot decide, în final, ce opțiuni de viață poate avea copilul lor.

Îmi dau seama că ora de educație sexuală, ca și cea de religie, poate fi prost administrată, tocmai fiindcă aduce în discuție aspecte extrem de delicate ale personalității umane, aspecte care pot fi lesne lezate de un discurs nepotrivit. Dar dilemele despre eficiența ei nu ar trebui să devină muniție pentru credincioși. Dimpotrivă: predată la timp, la vîrsta potrivită, cu răspunsurile corecte, poate ajuta extrem de mult, chiar și pe cei mai cuviincioși dintre noi.

Maria Iordănescu este psiholog.