Samplere, promoţii, degustări
Dacă cumperi două pachete, îţi dă unul gratis, plus o brichetă. Fata e foarte frumoasă. Păr lung, buclat, ochi fardaţi în stilul anilor ’50, cu o codiţă de dermatograf negru arcuită în caligrafie arabă, mult mai sus de linia pleoapei superioare, ruj corai şi dinţi mici, translucizi, de copil. E cocoţată pe nişte orori de pantofi care dau impresia că piciorul ei fin se termină într-o copită dizgraţioasă. Stă cu orele în picioare şi nu ştiu cum rezistă pe platformele alea insensibile.
Vrea să convingă pe cineva să cumpere nu ştiu ce ţigări revoluţionare, care au filtru cu ioni de nu ştiu cum şi care fac nu ştiu ce – curăţă plămînii, salvează planeta, te fac mai cool, habar n-am. Zîmbeşte continuu cu gura, fără ochi, şi spune repede, într-un inconfundabil accent bucureştean, tot ce are de zis. Tipul care a fost abordat abia mai reuşeşte să strecoare monosilabic cîte ceva. „Aţi mai fumat marca asta?“ îl întreabă fata. „Da, dar...“ nu apucă ăla să termine. „Şi? Cum vi s-au părut? Nu sînt mai uşoare şi mai aromate?“ îi înghite fata vorbele. „Mi s-au părut ciudate“, zice băiatul. „Ciudate? În ce sens? Probabil că nu aţi fumat destule ca să vă obişnuiţi“, îi dă fata înainte. Din spate, mă buşeşte rîsul. Mi-l imaginam pe bietul om cu vreo zece ţigări în gură, înconjurat de baxuri cu marca respectivă, cu un fumălău gros în jur, încercînd să se obişnuiască, să-i dea de cap gustului bizar, încercînd sîrguincios, fumînd mult, mai mult.... Am rîs şi am greşit. Am greşit pentru că în faţa sampleriţelor încerc să trec întotdeauna neobservată. Nu prea ştiu cum să tai conversaţia, cum să mă scuz că nu vreau să cumpăr marca aia de ţigări şi, pe deasupra, mi-e cam milă de ele, aşa drăguţe şi silit voioase cum sînt. Dar se îndreaptă spre mine. Vine, a ajuns. „Aţi mai încercat nu ştiu ce marcă de ţigări cu filtru de ioni cu diamante care scapă planeta de încălzirea globală şi contribuie la salvarea brotăceilor verzi de Amazon?“ îmi răpăie ea textul promoţional. „Ştiţi...“ „Dar de bricheta aceasta în serie limitată ce spuneţi? E cadou împreună cu un pachet la două cumpărate...“ Mă uit ca o viţică la brichetă, la pachete, şi reuşesc să spun, într-un puseu de curaj nebun: „Îmi pare rău, dar nu sînt fumătoare.“ Palmez bricheta pe care o aveam în mînă, o bag în buzunar şi înaintez la coada de la ghişeu. Fata mă lăsase în plata Domnului. Mă felicit pentru curaj, pentru inspiraţie, mai am două persoane în faţă, una, am ajuns la ghişeu. „Un pachet de Rothmans“, cer liniştită de la vînzătoare. Îmi iau pachetul şi mă întorc să plec. O pereche de ochi codaţi în dermatograf negru mă privesc cu dojană. Plec acoperită de ruşine, fata rămîne acolo pentru încă o zi lungă, pentru alte conversaţii identice cu tot soiul de oameni plictisiţi, forţat haioşi, nepăsători sau mincinoşi, ca mine.
De aia fug de promoţii. De aia ocolesc rafturile cu lapte şi iaurturi cînd în faţa lor stă o fată îmbrăcată într-un soi de costum de lăptăreasă bavareză şi oferă păhărele mici cu nu ştiu ce marcă de iaurt. Pe care ar trebui să-l guşti în faţa ochilor ei plictisiţi aşezaţi deasupra unui zîmbet etern rujat. Şi ar trebui să spui ceva politicos şi apoi, poate, să-l cumperi. Măcar ca semn că-i înţelegi efortul. Invers, cînd toată acţiunea nu implică nici o degustare, nici un fel de tîrg, culeg toate flyerele care mi se întind pe stradă. Pentru că nu-i OK să-l laşi pe omul ăla cu mîna întinsă, în soare, în picioare. Am geanta plină de oferte la saloane de cosmetică, săli şi saloane de nunţi, cursuri de spaniolă, sanscrită şi origami, oferte de angajare la video-chaturi şi invitaţii la întîlniri creştine în care un predicator sud-coreean va vorbi despre cum Dumnezeu e în toate.
Am intrat ieri în magazin. Încă o fată frumoasă ţinea în mînă o tavă cu bucăţele de salam înfipte în scobitori. Două babe minione au înghiţit mostrele. Drumul era liber, fără obligaţii. Am înaintat uşurată spre legume-fructe.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.