Salcia veselă şi subordonata preferată
În vremea copilăriei mele, una dintre cărțile des citate (și citite!) în grupul nostru de amici era Rîsete fără catalog: un mic inventar al „perlelor“ găsite în extemporalele elevilor, realizat de profesorul – foarte popular pe atunci – Nicolae Safta. Simpatica antologie circula printre școlari, stîrnind hohote sănătoase de rîs, fără parapon, fără iritări, fără stupefacții iprocrite în fața generațiilor tinere sau a crizei învățămîntului. Astăzi, aceleași perle sînt prilej de statistici apocaliptice despre școala românească, de radiografiere nemiloasă a bolilor din educație. E drept, totul are astăzi altă anvergură și nu te poți abține să constați că „perlele“ la îndemînă semnalează nu doar caraghioase „scăpări“, mai mult sau mai puțin inocente, ci şi un soi de „mutație“ psiho-pedagogică, fără precedent. Citesc, de pildă, site-ul brainly.ro, dedicat „temelor pentru acasă“, și nu mă pot hotărî definitiv care ar fi reacția cea mai potrivită: pe de o parte, recunosc, văzînd subiectele pe care elevii sînt „invitați“ să le trateze, că înclin spre spaime eschatologice și îmi pierd încrederea în orice tip de reformă. Pe de altă parte, parcurgînd comentariile școlarilor și eforturile lor de întrajutorare, astfel încît să fenteze „rigorile“ didactice, rîd și mă îngrijorez. Dar rîd. Am să dau cîteva exemple.
O fetiță de clasa a patra cere ajutor pentru următoarea temă: „realizează o compunere de 8-10 rînduri, în care să îți realizezi autoportretul“. Bănuind, evident, că un „autoportret“ e greu de realizat de către un străin, adaugă: „Aici, o poză cu mine“. Primește, de la un coleg de generație, compunerea cerută: „Numele meu este ……… Sînt o fată foarte drăguță. Am … ani. Sînt în clasa … Părul meu este de un maro care îți ia ochii. Că veni vorba de ochi, ei sînt căprui. Sînt foarte darnică. Îmi plac animalele. Buzele mele sînt ca două petale de trandafir. Un năsuc mic şi o guriţă alcătuiesc un frumos chip de fetiţă. Sînt iubitoare și miloasă. Culoarea mea preferată este…“ Urmează comentariul solicitantei: „Mersi. Nasul meu nu este deloc mic, dar mă rog…“
La secțiunea „studii sociale“ găsim alt strigăt de ajutor: „Deci, ieri am avut ședința cu părinții și doamna i-a zis bunicii mele că nu mă mai dă drept exemplu la ședință deoarece am început să fac prostii cu o colegă de-a mea căci am fost influențată și i-a mai zis că nu mă mai iubește la fel de mult, iar cînd am auzit vorbele astea am început să plîng toată dimineața. Ce să fac ca să îi recîștig iubirea doamnei???“ Iată și răspunsul primit de la un coleg empatic, dar și cu multă experiență de viață: „Dui (sic!) o ciocolată sau un măr și ia numai note bune la teste. Și dacă mai trebuie mai fă și alte lucruri pentru dumneaei.“
În continuare, cîteva exemple de teme primite de copiii noștri.
Ora de gramatică: „Alcătuiește o compunere în care să prezinți importanța părților de vorbire neflexibile (poți personaliza părțile de vorbire neflexibile).“ Păi, dacă un elev de gimnaziu reușește să înjghebe un dialog între o prepoziție și o interjecție sau un eseu despre rolul fatal pe care îl au în comunicare adverbele și conjuncțiile, l-aș prezenta degrabă decanului Facultății de Litere, să îl ia deja în evidență pentru primul an de studiu.
Temă, la ora de limbă română: „Scrie în 3 enunțuri despre o experiență personală în care sufletul tău devenise o insulă la despărțirea de cartea preferată și de personajul îndrăgit.“ Prima întrebare care îmi vine în minte este: și dacă sufletul tău nu a devenit o insulă la finalul nici unei povești, ce te faci? Ce povestești? Mi-aduc aminte de parcă a fost ieri: după ce am terminat de citit aventurile lui D’Artagnan, sufletul meu nu a avut timp să devină o insulă, fiindcă am trecut rapid la Pardaillan.
Teme la biologie: „Cine știe ce poate înveseli o salcie?“; „Alcătuiți o poezie cu tema «biologie».“ Fără comentarii.
Temă la gramatică: „Redactați o compunere în care să prezentați subordonata preferată.“ Mă tot gîndesc și nu îmi vine deloc în minte cum îți dai seama că o subordonată ți s-a lipit de suflet: o folosești des, fără noimă, o fredonezi dimineața, îi spui definiția în grupul de prieteni, îi ții „fotografia“ sub pernă?
Maria Iordănescu este psiholog.
Foto: adevarul.ro