Sacrificiu de sine şi de alţii
Omul stă descumpănit în mijlocul unui iureş de mame agitate, copii între patru şi opt-nouă ani intraţi într-o transă hiperactivă şi alţi taţi care par a fi mult mai bine adaptaţi situaţiei. În dreapta ţine o pereche de aripi din hîrtie strălucitoare, din cele care se pun pe spate cu două barete prin care treci braţele. În mîna stîngă ţine o gentuţă roz pe care e pictat un soi de ponei cu o coamă mov, flamboaiantă. Stă acolo, prostit, în mijlocul roiului de puştoaice, cu o faţă pe care citeşti stupoarea greu reprimată, amestecată cu o golire de sens totală. Stă cu ambele mîini uşor depărtate de corp şi ţine aripile şi gentuţa ca pe două chestii contaminate cu bacterii nemiloase.
Copiii, mamele şi taţii au venit la o premieră la mall. E un desen animat Disney din seria
sau aşa ceva. Fetele sînt majoritare. Le-au îmbrăcat mamele cu ce aveau mai zînos prin dulapurile lor mici: tutu-uri înfoiate, roz, cu paiete şi fără, ciorapi cu figurine şi balerini minusculi coloraţi, minitiare puse peste cozi din păr fin strîns în elastice neon. Pe spate, multe aveau aripile de care vă povesteam, iar în mîini, baghete magice prin care făceau să apară miraculos popcorn cumpărat de tata de la standul de popcorn şi să dispară părinţii neînduplecaţi care refuzau să le cumpere şi viermii sau ursuleţii coloraţi din jeleu transparent alimentar. Între fete, rătăciţi, şi cîţiva băieţi care bănuiesc că aveau să păstreze secret la şcoală că au fost cu mama la
. Sau
.
Mamele sînt îmbujorate şi aproape la fel de agitate ca fetiţele. Ţin în mîini tot felul de ghiozdănele din care atîrnă fulare şi se iţesc sticle de apă începute. Aleargă cu cîte o batistă de hîrtie după cîte un copil din ăsta de gumilastic care nu stă locului şi care nu merge normal, aleargă sau ţopăie.
Taţii se împart în două categorii. Unii care se integrează destul de bine şi participă firesc la toată bulibăşeala şi alţii, precum prietenul descumpănit de care vă povesteam – picaţi de nicăieri în mijlocul acţiunii. Ăştia sînt eternii inadaptaţi pe care-i găseşti plantaţi şi în faţa magazinelor unde îşi aşteaptă nevestele aflate înăuntru. Sînt resemnaţi, cu ochii-n telefoane. Sînt ăia care nu ştiu cum să fugă dintr-un magazin în care trebuie să testeze, de pildă, saltele. Nevasta se lungeşte lejer pe fiecare, saltă cu fundul pe ea, îl invită să încerce. Lasă, e bună, foarte bună, zice soiul ăsta de om pe care-l vezi gata s-o ia la sănătoasa. Sînt ăia care vin (citeşte sînt aduşi în urma unei discuţii fin pasiv-agresive) cu nevasta la o mamografie de rutină (a ei) ca s-o ţină de mînă şi de urît. Un exponat bizar într-o sală de aşteptare unde mai multe perechi de ochi fardaţi îl măsoară din cap pînă-n picioare.
Dar e bine şi aşa. Se păstrează un echilibru universal în care, pe talerul celălalt, femeia poate fi nevoită să se uite clişeistic la un meci de fotbal. Sau să stea ca proasta pe malul unui lac de dimineaţa pînă seara cu creierii făcuţi franjuri de soare, de orăcăieli şi de ţistuielile enervate ale consortului pescar, angoasat că îi „sperie peştii“. După zece ore de pescuit, se vor întoarce acasă, iar ea va fi nevoită să cureţe de solzi tot felul de fîţe nedezvoltate, pline de oase. Tot una dintre femei va sta cuminte şi răbdătoare în faţa standurilor cu burghie, bormaşini, şurubelniţe electrice, chei franceze, ca el să-şi mai aleagă cîte o cutie cu şuruburi şi nu ştiu ce în cap de cruce, deşi, acasă, galeria de care atîrnă draperiile în dormitor tot ieşită din perete a rămas şi va rămîne.
Omul picat la Disney cu fie-sa şi cu nevastă-sa se pregăteşte să intre în sală. Copila a alergat ca o bezmetică şi are părul ud, lipit de ţeastă. Vrea musai să i se pună aripile în spate. I le întinde nevesti-sii. Rămîne cu geanta de pe care zîmbeşte poneiul mov. Se întoarce să intre în sală. Se va uita o oră şi ceva la nişte zîne mici care zboară din floare-n floare şi la nişte albine vorbitoare. Iar mîine are şedinţă la serviciu.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.