Să bombardăm Siria cu bobocei de raţă, galbeni şi pufoşi
Cincizeci de bobocei de rață, galbeni și pufoși, au fost executați de curînd undeva la granița dintre Rusia și Ucraina, din motive de securitate. „Rățuștele nu aveau documente însoțitoare, așa că s-a luat decizia distrugerii lor“, a declarat Svetlana Zaporojcenko, șefa direcției regionale Belgorod a autorității sanitar-veterinare ruse, potrivit Zvezda TV, citat de The Moscow Times, citat de Mediafax, citat de… Pentagonul a anunțat că mai multe avioane americane au fost nevoite să-și schimbe traiectoria în zbor pentru a evita coliziunea cu avioane rusești deasupra Siriei… Helmut Schmidt, la 95 de ani, spune într-un interviu (în care, de la început pînă la sfîrșit, a fumat țigară după țigară) că în tinerețe el s-a înrolat în armata lui Hitler pentru campania din Rusia „ca să nu rîdă prietenii de mine“… ONU constată, într-un raport recent, că o treime din alimentele produse la nivel mondial ajung direct la gunoi… Vremea va fi neobișnuit de caldă pentru această perioadă…
Îi invidiez sincer pe oamenii care reușesc în ziua de azi să se informeze constant și consistent în legătură cu evenimentele „la zi“ și mai ales să le comenteze, să le analizeze, să le așeze într-un cadru coerent, logic, normal, „util“ pentru noi, ceilalți, privitorii rămași cu privirile tîmpe în gol. Mie, unuia, care încerc, după puterile mele, să rămîn „conectat“, mi se pare că buletinele de știri, mai ales cele din ultima vreme, devin pe zi ce trece o adevărată piatră de încercare pentru sănătatea mintală a fiecăruia dintre noi. Dacă nu ești atent și nu ieși din joc la timp, cantitatea, varietatea, cinismul și ridicolul informațiilor curente te fac să simți aproape fizic cum mințile îți pleacă cu sorcova și ajungi de vorbești de unul singur prin casă. Mie, unuia, mi s-a întîmplat și nu mi-e rușine să o recunosc. La urma urmei, de ce bombardierele americane nu ar arunca deasupra Siriei cutii metalice pentagonale (cele rusești ar putea avea formă de ceapă sau de cap de Putin) care, la impactul cu solul, să elibereze mii, milioane de bobocei pufoși de rață care să invadeze toate bazele militare, ISIS sau ne-ISIS, precum și toate monumentele antice de pe întinsul țării, creînd printre insurgenți, la început, nedumerire tîmpă, apoi panică, consternare, blocaj mental, ilaritate?
Într-o zi de octombrie a anului 1907, Lev Tolstoi, aproape de sfîrșitul vieții, nota în jurnalul său: „Se spune, şi spun şi eu, că tiparul n-a contribuit la binele oamenilor. Dar este prea puţin spus. Nimic din ce a sporit posibilitatea interacţiunii oamenilor: căile ferate, telegraful, telefoanele, vapoarele, tunurile, toate dispozitivele militare, explozibilele şi tot ce se numeşte cultură, nimic nu a contribuit la binele oamenilor, ci dimpotrivă. Nici nu putea fi altfel pentru oameni, care în majoritate trăiesc o viaţă lipsită de religie, o viaţă imorală. Dacă majoritatea e imorală, atunci mijloacele de influenţă vor contribui, evident, numai la răspîndirea răului, a imoralităţii. Mijloacele de influenţă ale culturii pot fi binefăcătoare numai atunci cînd majoritatea, fie ea chiar simplă, e religioasă şi morală. E de dorit ca relaţia dintre morală şi cultură să fie aşa încît cultura să evolueze simultan şi în urma moralei. Cînd cultura o ia înainte, aşa cum se întîmplă în zilele noastre, e o mare nenorocire. Poate să fie o nenorocire temporară, şi cred că aşa e. Ar trebui ca urmarea înălţării culturii deasupra moralei să producă suferinţe temporare. Rămînerea în urmă a moralei va aduce cu sine suferinţe, care vor avea ca efect blocarea culturii, mişcarea moralei se va accelera, iar echilibrul moral va fi restabilit. (12 octombrie)“
Mai putem noi spera astăzi, la mai bine de 100 de ani de la exprimarea acestei ipoteze, că ceea ce numim „cultură“ se va bloca la un moment dat în propria ei mlaștină, iar ceea ce (încă) numim „morală“ va găsi resursele de a o ajunge din urmă? Gestul revistei Playboy de a renunța la pozele nud se încadrează oare în acest misterios, neverosimil proces? Cascada de poeți, de reviste literare, de trupe de dans contemporan isteroide și toate legiunile de „artiști“ apăruți de niciunde, peste noapte, este oare o expresie a reacției de bun-simț a minții de a vorbi de una singură în fața absurdului realității? Dacă el, atît de bătrîn, atît de sastisit de toate, a putut spera, de ce nu am încerca și noi?
Căci ar trebui să-l luăm în serios pe Gabriel Liiceanu: „Pentru ca să putem înainta în viaţă, pentru ca să nu ne instalăm în catalepsia nonsensului, este nevoie de un sistem de iluzii, de un «ca şi cum» al eternităţii din care gîndul morţii să fie periodic izgonit. (…) Fabricarea aceasta neîntreruptă a «sistemului de iluzii» este garanţia sănătăţii noastre mentale (…). «Sistemul de iluzii» este singurul garant al acestei miopii existenţiale, singura pavăză împotriva lucidităţii care încearcă să ne convingă, în fiecare dimineaţă, că nu avem nici un motiv serios ca să ne părăsim patul“.
Șerban Georgescu este jurnalist freelancer.
Foto: wikimedia commons