Rulouri cu brînză pentru Josephine Baker

29 februarie 2012   Societate

Franţuzoaica prin adopţie Josephine Baker se numără printre artistele care îl simpatizau şi îl vizitau frecvent pe Tito în insulele Brioni. În plus, pe ambii îi lega experienţa comună a Rezistenţei franceze, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Cei doi iau prînzul la Hotelul Esplanade din Zagreb: ouă umplute cu caviar, prosciutto dalmat, rulouri cu brînză gratinate, miel la frigare cu cartofi Boulangère, salate asortate, ceapă verde, îngheţată şi Riesling sloven demisec.

În catastifele elegantului hotel inaugurat în 1925 – popas favorit al pasagerilor Simplon Orient Express-ului de odinioară – s-a păstrat reţeta rulourilor cu brînză gratinate: se frămîntă 400 gr de făină cu 1 ou, sare, puţin ulei şi apă caldă; după ce aluatul nu se mai lipeşte de mîini, se unge cu ulei şi se lasă să se odihnească 30 de minute. Coca se întinde apoi cu un făcăleţ, în foaie subţire, şi se unge cu unt topit. Separat, se amestecă 1 kg de brînză de vaci cu 2 ouă şi cu puţină sare. Compoziţia de brînză se întinde uniform peste foaia de aluat. Foaia se rulează apoi într-un sul, care se taie în segmente de cîte 6 cm lungime, cu muchia boantă a unui cuţit, astfel încît capetele fiecărui rulou să se lipească bine. Rulourile se fierb 15 minute, în 3 litri de apă sărată. Cînd sînt gata, scoateţi-le din apă, aranjaţi-le într-o tavă de copt, turnaţi deasupra 300 ml de smîntînă şi puneţi-le la cuptor 20 de minute, pînă se rumenesc. Se mănîncă fierbinţi.

Mai multe