„România a făcut progrese uriaşe“ – interviu cu Ionuţ SIBIAN, directorul executiv al Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile

16 mai 2017   Societate

„We stand în solidarity with you – statement to Hungarian people and civil society organisations“ – stă scris pe pagina de Facebook a FDSC. Ce se întîmplă în Ungaria?

Este a doua oară cînd încercăm să adunăm rîndurile într-o formă de solidaritate în sprijinul colegilor noștri din Ungaria. Am făcut-o acum doi ani, cînd Guvernul Orbán a pus lacătul pe ușa unor organizații importante din Ungaria, organizații care asigurau susținere pentru proiectele societății civile. Am crezut atunci că e vorba doar de o demonstrație de intimidare din partea guvernului vizavi de organizațiile active în sfera civică, însă speranța noastră nu s-a materializat și de fapt azi, în Ungaria, asistăm la o politică publică de diminuare a spațiului civic, fie că e vorba despre sfera universitară, fie a organizațiilor neguvernamentale.

Acum vor să amendeze legislația de funcționare a sectorului neguvernamental, mai cu seamă orice organizație care primește surse de finanțare din afara Ungariei, inclusiv cele de la Uniunea Europeană, ceea ce e ridicol, pentru că, pînă la urmă, vorbim despre surse interne, de vreme ce sînt membri ai structurii europene. Pe scurt, dacă primești, ca ONG, fonduri de peste 24.000 de euro, intri într-o procedură belicoasă care sugerează că tu, ca ONG, ești, de fapt, „agent străin“. Totul construit pe modelul lui Putin din Rusia: trebuie să punem lacătul pe orice organizație care critică sistemul, decredibilizîndu-le prin această ștampilă cum că ele reprezintă alte interese decît cele naționale. Asistăm în Ungaria, de fapt, la consolidarea a ceea ce Orbán a numit mai de mult statul iliberal.

Cum reacționează oamenii?

Oamenilor le este teamă. La întîlnirea pe care am avut-o la Budapesta, pentru susținerea societății civile, alături de mai multe organizații din țările Europei Centrale şi de la Bruxelles, au venit foarte puțini colegi din ONG-urile din Ungaria. Te așteptai să ai cel puțin 300 de oameni în sală. Am fost doar 50, iar jumătate dintre cei prezenți eram de la organizații din afară, inclusiv organizații internaționale, precum Fundamental Rights Agency a UE. Lumea nu a venit și pentru că televiziunea de stat a fost acolo și multora le-a fost frică să nu fie luați în vizor și să li se pericliteze activitatea organizației de către guvern.

Pentru mine e un șoc ce se întîmplă în prezent, în Ungaria. Mai ales că ei au fost un model pentru noi, majoritatea inițiativelor legislative de creare a unui spațiu favorabil dezvoltării societății civile în România au avut la bază modelele și pionieratul societății din Ungaria. Acum, colegilor mei de la Comitetul Economic și Social European le-a fost frică să semneze comunicatul pe care l-am emis pentru susținerea societății civile. Cineva chiar mi-a spus că, după ce s-a exprimat public contra ideilor partidului de guvernare, fiica lui, care lucra într-o instituție publică, a fost concediată. E greu de crezut că se întîmplă aceste lucruri atît de aproape de noi.

Am reușit să strîngem aproximativ o mie de semnături pe care le-am transmis înainte de dezbaterea din Parlament de pe 24 aprilie, cînd prim-ministrul Orbán a fost prezent, și încercăm să ne pregătim, atît aici, în regiune, cît și să atenționăm Bruxelles-ul de pericolul contagiunii. Căci avem de-a face cu un efect de domino: ce a început în Rusia s-a extins în Polonia, Ungaria și va merge tot mai mult spre centrul Europei.

Vocea străzii nu există?

Ungaria tinde să devină un stat captiv, capturat de regim. Organizațiile civice și mișcările politice noi nu au forța de a acoperi lipsa unei opoziții puternice in Parlament. Datorită politicii de aservire a presei de către guvernul Orbán, majoritatea celor care își iau informațiile din zona de presă scrisă și TV nu observă decît faptul că Orbán reface „mîndria“ pierdută Ungariei și oprește valurile de islamişti. Situația din Ungaria e cauzată și de faptul că instituțiile de la Bruxelles nu au reacționat cînd a fost cazul.

Ce se întîmplă cu societatea civilă din România, în acest context?

Am lansat de curînd „România 2017. Sectorul neguvernamental – profil, ten­din­țe, provocări“. Cifrele sînt încurajatoare. În zona locurilor de muncă observăm că sectorul neguvernamental e un angajator important – la nivelul anului 2015 asigura aproape o sută de mii de locuri de muncă și tot la nivelul aceluiași an a contribuit cu 1,6% din PIB. Într-o perioadă în care nu a existat o politică publică din partea nici unui guvern de încurajare a sectorului neguvernamental, acesta totuși a reușit să se dezvolte. Dar observăm cu tristețe că rămîne „continentul pierdut“ pentru societate, așa cum îl caracteriza Lester Solomon în anii ’90. Continuă să nu fie recunoscut, să fie de multe ori invizibil pentru partidele politice, pentru media – de aici și marele nostru semn de întrebare: cum putem face acest sector mai vizibil, de vreme ce contribuția sa la societatea românească, o societate care a evoluat, este demonstrată, chiar dacă ne raportăm doar la cifre.

Față de studiul FDSC „Romania 2010“, constatăm, pe de o parte, o creștere a numărului locurilor de muncă în sectorul neguvernamental şi, pe de alta, creșterea numărului de organizații, care a ajuns la peste 88.000. Dintre acestea, peste 48% sînt ONG-uri active (organizații a căror activitate se reflectă, din punct de vedere economic, prin depunerea unui bilanț contabil la Ministerul de Finanțe). Pentru România e o cifră bună, chiar dacă sîntem sub media țărilor din Vest la acest capitol. În plus, o mare parte dintre aceste organizații, 68% din ele, își desfășoară activitățile pe bază voluntară – ceea ce implică dezvoltarea culturii implicării. Tot la capitolul veşti bune, constatăm o creș­tere a nivelului încrederii populației în ONG-uri. Dacă pînă acum cîțiva ani încrederea fluctua între 30-33%, acum 51% din cei intervievați au declarat că au foarte mare sau oarecare încredere în sectorul neguvernametal. Numărul celor care nu răspund sau nu știu s-a diminuat, cifra prezentă e undeva la 2%, scăzînd însă de la 15% în trecut. Asta înseamnă că am asistat la o diminuare a numărului celor care nu au nici o părere despre sectorul neguvernamental.

De asemenea, și acest instrument de susținere – 2% – a început să fie accesat și folosit. Oamenii au început să direcționeze 2% către organizații.

Există organizații care fac lucruri fantastice cu banii proveniți din acei 2%. Salvați Copiii, de exemplu, a reușit să utileze multe maternități cu aparatură care să salveze viața copiilor născuți prematur. Sînt organizații care au beneficiat de acest 2% și au ajutat oameni foarte mulți. Dacă ar fi să dau doar cîteva exemple: Fundația pentru SMURD, Hospice Casa Speranței, care oferă servicii de îngrijire a celor afectați de cancer sau aflați în stadiul terminal, pe care familia nu îi poate îngriji acasă, Caritas, cu rețeaua lor de îngrijiri la domiciliu.

Ce se întîmplă cu noua propunere de Cod Fiscal? Am înțeles că posibilitatea de a direcționa acești 2% va dispărea…

Este îngrijorător faptul că, în proiectul de reglementare, dispare prevederea referitoare la direcționarea a maximum 2% din impozitul pe venit al persoanelor fizice. Se propune astfel abrogarea unei prevederi legale care s-a bucurat de o utilizare largă din partea populației, care a fost apreciată și de sectorul neguvernamental și de instituțiile de cult deopotrivă și care va avea un impact financiar devastator asupra a mii de organizații și a sute de mii de persoane beneficiare ale serviciilor oferite de aceste organizații.

Ceea ce propunem, împreună cu colegii de la ARC (Asociația pentru Relații Comunitare) Ministerului de Finanțe, este ca, prin dialog, să găsim cea mai bună soluție pentru ca acest sistem să supraviețuiască pentru că finanțează inclusiv servicii pe care statul nu le poate acorda, nu și le permite și nu are know-how-ul pentru a le acorda. De exemplu, dacă e să vorbim doar despre situația copiilor cu autism, statul nu are servicii pentru ei. Pentru că sînt extrem de costisitoare, doar ONG-urile au reușit să le dezvolte. Dacă aceste organizații rămîn fără sursele financiare provenite din 2%, ce se va întîmpla cu acești copii, persoane în nevoie, bătrîni etc.? Iar acești 2% sînt, de fapt, un cost mic pentru stat, vorbim de o sumă între 30 și 35 de milioane de euro, prin care ONG-urile aduc un impact major în comunitate, iar pentru stat nu sînt, de fapt, o miză ca să lase un gol atît de mare în domenii în care nu este în stare să vină cu o alternativă la serviciile ONG-urilor. Pentru că acei 2% înseamnă pentru organizații o bază pe care se adună sponsorizări, finanțări de la fonduri europene, o bază de funcționare. În plus, dacă vreți, este și un sistem care îl face pe cetățean să se implice și să se informeze: cînd direcționezi acei 2%, începi să te interesezi și de organizația sau organizațiile pe care vrei să le susții, sau e o recompensă pentru o organizație de ale cărei servicii ai beneficiat tu sau un membru al familiei atunci cînd a avut nevoie.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: adevarul.ro

Mai multe