Romane-rețetă pentru doamne

4 noiembrie 2010   Societate

Am citit, recent, romanul Cel pe care ţi-l doreşti (...e mai aproape decît crezi) de Jill Mansell (traducere de Liliana Andronache, Leda, 2009). Din titlu îţi poţi da seama că e vorba de un roman-reţetă: unul care îţi dă sfaturi despre cum să reuşeşti în viaţă şi în dragoste, dar nu de-a dreptul, ci aplicate la o situaţie sau alta. 

Cu alte cuvinte, un how to do it în probleme feminine... fiction. Tonul sfătos al „tratatelor“ de genul Regulile. Cum se cucereşte un bărbat (Ellen Fein, Sherrie Schneider, traducere de Oana Vlad, Humanitas, 1997) e înlocuit de cel al unei naraţiuni alerte şi minim introspective. Descriptive şi în privinţa sentimentelor: e bine să ştim cum i se pare cutare personaj altuia, dar nu neapărat şi de ce. Ne mişcăm „în timp real“ pe lîngă eroii noştri. 

Mai bine zis, alături de eroinele noastre. Căci, deşi, firesc, există şi bărbaţi în carte, perspectiva preponderentă este una feminină. Cartea ne învaţă pe noi, fetele zise de 30 de ani, cum să ieşim din situaţii de criză, aparent imposibil de rezolvat. 

Aceste situaţii, în cazul cărţii de faţă, sînt: moartea soţului, într-un mod îngrozitor (în urma unei supradoze – Notă: acţiunea se petrece în Anglia...) – în ce o priveşte pe eroina numită Carmen; şi despărţirea de un alt soţ pe care l-a prins înşelînd-o, în cazul celeilalte eroine, Nancy. 

Desigur, istoriile lui Carmen şi Nancy constituie doar firele principale ale acţiunii sau, mai bine zis, ale acţiunilor. Firele secundare sînt mult mai numeroase şi mai alambicate, în genul filmelor cu o duzină de personaje prezentate în paralel în situaţii asemănătoare (de pildă, Valentine’s Day – 2010, în regia lui Garry Marshall). 

M-am oprit asupra romanului de faţă deoarece mi s-a părut că, vorba Planetei Moldova în „Alimentara“, are „di tăti“: celor două personaje feminine principale li se adaugă o bunicuţă pe nume Rose, care ştie să gătească şi să împletească; un tip gay pe nume Zac, care are, evident, un magazin de modă şi o căţeluşă; o vedetă rock, fratele aparent destrăbălat al răposatului cu supradoza, care de fapt se dovedeşte bun şi profund; un instalator (!) pe nume Joe care sfîrşeşte prin a nu fi tipul simplu şi de treabă ce pare la început, ci un escroc; un activist social pînă la un punct cum trebuie, dar care se arată, de fapt, plin de prejudecăţi; un tip „realizat“, sexy şi mic proprietar, care, însă, se trezeşte cu o fiică... 

I-am înşirat pe toţi, nu în scopul de a vă plictisi (acesta e doar un efect secundar...), ci pentru că îmi par tipici pentru galeria unui anumit tip de romane şi filme de consum. Care, cel puţin unora dintre noi, mai uşor de „ispitit“, ne furnizează clipe pe cît de idilice pe atît de superficiale. O gamă de tipologii la prima mînă liniştitoare prin suficienţă, prin limitarea lor şi prin faptul că nu ridică nici un fel de probleme: pot fi cu uşurinţă încadraţi fiecare în buzunarul său... Tipul rău e cel rău, tipul bun tot bun se dovedeşte pînă la urmă, iar comportamentul, dacă nu exemplar, măcar cuviincios, e răsplătit, în final... 

Sună cunoscut, nu-i aşa? E o reţetă pe care o întîlnim, cu toţii, în basme, în cărţile pentru copii (deşi, în mod evident, şi acestea au evoluat sensibil), în producţii de revistă sau operetă, în cărţi de sfaturi popularizate şi... în romane şi filme pentru femei, precum cel de faţă, sau de divertisment în general. 

Şi nu e vorba doar de personaje, ci şi de stări, atitudini, gesturi sau chiar obiecte. Un tort-fantezie, asemănător celui din cartea lui Jill Mansell, îl întîlnim în diverse altele de acelaşi calibru. La fel, o... geantă, de firmă, laitmotiv deja al nenumăratelor romane pentru doamne şi domnişoare. O bijuterie preţioasă, brăţară sau colier, luată pe şest amantei – aşijderea... Precum şi banii sau casa, moşteniţi de la un bărbat sau tată bogat, care îţi conferă un statut şi responsabilitate creatoare de conflicte – drăgălaşe. 

Toate acestea sînt, deja, locuri comune ale romanelor pentru femei. Pe care le tolerăm (şi le agreăm...), într-o măsură bine delimitată, atîta timp cît nu le luăm în serios mai mult decît trebuie.

Mai multe