Ritualuri de interior
Cînd stai mult într-un interior, în propria casă, ai tendinţa să reevaluezi spaţiul în general. Evident, micul spaţiu domestic devine locul marii tale lumi, atîta cîtă încape într-un apartament de bloc. O să rîdeţi, dar încape destulă... Nu are legătură cu bucşirea obiectelor, nici cu cîtă mobilă poate fi cuprinsă înăuntru. Lumea în mic se creează automat, copiind sau, mai bine zis, adaptînd creativ lumea mare: oricît de insignifiant ar fi spaţiul ales pentru această reclădire, ritualurile de folosire a acestuia sînt cele care contează.
Noile ritualuri, ritualurile reinventate, cît mai complicate... Fără ritualuri, oricît de mărunte, lumea respectivă nu rămîne decît o adunătură de inanimate. Inanimatelor ăstora, adică obiectelor, le trebuie acţiune, ele trebuie să fie implicate, mereu, în ceva dinamic. De aceea, oamenii care-şi petrec mult timp în acelaşi loc îşi găsesc varianta lor domestică de ritualuri: tabieturile. Cu cît îţi petreci mai mult timp în acelaşi loc, cu atît tabieturile-ritualuri devin mai complexe şi locul respectiv – tot mai încărcat de semnificaţii...
De pildă, dimineaţa te trezeşti într-un pat, nici acela aşezat cu totul întîmplător: eventual cu o icoană la cap, o lampă în stînga lui şi un CD player alături, dar nicidecum vreun raft suspendat deasupra, în caz de cutremur... la poalele lui, trei rînduri de papuci pufoşi, iar în faţă, un termopan doar crăpat, atît cît să intre aerul – firicel, dar nu şi duşmanul imemorial al românului, curentul... De asemenea, perdeaua aproape de tot netransparentă acoperă geamul, dar doar parţial, pe cele două laturi: una pentru a nu fi văzut de vecina de la scara alăturată, care e mai tot timpul la geam deoarece e singură şi unica ei preocupare sînt cîinii vagabonzi din spatele blocului.
Geamul poate uşor trece într-altă sferă, una mai poetică, pentru că, atunci cînd eşti imobilizat într-un interior (cu un picior bolnav, să zicem) e singura legătură cu exteriorul. Singura dovadă că mai există şi un alt univers, un univers ce, văzut prin filtrul de sticlă, capătă mai curînd o valoare estetică, decît reală: e ceva ce poate fi privit şi interpretat, iar nu trăit. Desigur, există şi varianta hitchcockiană, cea din fermecătorul Rear Window (În spatele ferestrei, 1954) în care personajul lui James Stewart descoperă o crimă uitîndu-se pe geamul său, cît timp e imobilizat acasă cu un picior în ghips. Dar, iniţial, şi uitatul lui pe geam era doar... cinematografic – de pildă, cînd personajul lui Grace Kelly, iubita lui din film, aduce mîncare şi băutură, e cu atît mai evidentă poziţia lor de consumatori aflaţi la cinema în faţa geamului-ecran.
E adevărat, un alt contact cu exteriorul e telefonul: dar la acesta se poate renunţa uşor, pur şi simplu... nerăspunzînd. Îmi amintesc o scenă din The Accidental Tourist (Lawrence Kasdan, 1988), în care, în familia Leary, telefonul suna disperat, în timp ce ei jucau cărţi, pare-mi-se, şi cu toţii îl ignorau deliberat.
Odată ce te dai jos din pat, drumul spre bucătărie e inevitabil. Acolo e plăcerea „supremă“, cafeaua, pe care întîi ţi-o imaginezi, apoi o miroşi, şi în cele din urmă o sorbi, cu încetinitorul. Eventual în timp ce mai bei un pahar cu lapte rece, te uiţi la ştiri sau la un film. Dacă mai rămîne puţin din ea, atunci citeşti, tot pe fundalul aburului ei, cîteva pagini serioase, despre societatea de consum, şi cîteva mai puţin, despre amoruri psihanalizabile...
După care apare o altă opţiune hedonistă, şi anume baia (care poate urma gimnasticii pe muzică, atunci cînd eşti apt pentru ea). Şi lista ar tot putea continua, inclusiv cu micile-marile gesturi ale ordinii obsesive, ce-ţi intră în instinct în astfel de situaţii, dar şi cu cele ale fricilor de tot felul (de la închisul uşii de la intrare la cel al aragazului).
Toate, de la cafeaua de dimineaţă, la udatul florilor şi observarea ciorilor cenuşii pe pomul de sub geam demonstrează acelaşi lucru: orice „gaură“, fie ea de şarpe sau de om, poate deveni o lume, odată ce-i sînt inventate legi şi ritualuri. Cu riscul de a căpăta, cel puţin unele, nuanţe uşor maniacale... Dar nu plictisitoare.