Rezist Zürich
La mitingul din 10 august am cunoscut mulți români plecați în străinătate. Am vorbit cu ei despre dramele exilului, despre viața „din afară“, cea pe care nu o pot avea în România, dar și despre hotărîrea lor de a nu întoarce spatele definitiv unei țări care, deși în prezent nu le poate oferi altceva decît revoltă, le-a rămas în suflet. Căci îndîrjirea multora dintre cei veniți la acel miting avea și multă speranță: cu cît vom fi mai uniți, cu cît diaspora se va reconecta la problemele țării de baștină, cu atît lucrurile se pot schimba în bine.
În siajul acelui miting, pe 28 august, Asociația Rezist Zürich a fost invitată în Parlamentul elvețian, pentru a vorbi despre situația din România, a societății civile și a libertății presei. Cine este însă Rezist Zürich?
Pe scurt, o asociație ale cărei baze au fost puse în februarie 2017. Cînd Guvernul își dorea modificarea Codului Penal printr-o ordonanță de urgență, mai mulți românii stabiliți în Elveția au ieșit la proteste. S-au cunoscut, și-au împărtășit poveștile, speranțele și temerile. Și au decis să înființeze o asociație prin care să-și arate solidaritatea cu cei din România. În timp, numărul membrilor a crescut, venind și români care nu locuiesc în Elveția și chiar străini care sînt interesați de ceea ce se întîmplă în țara noastră. „Noi ne vedem ca o structură flexibilă, deschisă tuturor celor care doresc să contribuie, de departe sau de aproape, la acest fascinant proces al renașterii societății civile și al conștiinței politice democratice în România și în țările Europei Centrale și de Est. Pentru că, în ciuda situației dificile din România, imaginea clasei politice corupte de acum nu spune totul despre starea de fapt din țară. Acum sîntem martorii nașterii unei societăți civile reale și a unei noi conștiințe politice. Credem că aceste evoluții deosebite din România trebuie încurajate și susținute“ – mi-au declarat reprezentanții Rezist Zürich.
Fie că era vorba de OUG 13, fie de propunerile ulterioare de modificare a legilor Justiției sau de modificările Codurilor Penale, de la primele demonstrații organizate, astăzi Rezist Zürich face și lobby pentru imaginea României în Elveția. „Poliția din Zürich ne cunoaște deja: cînd mergeam să luăm autorizație pentru manifestație pe Rathausbrücke, funcționarii ne întrebau adesea dacă situația de la noi de acasă tot așa de periculoasă a rămas. Dar, după acele prime acțiuni, concretizate prin demonstrații, am ajuns să ne cunoaștem mai bine și am înțeles că rolul nostru poate fi mai mult decît o expresie a solidarității sau o simplă extensie a protestelor din țară. Ne-am gîndit că putem ajuta mai mult în calitatea noastră de «punte» între România și Elveția. Așa că am hotărît să ne coordonăm acțiunile într-un tandem din spațiile media și politic.“
Și-au propus, așadar, trei scopuri principale: să exercite presiune aspra decidenților politici de la București (prin informarea opiniei publice elvețiene și oamenilor politici cu privire la abuzurile politicienilor corupți din România), să genereze simpatie pentru poporul român (sensibilizarea publicul elvețian, menționînd de fiecare dată evoluțiile civice din România și explicînd eforturile românilor de a se elibera de trecutul comunist și de regimul cleptocrat ce i-a urmat) și, nu în ultimul rînd, să aducă speranța: „Cei din țară, în special cei ce protestează, trebuie să știe că nu sînt singuri“.
Ca urmare a tuturor acțiunilor, cei de la Rezist Zürich au fost invitați să vorbească în Parlamentul elvețian. „Le-am scris parlamentarilor elvețieni despre înrăutățirea situației statului de drept din România, cerîndu-le o poziționare clară față de această situație. A urmat un schimb de idei între Rezist Zürich şi parlamentari care a culminat cu o interpelare parlamentară pe tema subminării independenței Justiției în România. De notat, această interpelare a fost adresată Guvernului Federal tocmai de către parlamentarii social-democrați elvețieni, înrudiți politic cu PSD.“
La vizita lui Liviu Dragnea la Parlamentul Elveției „am protestat în fața Parlamentului din Berna și, în același timp, am trimis și comunicate de presă aproape tuturor redacțiilor, explicînd situația juridică și demersurile politice ale liderului PSD. A doua zi, o mare parte din presa elvețiană discuta indignată primirea acestui personaj corupt în Parlamentul Elveției și amintea opiniei publice de aici eforturile societății civile din România de a se împotrivi unui regim cleptocratic.“
Autoritățile elvețiene n-au rămas indiferente la eforturile asociației. „Cînd lucrurile s-au mai liniștit, ne-au invitat în Parlamentul Elveției – invitație pe care o delegație a Rezist Zürich a onorat-o pe 28 august. Între timp însă, participaserăm la mitingul diasporei din București. Astfel, tema principală de discuție n-a mai fost vizita lui Dragnea, cum era planificat, ci acțiunea violentă a Jandarmeriei Române și susținerea redacțiilor independente din România. Asta, ținînd cont că Elveția finanțează, prin programele de cooperare româno-elvețiene, proiecte ce sprijină capacitatea Jandarmeriei Române, dar și media independentă din țara noastră.“
Un lucru esențial mi se spune că e urmărit în toate aparițiile publice: menționarea în permanență a evoluției pozitive în rîndul societății civile din România, o societate civilă „care nu mai e dispusă să închidă ochii la actele mari de corupție și la abuzurile politice. Într-o țară cu o democrație consolidată, ca Elveția, în care cetățenii participă direct la deciziile din sfera politică, mențiunea privind opoziția societății românești aduce admirație și simpatie din partea opiniei publice elvețiene pentru poporul român. Înțelegem faptul că aparițiile noastre publice pot avea impactul unei activități de diplomație publică pentru România și pentru români. Asta ne face să fim foarte atenți cum construim mesajele. Chiar dacă trebuie să relatăm o situație negativă pentru România, cum e starea clasei politice, e important să amintim mereu și partea bună a lucrurilor, cum ar fi oamenii buni din România și eforturile lor de a se debarasa de o elită politică nereformată.“
Drept care s-au dezvoltat legături cu jurnaliști elvețieni, prin documentare, selectarea și arhivarea de documente oficiale, articole de presă, traduceri etc. „Astfel, șansele ca România să apară pe agenda media din Elveția sînt mai ridicate. Și pe aceștia i-am sensibilizat cu privire la relatările despre români și i-am rugat să evite stereotipurile cînd relatează despre țara noastră și oamenii ei. Astfel au apărut în Elveția și articole în care românii de aici sînt ilustrați frumos și realist.“
— Foto: Stelian Pavalache
Vocile diasporei
Cine sînt, însă, membrii asociației? Ce îi mînă pe ei în luptă și care sînt poveștile lor?
Mihnea Mihai a plecat din România în 1998, ajungînd în Elveția în 2012, după o perioadă petrecută în Germania și Austria. În prezent lucrează în domeniul bancar, în managementul riscurilor în piețele financiare. Cum vede, din această poziție, evoluția situației din România? „România are o creștere bazată pe mărirea datoriei publice și pe consum, cu alte cuvinte, consumă pe datorie fără a produce suficient. Într-un context în care dobînzile în marile valute sînt, din punct de vedere istoric, relativ mici, această iluzie mai poate continua o vreme. Dacă aș fi în situația de a consilia Guvernul României (indiferent de culoarea politică), aș recomanda o pregătire serioasă pentru o eventuală recesiune. În momentul cînd va veni următoarea criză globală, mecanismele de creștere economică pe datorie se vor bloca brusc, cu riscul creșterii nemulțumirii populației și al tulburărilor sociale. Legat de evoluția politică și socială, văd o situație amestecată. Mobilizarea societății civile din România pentru apărarea statului de drept este exemplară. Prin faptul că societatea civilă are o voce și se opune încercărilor guvernului de a submina statul de drept, România este respectată și percepută pozitiv în străinătate. Cînd am fost în Parlamentul elvețian, oficialii elvețieni și-au manifestat admirația pentru simțul civic al Rezist Zürich și ne-au felicitat pentru «activitatea onorantă» pe care o desfăşurăm pentru România prin intermediul asociației. Aceste complimente sînt de fapt adresate întregii societăți civile care a protestat împotriva subminării statului de drept și a mutilării Codurilor Penale de către actualul guvern.“
Paul Milata, german din Sibiu, plecat la studii în străinătate și rămas acolo, îi confirmă viziunea. „Luînd în considerare evoluția actuală a piețelor financiare, ratele de șomaj internaționale, evoluția bonurilor de trezorerie și creșterea economică, scenariile de reacție la o criză financiară ar trebui să fie un subiect acut de analiză în România. De asemenea, nivelul de investiții și de cercetare e foarte redus la toate firmele cu sediul în România. La nivel politic, guvernul PSD + ALDE e discreditat. E amuzant că un partid care a controlat scena politica din România de 28 de ani, care a fost partid de guvernământ 58% din timp și a cîștigat votul popular în șapte din opt alegeri naționale, își permite să afirme că alții (statul paralel, Soros, germanii naziști, agenturile străine etc.) ar fi responsabili pentru situația actuală a României.“
Mihaela Popoviciu Draisma locuiește de doi ani în Elveția. A plecat la studii în Germania în urmă cu 16 ani. Era profesoară de matematică, cu un salariu din care abia își putea plăti chiria. A primit o bursă în Germania care i-a dat șansa să-și îndeplinească visele: să studieze și să călătorească. „Azi am o familie care își are rădăcinile în Elveția și în Olanda, iar eu sînt norocoasă să fac ceea ce îmi place, să predau matematica și să trăiesc într-o țară care mă lasă să fiu eu însămi și care acceptă bagajul multicultural al copilului meu.“ Cum vede situația din România? „De la distanță văd îmbunătățiri. Cultural, România mă fascinează: toate festivalurile apărute în ultimii douăzeci de ani au adus «aer proaspăt», dar, din păcate, multe devin proiecte incerte. De asemenea, cărțile pentru copii publicate în ultimii ani de editurile Humanitas și Arthur sînt excelente, însă cîți copii ajung la ele? Le vezi în librării în orașele mari, dar în restul țării? Pe de altă parte, există organizații, precum Fundația Melior, care înființează, din donații, biblioteci pentru copii, în locuri în care aceștia nu au acces la cărți. Există sărăcie în România, dar există și Clubul de educație înființat de Valeriu Nicolae, decorat anul acesta de regina Suediei pentru munca sa de voluntariat din Ferentari. Mi-ar plăcea să văd mai multă bunătate în România, mai multă empatie, mai multă toleranță. Cred că lumea ar deveni un loc mai bun dacă ne-am aminti să fim omenoși, chiar dacă avem la rîndul nostru o viață grea.“
După ce a cîștigat o bursă a Confederației Elvețiene printr-un concurs organizat la Ambasada Elveției în 1994, Olimpia Mamula Steiner a făcut un master în Elveția, la École Polytéchnique Fédérale de Lausanne (EPFL), în domeniul protecției mediului. După master își dorea să revină în țară, însă a obținut un loc de doctorat într-un grup de cercetare, primind titlul de doctor la Universitatea din Fribourg, Elveția.
„Am vrut să mă întorc la Universitatea din Brașov, unde avusesem înainte de plecare un post de preparator la catedra de chimie. Mi s-a spus însă că titlul de doctor dobîndit în Elveția nu e recunoscut în România. Așa că mi-am văzut de cariera mea, mai ales că aici, spre deosebire de România, aveam mai multe oportunități. Dar părinții, bunicii, fratele și toată familia din micul meu sat din Țara Făgărașului au rămas întotdeauna în inima mea și am trăit mereu cu gîndul la ei. Nu mi-am uitat nici prietenii, nici oamenii pe care i-am cunoscut și admirat. În prezent sînt de nouă ani profesor de chimie la Universitatea de Științe Aplicate din vestul Elveției. Am stabilit contacte cu profesori din domeniul meu din România, oameni pe care îi consider demni de admirație, nu numai ca specialiști, dar și pentru curajul lor de a se implica în lupta pentru un mediu academic guvernat de valoarea științifică dovedită, nu de politicieni corupți, pentru care plagiatul e normal. Avem de cîțiva ani un program de schimb între studenții Facultății de Chimie din Cluj și cei elvețieni. Studenții mei de aici care și-au făcut lucrarea de bachelor în Cluj s-au întors cu toții, fără excepție, încîntați. Dar situația de la Cluj e mai degrabă excepția fericită în contextul actual. Am urmărit evoluția politică din România mai degrabă indirect, prin efectele asupra sistemului de educație. A fost un moment de mare speranță legea educației Miclea-Funeriu, dar au avut grijă cei care au urmat la guvernare să distrugă și legea, și speranța. Cel mai trist mi se pare că azi un copil, născut ca mine la țară, într-o familie obișnuită, fără pile și relații, are mai puține șanse să primească o educație de bună calitate, în comparație cu șansele pe care le-am avut eu, acum mulți ani. E una din consecințele corupției, care distruge societatea românească.“
Cristian Mandu locuiește în Elveția împreună cu familia, fiind pilot de linie. În prezent lucrează pentru o companie aeriană care operează din România. „Soția mea, elvețiancă, a terminat Facultatea de Medicină la Cluj și acum își face rezidențiatul în St. Gallen. Mi-aș dori ca după terminarea rezidențiatului să revin în România, împreună cu familia mea, dar în momentul de față, perspectiva viitorului în România, în conjunctura politică actuală, ne înspăimîntă. Din multe puncte de vedere cred că în România s-ar putea trăi cel puțin la fel de bine ca în Elveția, dacă s-ar investi masiv în educație și dacă cei «de afară» ar fi încurajați să se întoarcă, aducînd cu ei promovarea meritocrației și toată experiența extrem de valoroasă pe care au acumulat-o în străinătate. Pentru a ajunge acolo, trebuie însă să scăpăm de incompetenții și penalii din administrația publică.“
Povestea Florianei Adam este, după cum îmi spune, povestea generației care și-a găsit drumul în exil. „M-am născut în București, am terminat Facultatea de Construcții în ’89. Am părăsit țara la 25 de ani, imediat după mineriada din 13-14 iunie 1990. Revoluția din ’89 m-a găsit în timpul serviciului. În dimineața zilei de 21 decembrie, am fost mobilizați de secretara de partid și de acoliții ei din fabrica unde lucram. Ne-au îmbarcat în autobuze și ne-au dus în fața Comitetului Central, unde Ceaușescu își rostea discursul. În acea zi de 21 decembrie am auzit, pentru prima dată în viață, șuieratul gloanțelor trase deasupra capetelor noastre. Noi am avut noroc, alții nu. La 25 de ani am crezut că pot muta munții în propria țară, am crezut că pot avea un viitor, că pot trăi alături de prietenii și familia mea. A urmat însă prima venire a minerilor la București în ianuarie ’90 și asta m-a adus la realitate. Nimic nu se schimbase. Luni în șir am demonstrat în Piața Universității împotriva FSN-ului, pînă în iunie ’90, cînd mineriada m-a prins pe străzi. Am trăit ura și violența crudă a unor oameni manipulați și dezbrăcați de umanitate. Ce mi-a rămas de făcut a fost să plec, să las totul în urmă și să-mi caut norocul și viitorul în Germania. În Nürnberg am cerut azil politic. Germania mi a dat o șansă, un viitor. Am trăit acolo 18 ani, după care m-am mutat în Elveția, unde am absolvit un masterat în project management în domeniul informatic. Sînt consultant tehnic în domeniul cloud computing la un concern de informatică și telecomunicații. După plecarea din țară m-am deconectat de viața socială și politică din România. Locul unde m-am născut, țara mea, m-a trădat, m-a expulzat și scuipat în afara ei. Acea societate nu mai era a mea, nu mai avea de-a face cu mine, cu generația mea de «golani». A trebuit să treacă 24 de ani ca să mă reconectez la țară. Momentul de turnură a fost în timpul alegerilor prezidențiale din 2014. După cîștigarea alegerilor de către domnul Iohannis mi am recăpătat încrederea că România se îndreaptă pe un drum bun.“
Daniela Boltres, activistă literară, a emigrat la 16 ani, cu familia, în Germania. Mama, din Moldova, tatăl german, din Transilvania. „Tatăl meu a plecat în anii ’80 în Germania. Doi ani mai tîrziu, am ajuns cu restul familiei într-un sat modest de lîngă Köln. Eram elevă la un liceu normal și am trecut printr-o experiență de generozitate față de familia mea, care m-a copleșit și care stă la baza activismului meu pînă în ziua de azi. Am cunoscut mulți oameni, profesori, părinții altor elevi, vecini, care s-au implicat, formînd o comunitate civică solidară cu toți membrii ei, care au găsit mijloace să ne ajute să ne clădim o viață nouă, oferindu-ne la un moment dat și nouă spațiu de implicare. Prin aceeași experiență am trecut și în timpul studiilor la Freiburg, Tübingen și Berlin: oameni de toate vîrstele și profesiile se implică în diferite domenii ale comunității locale, dar și globale, conștienți de ideea de implicare pe termen lung – fie că e vorba de schimbarea unei străzi aglomerate, fie de instalarea păcii la scară mondială. De România am rămas legată în toți acești ani, prin familie, prin prieteni, prin proiecte culturale, chiar dacă trăiesc în Germania cu familia mea multiculturală. Am urmărit în toți acești ani evoluția politică a României, însă mai ales după februarie 2017 am încercat să mă implic mai mult și în domeniul politic din România. Pentru mine a fi cetățean înseamnă să te implici cu forme de organizare pe care le-ai dezvoltat împreună cu alții, cît mai eficiente, dar și stabile în comunitatea ta, indiferent dacă o gîndești la scară mică sau mai mare.“
Gabriela Mirescu Gruber a studiat Jurnalismul în Timișoara şi, imediat după absolvire, la vîrsta de 22 de ani, a plecat în Elveția, la Universitatea din Fribourg. „Mi-am continuat studiile cu o licență în științe politice, sociologie și în științe media și ale comunicării. Acum patru ani mi-am deschis în Fribourg propria firmă de consultanță. Mandatele mele principale au legătură în mare parte cu domeniul comunicării strategice, al diplomației și al științelor politice. Avînd contact cu realități politice din mai multe țări în curs de dezvoltare, îmi e ușor să recunosc așadar simptomele unei țări gata să alunece într-un sistem autocrat. Simptome identificate ușor și în România, linia de demarcație fiind tot mai fragilă pe zi ce trece. Vorbind despre diaspora, vorbim uneori și despre drame imense. Nu e vorba doar despre povești de succes ale românilor pe alte meleaguri, ci și despre eșuarea statului român. Exilarea masivă a unei părți enorme din capitalul uman și social al țării spune povestea unei tragedii naționale cu efecte dramatice. Apoi sînt cei rămași, mulți dintre ei autoexilați în lumi paralele, străini de realitatea socio-politică din propria țară. Și mai sînt sutele de mii de copii multilați psihologic și sufletește de lipsa cu anii a părinților plecați de disperare spre munci grele și de multe ori expuși abuzurilor în străinătate. Aceste aspecte sînt o adevărată bombă cu ceas pentru România. Totuși, această dramă a migrației poate avea și un efect de bumerang. Ea concentrează multă energie și poate repune România pe un drum robust – dacă cei plecați se vor întoarce, cu noi valori sociale și competențe profesionale. Cu alte cuvinte, capitalul uman pierdut al României nu e compromis definitiv, o parte mare din el mai poate fi recuperat. Sînt foarte mulți români care își doresc să se întoarcă în țară. Pentru asta ar trebui ca țara noastră și, în special, clasa politică să treacă prin mari transformări. Eliberată de o clasă politică endemic coruptă, România are șanse de însănătoșire.“
Poveștile sînt multe. Sînt diferite. Legate însă de același fir: o dragoste autentică, nu doar vociferată, ci demonstrată. Rezist Zürich este, pînă la urmă, o portavoce a celor care își iubesc țara.