Reţete pentru viaţa de apoi

Nu am nici o îndoială că religia trebuie să-și aibă locul ei în educația școlară. Prin urmare, acest articol nu este scris de pe pozițiile unui ateu înverșunat, care evacuează nervos subiectul cu pricina, uitînd că, odată cu el, evacuează, în fond, o bună parte din istoria, cultura, educația, arta omenirii. Dimpotrivă, scriu acest articol nu pentru a exclude, ci pentru a propune un spor de adecvare, de eficiență, de asumare neconvențională a domeniului. Orele de religie mi se par utile, dacă mizează pe interogație vie, informație stimulatoare, stîrnirea curiozității și valorificarea experiențelor proprii. Fără emotivități dulcege, povestioare cu happy-end providențial, habotnicie stearpă.

Iată, spre exemplu, ce conține lista de subiecte abordate de manualele de religie din ciclul primar.

La clasa I: Omul își arată iubirea față de Dumnezeu în biserică, Biserica este casa lui Dumnezeu, Cum arată o biserică, Cum Îl primesc pe Dumnezeu în biserică, Cu cine mă rog în biserică, Cum mă comport în biserică, Ce fac eu pentru biserica mea, Omul este ființa care crede în Dumnezeu, Omul ascultă Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia ne vorbește despre oameni credincioși, Sfinții Apostoli sînt modele de credință, Ce înseamnă să fii un om credincios, Rugăciunea și rugămintea, Cînd, unde și cui mă rog, Binefacerile rugăciunii.

Manualul de clasa a II-a o ia de la capăt: Omul este fiul iubitor al lui Dumnezeu, Îl am pe Dumnezeu în minte și în suflet în fiecare zi, Rugăciunile de mulțumire și de laudă aduse lui Dumnezeu, Darul, dovadă a iubirii noastre față de Dumnezeu, Dumnezeu este tatăl nostru iubitor, Dumnezeu ne iubește pe toți, Dumnezeu ne ajută să Îl cunoaștem și să Îl iubim (dacă vă imaginați că acest deziderat se atinge printr-un efort asiduu și tainic, autorii manualului vă contrazic: citești Biblia, asculți de cele zece porunci și întîlnirea cu divinitatea este asigurată).

Cu ce începe manualul de clasa a III-a? Ați ghicit: cu aceeași litanie despre iubire și credință. Capitolele sînt sugestive: Dumnezeu este izvorul vieții, Viața omului, darul lui Dumnezeu, Bucuria de a trăi, Cînd un om devine creștin, Dumnezeu îl ocrotește și îi dă putere pentru a face fapte bune, primirea iertării prin spovedanie, primirea lui Hristos prin Sfînta Împărtășanie etc.

Și, în sfîrșit, în clasa a IV-a, dacă inima micului creștin s-a împietrit cumva peste vară și a uitat să reverse emoții peste omenire, manualul îi aduce aminte cu osîrdie care este calea adevărată: Cu Dumnezeu pe calea vieții, Biblia și Biserica ne arată calea spre Dumnezeu, Sfințenia, calea spre Dumnezeu, Ajutorul lui Dumnezeu în situații dificile. (Autorii manua-lului te asigură că salvarea de la gripă, foc sau temele dificile pentru acasă este la îndemînă: te rogi divinității, primești ajutor și apoi mulțumești. La sfîrșitul semestrului ai de scris o compunere în care să povestești o întîmplare în care ai simțit ajutorul lui Dumnezeu. S-ar zice că asemenea experiențe sînt la îndemînă, pe toate drumurile: este practic imposibil ca pînă la nouă-zece ani să nu fi simțit pronia cerească.)

Manualele de religie par gîndite ca un rețetar simplu pentru a atinge fericirea în viața de apoi: te duci la biserică, te rogi, mulțumești lui Dumnezeu, faci fapte bune, ai linie directă cu Dumnezeu care îți șoptește ce e bine și ce e rău, iar de două ori pe an te bucuri de sărbătorile creștine. Virtuțile la mare preț sînt ascultarea și cumințenia. Autorii lor țintesc inima, afectele și nu mintea. Arta, cultura, civilizația, dialogul cu știința, istoria, cu alte religii, toate sînt abordate cu maximă prudență și minim interes: în cel mai bun caz, trebuie să fim toleranți. Cam asta-i viața micului creștin: un roz dulceag, în care azimutul este sfințenia (ortodoxă).

Încă o dată: înțeleg inevitabila componentă de catehizare a orelor de religie. Dar mi s-ar părea mult mai eficientă o abordare mai puțin convențională a temelor, un efort de a include, în dialogul cu elevii, curiozitățile lor fragede, neliniștile, tulburările, îndoielile, temerile, greșelile, nelămuririle, preocupările lor cotidiene, aflate, adesea, în răspăr cu asceza cumințeniei. Pe scurt, puțină viață, puțină carne, puțin interes pentru realitatea sufletească a elevului n ar strica, dacă nu vrem să transformăm învățămîntul religios într-o reinventare a învățămîntului politic. În fond, idealul de viață al unui copil nu e să obțină o slujbă la Patriarhie. Și nici să fie o copie a Sfîntului Pavel. Cred că trebuie început mai realist și mai prietenos. 

Maria Iordănescu este psiholog.