Reţeta lui Nicu

De cînd îmi făcea mama mea cozonac de Crăciun am rămas cu un mare complex. Nu mă bag la cocă. Nu mă bag și gata! Este o chestie de meșteri mari, este pentru sărbătoare și este atît de complicată. Înainte de ziua cozonacului de Crăciun, mama mea mă scălda și, a doua zi de dimineață, mă ducea la împărtășit. Apoi, după biserică, umplea bucătăria cu tanti și mătuși. Și cu toatele, în fum de țigară și între cafele, se în­fi­geau-moș­mon­deau-lo­veau cu pum­­nii-fră­mîn­tau-moș­mon­deau ­coca în vailingul ăla maroniu cu toarte. Cînd erau gata, se spălau pe mîini, stingeau țigările, dădeau drumul la aragaz și stăteau la taclale. Da, ascundeau bine cozonacul în cîrpe. Taclalele erau înfrigurate, cu ochii pe cozonac, mama chiar trăgea ocheade la bebelușul de cocă. Cu două degete ridica vălul și-l vedea umflîndu se în coaie. Cozonacul dădăcit umplea vailingul, fura spațiul mătușilor. Mie mi era indiferent. O gelozie sălbatică însă aveam pe el. Cocoanele nu mă vedeau în ochi. Atunci de ce mă spălase mama? De ce, Dumnezeule, mă împărtășise? Zilele trecute m-am văzut cu Nicu. Nimic din taclalele noastre nu anunța ce avea să vină. Glume, călătorii și o teribilă mașinărie luată de Nicu. La început, glacial. Apoi, mă declanșez. Cum? O mașinărie de făcut paste? Păi, și cum faci pastele? Cocă? Cum faci coca? Am sărit cu vorba. Făină specială, italienească, și ouă. 100 de grame de făină și oul. Eu pun două ouă. Și? Și le amestec. Apoi, pun în ea tot ce vreau eu ca să iasă gustoasă. Ehei, zile și nopți n-am mai avut liniște. Am făcut pîine în tigaie! Cu frica de maică-mea, m-am spălat pe mîini și am tăcut lîngă tigaie.

Foto: wikimedia commons