Reacţii obscene la obscenitate
Cazul fetei din Vaslui, violată de un grup de şapte tineri, este cu adevărat revoltător. Dar nu numai faptul în sine, acela al unui abuz incalificabil, de natură să nască indignare, oripilare şi dorinţă de dreptate, ci şi unele reacţii viscerale, obscene, care l-au însoţit.
Obscenă a fost reacţia justiţiei în faţa faptelor abominabile recunoscute de tinerii înşişi: au fost lăsaţi în libertate, şi asta într-un context în care prejudecăţile, mentalităţile de Ev Mediu le dau oricum putere înzecită asupra victimei, un context în care violul este privit ca un fapt banal, o pedeapsă binemeritată de cele care îşi îngăduie să aibă încredere în concetăţeni. Decizia judecătorilor ca tinerii să fie judecaţi în stare de libertate le confirmă acuzaţilor că violul în grup nu e mai mult decît o mică găinărie şi le dă dreptul să spere că nu vor fi sancţionaţi pentru „5 minute de plăcere“. Un lucru e clar: justiţia din România e mai precaută şi mai drastică atunci cînd e vorba de diminuarea pagubelor materiale decît a celor umane. Cum altfel am putea explica faptul că afaceriştii sau politicienii corupţi au primit luni grele de arest preventiv, dar nişte indivizi care au violat o tînără beneficiază, din partea oamenilor legii, de o neaşteptată şi greu justificabilă „largheţe“?
Obscenă a fost, desigur, şi campania declanşată pe Facebook de mama unuia dintre tinerii acuzaţi, împotriva tinerei agresate. Ideea, comentată de psihologi fini, că gestul e scuzabil fiindcă, nu-i aşa, e firesc ca o mamă să îşi apere copilul, mi se pare că duce subtilităţile psihologiei într-un hău al imoralităţii, al lipsei de umanitate şi civilitate. Gestul mamei este o nouă agresiune împotriva tinerei. Punct. Şi trebuie judecat ca atare de justiţie şi comunitate. Pe de altă parte, această campanie pune din nou în discuţie rolul reţelelor de socializare care nu se ocupă numai cu invitaţii la concerte, like-uri şi prietenii, ci şi cu distrugerea vieţilor unor persoane care nu au nici o protecţie în faţa repeziciunii cu care zvonurile, minciunile despre comportamentul lor se răspîndesc ca viruşii pe Internet.
Obscenă mi s-a părut şi reacţia violentă a unei jurnaliste, exprimată pe blog-urile
. Nu pledez pentru discursul de judecător seren, care împrăştie rigori filozofice acolo unde singura reacţie normală, sănătoasă trebuie să fie revolta împotriva abuzului. Dar nu foloseşte nimănui, nici fetei, nici binelui în numele căruia ne indignăm, nici justiţiei să cobor în grotă şi să alung spiritele rele cu bîta. Omeneşte pot înţelege: am făcut eu însămi nenumărate scenarii de obţinere a dreptăţii cu orice preţ pentru tînăra în cauză. Dar nu-i sînt de nici un folos. În momentul de faţă, i-ar fi util ca discursul public să-i reconfigureze lumea, atît cît se va putea, în datele ei normale: iar normalitatea e ca agresorii să fie pedepsiţi şi nu ca mama unuia dintre ei să fie violată, la rîndul ei, de propriul fiu.
Dar poate cel mai obscen mi se pare încă o dată, în aceste condiţii, discursul Bisericii împotriva educaţiei sexuale în şcoli, un discurs care afirmă că educaţia sexuală îndeamnă la precurvie. Un astfel de discurs, ţinut în faţa sutelor de fete violate de rude sau consăteni şi care, de ruşine, ascund abuzul, în faţa zecilor de fete care se identifică cu agresorii pe Facebook şi le dau
-uri, în faţa miilor de părinţi care susţin că victima este întotdeauna de vină, în faţa unor mame de 12 ani care au confundat sarcina cu o durere de stomac şi au fost alungate de acasă odată cu venirea pe lume a copilului, ei bine, un astfel de discurs mi se pare cu adevărat obscen. Şi nemilos. Căci pentru copiii de care vorbesc mai sus, care trăiesc în comunităţile sărace şi fără acces la informaţie, ora de educaţie sexuală poate fi singurul sprijin în desfăşurarea unei vieţi normale, sănătoase.
Maria Iordănescu este psiholog.