Războiul Occidentului cu Istoria
Violențele de la Charlottesville din jurul statuii generalului Lee au atras atenția asupra unui proces de epurare care, în ultimii doi ani, a constat în înlăturarea sau schimbarea denumirii, în SUA, a peste 60 de simboluri confederate, conform unui raport recent al Southern Poverty Law Center. Asociația a inventariat alte 718 monumente și statui dedicate încă personalităților Confederației Sudiste din timpul Războiului de Secesiune și 109 școli publice ce le poartă numele, în special pe cel al generalului Robert E. Lee, comandantul armatei Sudului. Statuia sa din New Orleans a fost demontată în mai – ultima dintr-o serie de patru „simboluri ale injustiției“, care „perpetuează ideea de supremație albă“, după cum le-a calificat primarul Mitch Landrieu. Iar în centrul de pe acum însîngeratului orășel universitar din Virginia, Charlottesville, la 93 de ani de la dezvelire, monumentul e ascuns într-un sarcofag de plastic și urmează să fie mutat într-un muzeu. Generalul Lee plătește, după 150 de ani, păcatul de a fi fost proprietar de sclavi.
Acest iureș demolator l-a luat în vizor și pe Thomas Jefferson, autor al Declarației de Independență și al treilea președinte al SUA, întemeietor al Universității din Virginia. Jefferson a fost proprietar de sclavi, la fel ca primul președinte, George Washington. Se clatină soclurile Părinților fondatori și nu mai e loc și timp de nuanțe privind raportarea lor, politică și practică, la sclavie – care a fost legală pe teritoriul american între 1619 și 1865.
Furia purificatoare l-a ajuns și pe Cristofor Columb. Monumentele lui din Baltimore și New York au fost vandalizate în august, iar Bill de Blasio, primarul New York-ului, a obținut votul Consiliului Municipal pentru înlăturarea statuii ridicate la aniversarea a patru secole de la descoperirea Lumii Noi. O statuie ofensatoare pentru amerindieni, pentru că ar evoca și colonizarea Americilor. În New York trăiește, însă, și cea mai mare comunitate italo-americană din SUA, prin contribuția predecesorilor căreia s-a ridicat, în 1892, statuia exploratorului genovez. O comunitate care se simte azi lezată de atacul la adresa unui simbol al reușitei sale pe tărîm american, în pofida discriminărilor la care a fost supusă. Spre exemplu, cu un an înaintea dezvelirii operei sculptorului Gaetano Russo, 11 italieni fuseseră linșați la New Orleans.
Nici la Los Angeles nu mai e bine văzut Columb. Consiliul Local a votat eliminarea din calendarul manifestărilor publice a sărbătorii dedicate lui, din 1937 încoace, în luna octombrie, și a înlocuit-o cu o zi a comemorării populațiilor indigene, al căror genocid a început după debarcarea spaniolă în Caraibe. Anterior, mai multe orașe americane, între care Seattle, Albuquerque și Denver, declaraseră 12 octombrie – Ziua Populațiilor Indigene, în locul Zilei lui Columb.
Arta nu scapă, la rîndul ei, răfuielii cu trecutul. Un cinematograf din Tennessee a anulat proiecția capodoperei Pe aripile vîntului, apărută în 1939, din cauza conținutului său considerat „insensibil“ din punct de vedere rasial. Ce mai contează că, pentru rolul Mammy, Hattie McDaniel a primit Oscarul pentru cea mai bună artistă în rol secundar, fiind prima actriță de culoare laureată a acestui premiu?
Războiul statuilor a trecut rapid Oceanul. O jurnalistă britanică, Afua Hirsch, a cerut înlăturarea Coloanei lui Nelson din Trafalgar Square, monument dezvelit în 1843 în memoria amiralului mort în înfruntarea navală din largul Capului Trafalgar, în 1805. Horatio Nel-son se face vinovat, la mai bine de două secole distanță, de a fi fost adept al supremației albilor. „Unde sînt statuile celor care au fost asupriți de oameni ca Nelson?“, întreabă inițiatoarea demersului. Nu mai e relevant, în acest nou context, că, prin cea mai strălucită victorie din istoria Royal Navy, Nelson a salvat Marea Britanie de invazia napoleoniană și a desăvârșit supremația britanică asupra mărilor lumii pentru secolul ce-a urmat? Sir Roy Colin Strong, istoric și fost director al Victoria and Albert Museum, a dat un răspuns de bun-simț propunerii: „Odată ce începi să rescrii istoria pe o asemenea scară, nu va mai rămâne în picioare o statuie sau casă cu semnificație istorică. Trecutul este trecut. Nu poți să rescrii istoria“.
Și totuși, se poate. King’s College din Londra își rescrie propria istorie, după cum o arată decizia luată în iulie de a înlocui busturile și portretele fondatorilor săi cu un „zid de diversitate“, potrivit decanului Patrick Leman. Un zid ce urmează să cuprindă reprezentările unor cercetători aparținînd minorităților etnice. De asemenea, materialele didactice, precum cele de anatomie, vor fi modificate, pentru a reflecta mai multe grupuri etnice. „Încercăm să reflectăm diversitatea studenților pe care îi avem, încercăm să fim interculturali și internaționali în modul în care dezvoltăm știința“, a explicat decanul prestigioasei universități.
America inspiră în continuare lumea. În Franța, imediat după moartea unui om pe străzile din Charlottesville, președintele Consiliului Reprezentativ al Asociațiilor Negre din Franța, Louis-Georges Tin, a solicitat îndepărtarea statuii lui Colbert din fața Adunării Naționale. „Eroii voștri sînt uneori călăii noștri. Trebuie decolonizat spațiul, trebuie decolonizate spiritele“, a argumentat el. Numeroase străzi și licee franceze poartă azi numele ministrului de Finanțe al lui Ludovic al XIV-lea, artizan al puterii economice și al modernizării regatului, creator al companiilor Indiilor Orientale și Occidentale și autor al primului Cod negru, care reglementa sclavia la 1685. Politologul Laurent Bouvet a intervenit în dezbaterea iscată pentru a aminti că „istoria trebuie să fie un obiect pedagogic și nu terapeutic“.
Atacul la Colbert le-a amintit multora de boicotarea de către președintele Chirac și guvernul Villepin a celebrării bicentenarului victoriei lui Napoleon la Austerlitz. Cea mai strălucită bătălie a împăratului a fost ignorată în 2005, sub presiunea unor organizații din Antilele Franceze, care au amintit că Napoleon a restabilit, în 1802, sclavia abolită la Revoluție. Emmanuel Le Roy Ladurie, unul din reputații istorici contemporani, se întreba: „Va trebui, în viitor, să interzicem orice aniversare privind acțiunile regilor Franței, de la Ludovic al XIII-lea la Ludovic-Filip, pentru că au fost, la rîndul lor, complici ai sclaviei?“ De altfel, bicentenarul a fost parazitat de lansarea pamfletului „Crima lui Napoleon“, de către Claude Ribbe, un scriitor din Guadelupa, care l-a comparat pe împărat cu Hitler.
Acum doi ani, în Africa de Sud, a fost demolată statuia lui Cecil Rhodes, prim-ministru al Coloniei Capului, la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Dezbaterea privind soarta monumentelor coloniale a reaprins tensiunea interrasială. Președintele Jacob Zuma a intervenit: „Cînd citiți o carte de istorie, nu rupeți paginile dureroase. Istoria trebuie învățată cu aspectele sale dureroase și devastatoare“. Și a avertizat președintele acestei țări cu trecut zbuciumat: „Furia nu construiește o națiune, ci o distruge“.
În Estul Europei, știm bine, din păcate, cît de fragile sînt monumentele și ce consecințe poate avea încercarea de ștergere a memoriei asupra identității și sistemului de valori al societății. De aceea, privim surprinși această confruntare a Occidentului cu propriul trecut.
Acolo unde unii văd un cult al opresiunii rasiste, alții invocă dreptul la istorie. Frapează, însă, absența nuanțelor între extremele care se înfruntă pe rănile trecutului. De aici pînă la intoleranță și crimă, în încercarea de a impune propria versiune, oripilant de simplificatoare, asupra istoriei e doar un mic pas, după cum a dovedit ucigașul din Charlottesville. Recursul la violență nu face decît să dezgroape tranșee fratricide, precum cele din războiul civil american.
„Evităm utilizarea simbolurilor religioase, căci nu dorim să excludem nici o credință religioasă. Sîntem o companie care respectă diversitatea“, s-au explicat reprezentanții Lidl, în scandalul ștergerii crucilor grecești de pe ambalajele unor produse. Dar amputînd crucile din fotografia unei biserici din Santorini nu tocmai au exclus o credință și au lezat o sensibilitate?
S-a spus, pe bună dreptate, în aceste zile: piramidele din Egipt au fost construite de sclavi, trebuie ele demolate? Sau: azi, statuile; mîine, cărțile care nu corespund noului totalitarism multiculturalist? Dar Arcul de Triumf din Paris, a cărui înălțare a fost decisă de Napoleon după Austerlitz, ce soartă ar trebui să aibă?
Nu cumva, în numele emancipării, omenirea face pași înapoi, prinsă în jocul extremelor ce se potențează iarăși reciproc?
Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.