Radu Mironescu, consilier
Ce rele găsim în Scînteia de Ialomiţa?
Păi, noi nu avem decît curent. Gaze nu, apă de la puţ. Sîntem ecologişti. Hahaha. Iar de acum încolo, ce să ne mai aşteptăm, că doar nu s-o pogorî acum tot binele peste noi. E criză, stăm şi noi în aşteptare. Pămînturile nu se mai cultivă, că nu mai e rentabil, cît poate omul, pe lîngă casă face, cît nu, nu mai interesează pe nimeni. Apoi, noi am fost mai cunoscuţi prin tutunul care se punea aici. Nu se mai face tutun ca pe vremuri şi nici nu ne plîngem. Cît se face e bun pentru cei care-l pun, îşi trag o ţigară două. Apoi, am fost ştiuţi mai aşa pentru un scandal cu poliţistul din comună care ar fi bătut doi săteni. Eh, da, a trecut şi acela. S-a uitat. Păi, cine nu uită o ia razna. Cine vrea să înnebunească. Aşa că noi nu mai vrem să fim cunoscuţi prin lucruri rele, ci sperăm în mai bine. Avem case frumoase, o găină, un purceluş se găsesc, o bucată de verdeaţă iar e de ajuns, turism am putea face, dar a secat balta noastră şi nu e peşte ca să dăm omului o satisfacţie. Avem o biserică aici, dar la ce drumuri sînt, nu ajunge nimeni să vadă că e veche, de secol XIX. Trăim şi cred că e bună criza asta ce-a venit, ca să vadă fiecare ce-i cu curtea lui, să ne vedem lungul nasului. Cine nu pricepe e mîncat. Cine se ţine tot de ticăloşii e rău de el. Ce fac eu pentru a aduce un pic de bine pe lumea asta? Îmi văd de treabă, vin la şedinţe, discutăm despre ce putem rezolva şi rezolvăm ce putem. Dăm ajutoare unde e cazul, ne înţelegem între noi cum putem.