Prostituţia cu acte în regulă
Tema legalizării prostituţiei revine, destul de des, de la o vreme, în unele emisiuni de televiziune, mai curînd din lipsă de subiecte, sau pentru „entertainment“, decît pentru a stimula o dezbatere serioasă. Tonul general al discuţiilor e superficial, cu argumente care se învîrt, de regulă, în jurul economicului sau al moralei religioase. Toţi cad de acord că e vorba de o meserie „veche de cînd lumea“ şi că, deci, putem vorbi despre ea relaxat, fără prejudecăţi, presărînd conversaţia cu glumiţe obraznice sau cinice. Cei mai mulţi dintre „conservatori“ vorbesc despre păcate, modele nefaste, încurajarea diavolească a cererii şi a ofertei.
Cei mai mulţi dintre „ultraprogresişti“ vorbesc despre controlul benefic exercitat de stat asupra fenomenului şi efectelor lui, prin protecţia celor care practică prostituţia, respectiv prin includerea lor într-un sistem de asigurări de sănătate şi de pensii, dar şi prin impunerea de impozite şi taxe, astfel încît să se evite evaziunea fiscală.
În legătură cu morala religioasă şi cu ţinerea sub control a fenomenului, ar fi de spus două lucruri:
1. România este un stat laic, al cărui Parlament este, juridic, abia în curs de alfabetizare. Ar fi suprarealist, în aceste condiţii, să-i punem pe umeri şi problema mîntuirii neamului.
2. Prostituţia nu poate fi ţinută sub control atîta timp cît singura ta ţintă, ca stat, este să te asiguri că persoanele care o practică nu transmit boli sexuale şi nu mor din cauza lor. Reducînd lucrurile la atît, statul dă impresia că vede prostituţia ca pe un viciu benign, precum băutura sau ţigările, pe care nu are rost să-l combaţi, ci doar să îl impozitezi şi să îl monitorizezi. E oare destul? Practică oare tinerele prostituţia din viciu sau, mai curînd, pentru că cele mai multe dintre ele nu văd altă soluţie?
Dar dincolo de aceste argumente, ar fi interesant de văzut cum arată un stat care a legalizat prostituţia. Păi, dacă este o meserie legală, atunci, statul o va include în Nomenclatorul CAEN de meserii. Mai apoi, în programele de cercetare ale educaţiei, vizînd racordarea profilurilor instituţiilor de învăţămînt la cererea şi oferta de pe piaţa muncii: se vor înfiinţa şcoli profesionale care să formeze viitori „profesionişti“ ai prostituţiei, se vor elabora manuale şi standarde de absolvire a acestor şcoli etc. Se vor înfiinţa sindicate, grupuri profesionale şi se vor constitui „elite“ ale domeniului. Copiii vor putea spune, fără nici o problemă, la şcoală, pentru fişa personală, cu ce se ocupă părinţii lor, care practică prostituţia. Adulţii o vor putea trece în CV-urile lor. Tinerele de 14-15 ani vor găsi firesc să aleagă liber o meserie pe care statul o socoteşte cît se poate de legitimă.
Vi se pare absurd? Este. Statul îşi imaginează că, legitimînd prostituţia, redă demnitatea celor care o practică, altfel marginalizaţi de „prejudecăţi ignorante“. (Cred, de altfel, că pentru prostituate, legitimarea muncii lor nu înseamnă decît o umilinţă în plus: „Statul, cel care ar trebui să mă protejeze, legitimează o viaţă dusă în subteranele lumii“, şi o deznădejde totală: „speranţa la o altă viaţă, normală, este inutilă, atîta timp cît statul consideră că slujba mea e una bună de impozitat.“) Revin: prostituţia nu este un viciu. Şi nici o alegere demnă, în deplină cunoştinţă de cauză, a celor mai mulţi dintre practicanţii ei. Cei mai mulţi o fac din sărăcie, din lipsa unor sisteme de protecţie, din lipsa unui viitor profesional verosimil. Mulţi dintre ei provin din familii dezorganizate, agresive, abuzatoare. Sînt, de multe ori, foşti copii părăsiţi de părinţi plecaţi în Spania, părăsiţi de sistemul educaţional de stat şi de un sistem medical falimentar.
Pe scurt, legitimarea prostituţiei nu va însemna decît legitimarea unui abuz comis asupra unor persoane vulnerabile emoţional şi social. E o prejudecată? Se poate. Dar e, credem, o prejudecată „mai igienică“ decît perspectiva de a ne confrunta, de pildă, cu destinul unei fetiţe de 10 ani, care, impulsionată, între altele, de dezmăţul mass-media, să spună, la un moment dat, senin: visul meu e să devin prostituată, asigurată medical şi cu plata taxelor la zi.
Maria Iordănescu este psiholog.