Privind în urmă cu recunoștință

Primele mele „întîlniri“ cu Editura Humanitas au fost intense, tulburătoare: în anii ’90, cărți despre istoria recentă a României, istorie din care aparent făcusem parte, dar al cărei adevăr ultim, total, nu îl cunoscusem decît în doze mici, atît cît putea cuprinde un adolescent al anilor din urmă ai comunismului. Editura mi-a pus în fața ochilor memorii, pagini de jurnal, cărți-document, analize care-mi dezvăluiau cearcănele mari, grele, ale anilor pe care, în parte, îi trăisem și eu. Mi‑aduc aminte, în special, de prima carte de acest fel: Fenomenul Pitești, de Virgil Ierunca. A fost un șoc: știam, evident, de temnițele comuniste. Dar nu știusem pînă atunci cum arată infernul construit, pînă în cele mai mici și mai diabolice detalii, de oameni care au vorbit aceeași limbă ca a mea și care au trăit în aceleași vremuri și locuri ca mine.

Îi datorez, așadar, editurii primele frînturi din chipul adevărat al țării în care m-am născut. Un dar amar, îmbogățit însă în timp cu frînturi de biografii excepționale, povești incredibile despre curaj și rezistență, jurnale tămăduitoare.

Îi mai datorez editurii toate cărțile de pe rafturile mele, cu coperți frumoase, hîrtie și traduceri impecabile, cărți la care am tînjit ani mulți, cu autori și istorii care au pus pe gînduri lumea întreagă. În biblioteca mea sînt, sau ar putea să fie, nume și pagini care se află în toate bibliotecile private ale lumii civilizate, ale oricărui cititor german, francez, englez și, așa ca mine, anonim. Și asta i-o datorez editurii. 

În cei treizeci de ani în care am conviețuit, darurile primite s-au înmulțit: librării cochete, în care întîlnești delicii literare împletite cu finețuri de cafenea, lansări rafinate de carte, întîlniri cu autori români sau străini de top, talente noi pe care editura a pariat fără rezerve, dialoguri de duminică sau de seri tihnite, audiobook-uri cu voci care desenează în eter imagini, emoții, chipuri și întîmplări, colecții nemuritoare de carte, obiecte și tabieturi din lumea îndepărtată a Japoniei.

Îi mai datorez editurii fiecare salut politicos și fiecare invitație amabilă primită din partea librarilor Humanitas de a intra în librăriile din București sau din țară. Dar și numele de acum faimoase ale unor oameni de carte, pasionați de carte și de făcutul ei, scriitori, editori, manageri, traducători.

Trăim vremuri aspre, iar librăriile Humanitas s-au supus, ca toate librăriile din țară, regulilor aspre. S-au închis. Dar s-au redeschis în fiecare casă în care Humanitas a rînduit pe rafturi cărți, reflecții, autori preferați. Și cred cu tărie că Humanitas va avea tot atîtea vieți cîte cărți a tipărit.

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: Librăria Humanitas, Sibiu (wikimedia commons)