Primeneală de Paști

Trei bătrîne îmbrăcate în negru. E negrul cochet încă, naftalinos, al stofelor țepene, de bună calitate. Fuste trei-sferturi, purtate doar la ocazii din astea, la înmormîntări, la cimitir, la parastase. Au pe ele niște jachete mai groase, tot negre, că aprilie de acum e mai recișor, a plouat pînă spre Paști și nici norii nu s-au lăsat duși, că de mai bine de două săptămîni stăm toți cu o dezolare fără obiect în suflet.

Moșmondesc la unul dintre mormintele așezate în linie pe una dintre aleile din cimitir. Una strînge florile veștede rămase de la ultima vizită și le îndeasă într-o pungă, alta s-a apucat să dea cu o măturică pe lespedea dublă a mormîntului în care odihnește o parte din familie. A treia a rămas cu ochii pierduți și cu mîinile în poală pe băncuța de alături. Roboteala asta pe lîngă ăi pierduți are ceva extraordinar de casnic în ea. Dusă e durerea vie, proaspătă, asurzitoare a pierderilor recente. După ani, din ea a rămas o tandrețe vătuită, o familiaritate gospodărească a morților cu viii, „hai, Victore, să-ți mătur frunzele astea, că uite, de la ploi și zăpadă se pătă rău lespedea“. Se întoarce către vii: „Trebuia să luăm o soluție din aia cu o perie să frecăm aici“. Și, șa-la-la, trece cu ușurință de la duși la ăștia prezenți; femeia se apropie de momentul în care ea însăși o să treacă dincolo de placa grea de ciment în întunericul de dedesubt. Dar nu mai e nimic înspăimîntător în asta, linia care desparte cele două lumi e întinsă și subțire, poate plesni oricînd și oscilarea perpetuă între aici și dincolo nu mai sperie pe nimeni la 80 de ani.

Cele două bătrîne care-și fac de treabă la mormînt sînt la fel de naturale în toată situația asta de parcă ar face o tavă de prăjituri cot la cot, acasă. A treia numai, cea de pe bancă, a căzut în amintiri. Își mai duce batista sub ochelarii cu multe plusuri care-i măresc caraghios ochii apoși. Tustrele sînt ceva surori, verișoare, un aer comun de familie le adie în trăsături, în gesturi, în părul tuns scurt pus de cu seară pe bigudele. Că așa mai zic ele: „bigudele“ și „țiment“, și nu te întreabă „ce garnitură e la șnițel“, ci „ce dai lîngă șnițel“, vorbesc franceză și-și citesc cărțile și revistele cu un creion cu mina ascuțită în mînă.

Trebăluitul la mormînt e o ieșire necesară în natură. Totul a explodat verde în jur, lumea și-a primenit morții de Florii, abia ieșiți din iarnă, ei poartă acum pe piept ghivece cu petunii, cu gardenii pe jumătate înflorite, pe jumătate îmbobocite, lalele bosumflate, cu capetele mari. La cap le lucesc încă nevăzute, anulate de lumina soarelui viu, lumînările aprinse băgate în învelitorile lor de plastic roșu; dacă ard pînă seara, tot cimitirul va fi plin de scînteierile lor mici. Pînă și mormintele la care nu mai are cine să vină sînt învelite în vițe și iederi, în iarbă proaspătă, suculentă, în viorele care cresc la fel pentru toată lumea. Peste ele, prin firele înalte, foșgăie și se strecoară șopîrle iuți și mici. Trosnește viața peste morți. Dragă Frederik, născut la 1863 și mort în 1924, chiar dacă pe la tine nu mai trece nimeni și nu-ți primenește mormîntul, îți zic eu, un străin aflat încă pe partea astălaltă: e OK și la tine, fix pe mormîntul tău au răsărit două lalele roșii ca sîngele, cele mai mari pe care le-am văzut în viața mea. Două cupe imense cît palma unui om matur, din bulbi cine știe cum ajunși deasupra ta, îți împodobesc acum ultimul loc.

Le aud pe cele trei bătrîne cum vorbesc și se foșnesc alături. Au cam terminat treaba și s-ar pregăti de plecare. Au tras în piept aerul ăsta bun de aprilie, le-a mîngîiat un pic soarele, s-au îndoit de șale să măture și au simțit iar că le au; sînt vii, fir-ar să fie, între ele pritocește sororitatea asta a doamnelor bătrîne pe care nu le mai sperie nimic. A patra, mult mai tînără, pe care n-o văzusem pînă atunci, vine să le ia. „Haide, plecăm.“ Dinspre băbuțe se aude murmur neclar. Aud numai răspunsurile celei tinere. „Dar unde mai vreți să mergeți acum?!“ Murmur, zîr-zîr-zîr, bîr-bîr-bîr. Tînăra pare ușor exasperată: „Cafea, acum? Iar n-o să dormiți toată noaptea.“ 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.