Primăvară-vară 2016
Zilele trecute mi-a căzut în mînă catalogul primăvară-vară al unei mari companii de modă, din categoria facem-haine-în-Vietnam-cu-5-euro-bucata, și am fost surprinsă să descopăr că în spatele bau-bau-ului exploatator se află o echipă de oameni creativi, onești, cumsecade. Ca mine și ca tine. Întîi de toate, pe prima pagină, ți se promite o călătorie fabuloasă între urban și nonurban, real și fantastic, terestru și celest. Hainele care urmează a-ți fi prezentate evoluează pe o axă imaginară ce leagă aglomerația isterică a orașului de plajele visătoare ale Ibizei, pe unde designerii au cutreierat pentru inspirație. Stilul de viață lejer al insulei i-a ghidat în alegerea țesăturilor, tiparelor, accesoriilor, care nu-s colecții reciclate din alți ani, ci piese noi în conjuncție cu tine. În plus, am aflat că materialele nu sînt banale urzeli, ci ființe vii: denimul se comportă nonșalant vara, iar dantela poate avea o atitudine chic.
Tulburător preambul. În fine, pornesc în călătorie. O fată frumoasă – cum altfel? – și cu atitudine lejeră te însoțește timp de zece pagini schimbînd rochii, sacouri, pantaloni, brățări, mărgele și cercei. Hainele nu strălucesc. Le-ai putea găsi și în hipermarket-uri sau în magazinele second-hand. Îți dau mai degrabă sentimentul că sînt comode, ușor de purtat, accesibile ca preț și că ceea ce le poate anima, de fapt, e atitudinea ta. Zîmbăreață, provocatoare, serioasă, indiferentă, letargică, ispititoare, întrebătoare, business și celelalte. Cîte măști nu purtăm în fiecare zi! Rezonez cu acest catalog și cu ceea ce îmi amintește despre ființa umană. Nu mă așteptam la așa evadări filozofice. Pe la jumătatea lui, o scrisoare de la designerul companiei, semnată cu „Lots of love, Pauline“. Mă intrigă. Trebuie să o citesc, mai ales că eu aveam impresia că iubirea e o pasăre rară, pe care n-o scoți din colivie cu una, cu două. Hmmm. Începe cu „We collect objects, we collect stories, we collect memories“. Din nou, o trimitere în abstract? Povești și amintiri printre haine. Nu-i rău deloc. De asta spuneam, designerii sînt prietenii tăi. Ei cîntăresc lumea în senzații și prețuiesc memoria, sediul cunoștințelor și mișcărilor din trecut. E aproape o întoarcere spre sine, un complex de interogări din care te vei lămuri ce-i cu trecerea ta pe pămînt. Brand-ul se dezvăluie în sintagmele următoare: au o perspectivă multiculturală (au străbătut mapamondul pentru a găsi materiale și culori diverse), apreciază calitatea și sustenabilitatea (care nu-s doar lozinci, ci un scop în sine), creează pentru toate femeile lumii. Chiar dacă e foarte greu, te vei regăsi cumva. Aș vrea să le transmit pe această cale că și-au asumat o misiune imposibilă. Deși nu răbdăm să nu ne înnoim garderoba în fiecare sezon, asta nu înseamnă că ne duce de nas o rochie sau o pereche de pantofi. În fine, încheie ea, brand-ul nu lucrează pentru femei ușor de subordonat și nici n-ar fi înțelept să fie așa. Aici m-am pierdut puțin, fiindcă eu căutam o pereche de blugi și nu vreau să fiu chemată la revoluție, dragă Pauline.
Încă cinci pagini cu modelul și ajung la un colaj de fotografii sepia din culise. Foarte des întîlnita ancoră de real care ne spune că și ei sînt oameni ca noi, se trezesc dimineața și merg la serviciu, beau cafele și mănîncă fast-food. Se deschide cu „a collection designed for a happy attitude!“, ceea ce mă pune pe gînduri. Nu e cazul să exagerați cu siropul. Am început să înțelegem ce înseamnă industria de fashion și intrăm conștienți în jocul iluzionării de masă. Dar gogoșile ieftine cad rău la stomac. Îi văd pe fotografi aranjînd luminile, apoi chinuindu-se în Photoshop, pe model stînd cuminte la machiaj, pe designeri combinînd ținute și accesorii cu stil. O întreagă echipă în tranșee și nici o atitudine veselă.
După o altă serie de fotografii, ajung la finalul călătoriei, unde sînt îndemnată să fiu curajoasă, fermecătoare și să-mi găsesc stilul. Pe ultima copertă, o ramă-decupaj din cotidian, cu fețe gînditoare, poznașe, nepăsătoare, liniștite, încrezătoare, din care înțeleg că excursia a fost despre cum e să fii om. Ceea ce eu știam și înainte să-mi cumpăr bluza care a ajuns cîrpă de șters praful după prima spălare. Deci care-i faza?
Ana-Maria Sîrghi este jurnalist freelance și scrie pecurat.ro.
Foto: wikimedia commons