Prieteni buni
Scena putea fi oricînd subiectul uneia dintre lucrările timpurii ale lui Van Gogh. Culegători strîmbi de cartofi, țărani bolovănoși, cu plug, jucători de cărți desenați gros, înghețați în gest. Compoziția – excelentă: punctul de interes era un tip burtos pe care cămașa albă stătea gata să plesnească din nasturii suprasolicitați. Burtosul nu era plasat chiar în centrul acțiunii, stătea cumva mai spre dreapta privitorului, într-o poziție bizară. Capul căzut între umeri, brațele groase atîrnate între genunchi. Omul era așezat pe o bordură, lîngă un tomberon verde de gunoi.
Spre el se îndreptau privirile celorlalți. Trei femei și încă un bărbat. Două femei stăteau pe aceeași bordură, cea de a treia și bărbatul erau în picioare, spre stînga. Împreună cu tomberonul înalt de gunoi de care se sprijinea leșinatul, cei care stăteau în picioare echilibrau și încadrau acest tablou veșted. Îmbrăcați de petrecere, abia ieșiți de la o nuntă care durase pînă la crăpat de ziuă, una din sărbătorile alea triste, lungi, năclăite și înecate în alcool. În cocul brun și ciufulit al uneia dintre femei sclipeau obscen în lumina soarelui paiete aurii. Gleznele și labele picioarelor umflate se revărsau peste pantofii de lac deveniți minusculi, bareta unui sutien tăia adînc în carnea moale a unui umăr, unghiile lungi și roșii arătau ca unghiile unui moroi în lumina crudă a dimineții. Toți se uitau tulbure la bărbatul cu capul căzut pe piept.
Poate că tabloul ar fi trecut neobservat dacă toți nuntașii ăștia șifonați nu erau lătrați isteric de un cîine. Mic, negru, cu ochii ieșiți cu totul din orbite, cîinele se zbătea de moarte în lesa unei bătrîne în capot. Animalul era rasa tipică pe care o prețuiesc mai degrabă pensionarii. Un soi de pechinez cu coada care se flocoșește spre vîrf, un trup lung ca un cîrnat, pe patru picioare scurte. Ochi căprui, exoftalmici, o trufă neagră și umedă. Nervos.
„Ia pleacă, madam, cu javra, că mă doare capul!“, a izbucnit femeia cu unghii de moroaică. Cocul cu lame a aprobat și a prins mai abitir în paiete lumina soarelui. „Ce, sîntem la circ? E și omu’ obosit“, a mai zis moroaica supărată și fără chef, uitîndu-se țintă în creștetul leșinatului. Madam în capot și-a tîrîit pechinezul care deja lătra fără aer. Animalul se îneca de nervi, exact ca micuții care sar să bată vreun barosan de 200 de kile – „Ține-mă, nene, că-l omor!“ A plecat sugrumat de lesă împreună cu stăpîna: „Hai, puiule, hai să mergem acasă, lasă…“
Între ei era clar o legătură vie și trainică. Își împărțeau probabil singurătățile, hrana și vorbele bune de mulți ani. Veți fi observat cît de profunde sînt cuplurile astea de oameni și cîini bătrîni. Aproape că ajung să semene unii cu alții, se șubrezesc împreună, le cad dinții, părul și li se încețoșează ochii. Cîinii oamenilor în vîrstă sînt mai degrabă mici, flocoși, iar cei albi au dîrele de lacrimi mai închise la culoare, șiroind permanent din colțul intern al ochilor. Probabil că aceste animale ar ști să vorbească. Pentru că lor li se împărtășesc amintirile, dar și întîmplările zilei. Pe strada mea e o bătrînă care iese în fiecare dimineață cu doi asemenea cîini, pe care-i ceartă ca pe oameni. „Nesimțito! Ți-am zis să nu mai alergi așa… Taci din gură, n-auzi, numai gura aia e de tine! Treci, treci, treci încoace, că nu știu ce-ți fac, dau cu tine de pămînt!“ Cîinii ăia, ce să facă, dau și ei din coadă și latră în continuare.
În asemenea cupluri mai răsar și excepții. Am văzut o bătrînă care plimba pe stradă un pitbull cu un cap cît roata autobuzului. Cel mai probabil, animalul căzuse în grija ei după ce entuziasmul inițial al vreunui fiu sau nepot se stinsese definitiv. Altădată, tot o bătrînă firavă flutura literalmente de capătul greșit al lesei, alergată prin oraș de un cîine-lup cît un vițel.
De regulă însă, cuplurile sînt perfect asamblate. În cazurile extreme, și omul, și animalul par a fi rezultatul nefericit al operei unui taxidermist începător. Două momîi singure, legate de o lesă. Jerpelite, cu ochi din plastic, fără să știe exact cine plimbă pe cine, dar gata să observe și să comenteze întîmplările orașului.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.