Preţ la suta de grame

E mic de tot. Un leu douăzeci, doi patruzeci şi cinci, 10 nouăzecişipatru, 100 nouăzecişinouă. Sînt preţuri la suta de grame. O minciună de două parale care te induce în eroare. Te prinde, te seduce, îţi dă cu leuca-n cap. E mai puţin crudă treaba asta ca şi folosirea copiilor în reclame. Dar tot sentimentul implicat în preţ implică. Bă, uite, poţi să-ţi cumperi, bre, ia mîinile de pe salam. Fiindcă obişnuinţa ta este preţul mare, preţul total, preţul. Defect din fabricaţie a omului, normalitatea.

Acum şmecheria te face vigilent. Îţi dă senzaţia accesibilului. Nimic mai mult, nimic mai puţin. Exact pe foamea ta de ieftin, exact pe foamea asta de criză. Preţul la sută e o înjurătură la adresa omului, nu este un avantaj ori o născocire inocentă. O bătaie de joc. O curvă supermarketară ce-şi bate joc de tine. Un monstru fără sînge-n vine care se laudă că ar avea în instalaţie de-l prinzi şi-l dezbraci. Tu înjuri o hîrtie pe care scrie un preţ, ori ar trebui lovit cu roşia necoaptă şi tare şeful de magazin, cu ou clocit – managerul, cu pate puturos – casiera, cu mazăre conservă – badiguardul. Şi fugi, fugi! Să sune alarmele-n spatele tău, să se blocheze sistemul, să triumfi, să te umfli în pene că nu te-ai lăsat păcălit.