Plouă

Şi ploaia ne îngroapă. Plouă şi ploaia ne înrăieşte. Plouă ca să nu ieşim la grătare şi bere pe terasă. Ne face în sîc ploaia, ne ia zîmbetul, umplerea, udul, aerul. Ploaia, bă, se gîndeşte la viitorul nostru. Dă apă la mîncare şi băutură, bă. O s-avem pîine şi o să avem, bă, ţuică. Grîul şi pruna ne vor sări în drum cu răutate, dar noi nu şi nu, de ce plouă în aprilie. Plouă ca să plouă, ca să ne facă nouă în ciudă, ca să ne răcească picioarele, ca să tremurăm în plăpumi noaptea, ca să moară de ciudă prostul.

Plouă. Că în casă am domesticit duşumeaua de alun, canapeaua de piele de Cordoba, seringa de drog, whisky-ul trei gărgăuni, trabucul cubanez, dar afară este zi şi noapte, este primăvară şi vară şi toamnă şi iarnă. Este natură şi este aerisitor măcar. Poţi cîrti, poţi muri de oftică, poţi ciripi, un singur lucru să nu uiţi: vei muri, şi aşa primăvară nu vei mai prinde. Anul trecut, o iarnă ca aia ne exaspera. Astăzi – este rîndul ăsteia. Este criză doar în capetele voastre pătrate, de supermarket. Uitaţi de unde vă vine mîncarea. O vedeţi din Thailanda, Italia, Spania, Olanda, şi nimic din asta nu vă dă de gîndit că nici un pătrunjel nu se face în România demn de supermarket. A, trebuie strategii, ah, trebuie promovare, vă trebuie măşti şi cuvinte potrivite ca să puteţi percepe primăvara cu ploaie, mărarul de România? Uite, natura nu vrea brand, fraierilor. Trăiţi în leadership şi karme împrumutate şi treceţi nepăsători pe lîngă frumuseţe de ploaie. Ploaia te renaşte. Priveşte-o. De cînd n-ai renăscut, frate? De cînd n-ai renăscut natural, odată cu primăvara? Uite, ce-ar fi să te pui pe făcut copii?