Petrecere în scutece
E sîmbătă seară, puțin peste ora 8. O să închidem corporatist săptămîna asta grea, în care tot ce am făcut a fost muncă-acasă, muncă-acasă, cu o ieșire în oraș. Mișcarea a fost plănuită cu niște zile bune înainte; am reușit cumva să facem rezervări într-un loc unde nu prea ai șanse să prinzi o masă în week-end. O cîrciumă din cele hipsterești, unde vibe-ul trage să fie scandinav, cu mese din lemn negeluit, cu salate servite în borcane care se închid cu capace din alea cu garnituri de gumă, mîncarea pe eternele deja platouri de ardezie neagră, unde ai toate șansele să vezi fete cu breton scurt care mănîncă o improbabilă supă de morcov cu ghimbir.
E puțin peste ora 8, noi stăm cu șepcile în mînă să se elibereze o masă de jos. Localul are un parter și un soi de demisol. „Ia uite“, zic, în timp ce mă mut de pe un picior pe altul, stingheră, în mijlocul crîșmei, „ia te uită, toată lumea are barbă.“ De la chelner la ultimul client. „Să vezi“, îmi mai trece prin cap, „să vezi că ăștia au uitat totuși să facă rezervarea, nu ne-au trecut acolo, pe caiet, stăm ca proștii aici în mijlocul locantei, de se uită toți consumatorii la noi cu îmbucătura în gură, ca în cele din urmă să plecăm rușinați și refuzați.“
Paranoia mea nu s-a confirmat, vine o fată și ne zice că e OK să coborîm, masa e liberă. Apucăm spre scara lungă de lemn care duce jos, deja am pretenții, mă gîndesc de cîte ori o s-o urc și o s-o cobor doar ca să fumez repede afară, în frig. N‑apuc să termin gîndul și n-apuc să pun piciorul spre prima treaptă în jos, cînd, din semiîntuneric și dintr-un vuiet încă nedeslușit, văd urcînd spre noi un soi de mogîldeață. Pare un cîine mic, dar nu e. Se aburcă rapid pe treptele alea și-i zăresc un soi de lăbuțe albe cu gropițe deasupra degetelor. E un copil! Un copil care încă nu merge în picioare, dar care are o viteză fantastică la mersul de-a bușilea. Se cațără expert pe scărilea alea, cu fundul bombat de la pamperșii imenși de sub pantaloni, pare un cărăbuș gras, dar agil.
„Ce naiba face bebelușul ăsta aici? A băut un gin și acum o taie acasă? Iese să tragă o țigară?“ N-apuc să-mi mai construiesc alte scenarii în cap, că părintele copilului se repede pe scări și-l extrage pe fugar, care dă din mîini și din picioare ca un cîine mic care continuă să înoate în aer după ce îl scoți din apă.
Coborîm deja contrariați în plină scenă de „taaa-daaa!“. Aniversare. Jos era tot o chirăială și un urlet. O creșă întreagă alerga, se rostogolea, mergea de-a bușilea între picioarele adulților. Un balon mare, ciclam-metalic, era umflat în forma cifrei 2. 2 și atît. Încă speram că balonul cu a doua cifră plutește prin alt colț al încăperii. Nu plutea. Cineva făcea doi ani și trebuia să-l sărbătorim cu toții vrînd-nevrînd.
Rîd deja nervos, imaginea mea cu fete cu breton scurt care mănîncă supe-creme de morcov e fix aici: un snop de toddleri cu breton scurt, care n-au ajuns încă la hrană solidă, o să ne fie companioni la băut. Nu ne auzim din cauza chirăielilor, părinții acelor copii sînt tot timpul în mișcare, ocupați să-i strîngă din diversele colțuri ale încăperii, la masa de lîngă noi un cuplu romantic a nimerit și el în plină creșă – „N-ai cum să vrăjești fata“, îmi vine să-i zic celui din fața ei, „uite, viitorul vostru e aici.“
Simt cum o enervare sinceră începe încet să-mi strîngă capul. Nu există locuri anume unde se fac aniversări din astea? Nu e totuși aiurea să ieși cu niște copii atît de mici într-o crîșmă total nepotrivită? Simt că o să-mi pun în cap o grămadă de mame furioase, dar deja nu-mi mai pasă. Ne-ați dat afară pe ăștia care fumăm, acum nici de băut nu se mai poate bea în liniște? E tîrziu, cineva care are doi ani n-ar trebui să doarmă la ora asta? Și ce amintiri poate avea un copil atît de mic de la ziua lui de naștere? De ce o asemenea petrecere?
Nu contează, se fac deja poze. Cu bebelușii, cu părinții, cu baloanele. „Mihnea, vino încoace, Mihnea unde ești?“ Îmi pocnesc blitzurile în cap. Precis o să apar și eu într-un colț de fotografie, cu o privire roșie, de demon, cu un pahar (în care nu e lapte) la gură. Photoshopați-mă de acolo, ce să zic. V-am stricat ziua.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.