Pe uscat, pe apă şi în aer sau: depărtare

Omul - după cum se ştie deja - îşi doreşte ceea ce nu are sau ceea ce nu poate avea. De aceea, primul meu gînd a fost ca rezultatele obţinute pe parcursul seminarului cu studenţii/studentele din Iaşi să fie acunse opiniei publice, să le fac invizibile, rezultate care să stîrnească totuşi curiozitatea opiniei publice, dar acestea să nu fie văzute niciodată. Pentru a reuşi acest lucru, mi-au venit în minte trei idei, în prima seară cînd am sosit la Iaşi: - în primul rînd, să imprimăm pe cărţi poştale texte, să le agăţăm de baloane şi să le lăsăm să zboare peste cele 7 coline, astfel încît să poată fi descifrate poate într-o zi de către un norocos/o persoană (care cunoaşte limba germană); - în al doilea rînd, să rulăm textele, să le punem în sticle goale de apă minerală - Izvorul Alb - şi să le lăsăm să plutească pe Bahlui, cu speranţa că în drumul lor spre Delta Dunării sau Marea Neagră să fie găsite de cineva şi, pe această cale, să afle mai multe lucruri despre oraşul Iaşi; - în al treilea rînd, să ascundem aceste texte într-un cufăr, să le sigilăm cu 7 lanţuri şi să le îngropăm în grădina din curtea Centrului Cultural German. În acest mod, textele ar rămîne aici, nu le-ar găsi nimeni să le citească, decît dacă el sau ea ar veni noaptea pe ascuns să dezgroape cufărul, să-l deschidă cu efort şi sub impulsul unei energii criminale. Toate aceste idei mi s-au părut însă a doua zi prea puţin convingătoare, deoarece nu se doreşte ca textele să fie impuse, dar nici să fie ascunse. Rezolvarea prezentată aici duce la un compromis. Deşi, conform planului, au fost lansate în aer 20 de baloane albe şi albastre, au luat cu ele nu doar textele studenţilor/studentelor, ci şi o provocare pentru posibilii cititori, aceştia, la rîndul lor, să scrie texte despre Iaşi şi să le expedieze prin corespondenţă la Centrul Cultural German din Iaşi. O mulţime de sticle asemenea unor soli au fost de asemenea trimise într-o călătorie necunoscută, fireşte, numai cu copiile textelor lucrate săptămîna aceasta. Nu am dorit să îngropăm textele, deoarece acest procedeu este frecvent. Aşadar textele prelucrate vor fi expuse la Centrul Cultural German, dar există o mică problemă: textele sînt scrise cu caractere foarte mici. Textele vor fi din abundenţă lipite sus pe perete la distanţa de 5 metri, direct sub tavanul camerei - lizibile doar pentru cei cu o privire de vultur. Pentru ceilalţi, va fi pus la dispoziţie, în mijlocul sălii, un binoclu pentru de a-i ajuta la descifrarea textelor. Despre ce este vorba? Bineînţeles despre depărtare, dar şi despre apropiere; despre privirea din exteriorul şi interiorul oraşului Iaşi şi a locuitorilor săi. Despre ceea ce este trecutul şi ceea ce ar putea fi într-o zi viitorul. Despre... Nu înţelegeţi ce vrea să însemne aceasta? Veniţi doar puţin mai aproape. _____________ Florian Werner s-a născut la Berlin, în 1971. A studiat la Facultatea de Litere din Tübingen, apoi la Aberdeen şi Berlin, şi a absolvit cu o lucrare despre Hip Hop şi Apocalipsă. În 2002 a avut loc premiera piesei sale Rachengold, iar în 2005 i-a fost publicat volumul de povestiri Wir sprechen uns noch la editura dtv ("Cărţi de buzunar"). Este textierul şi compozitorul trupei Fön, cu care a lansat în 2004 CD-ul Wir haben Zeit şi romanul K.L. McCoy: Mein Leben als Fön la editura Piper.