Pe la prînz nu a mai vrut

Am crezut juma’ de zi că e capriciu. Adică oi fi uitat să-l încarc. Am dat de fir și l-am alimentat o noapte. Adică mi-am spus: mîine îmi voi începe ziua tot cu el. Dar m-a învins. N-a mai vrut. L-am dat de masă, de colț. Tandru. L-am zdruncinat. Nu voia. Cu ochii închiși, am jucat o dramă. Mi-a căzut din mînă. Tot ce a făcut a fost să clipească și să se închidă. Mi-a clipit șmecherește. S-a dus. Am amînat mult timp acest moment, această intrare în lumea tehnologiei. Mi-am căutat vechiul meu telefon în care aveam agenda. Nici o grijă, nici vechiul meu logodnic nu voia. Așa am intrat în lumea tehnologiei. Timp de o săptămînă am stat fără telefon. M-am interesat la puști, specialiști. Mi s-a recomandat, pe viață sau pe moarte, Samsung sau iPhone. Prețurile erau de peste 3000 de lei. Mamă, mamă, cîți bani să dau pe un telefon? Și, de fapt, îmi trebuie? Stau atît de încordat pe net, mă fute universul, mă caută extratereștrii cît nu sînt online? Nu, nu sînt antitalent, sau radical, sau mai știu eu ce, dar să dau ceva mai mult decît salariul meu pe o lună pe un telefon era de ordinul imaginației. Nu, nu mi-e frică de ceva sau de înfometare. Pur și simplu, am filosofia mea de a aștepta un timp al temperării tehnologice în funcțiile principale ale tehnologiei. Pe scurt, am rezistat zece ani de îndrăznețe reușite tehnologice și nu mi-am luat un telefon super. A venit momentul. M-am dus la ­dealer și a început aventura. Să-mi mărească abonamentul, să nu-l. Oricum, prețurile erau usturătoare. Am făcut-o! În plină epocă a Samsungului care ia foc din senin, mi-am luat un model anterior generațional. Un J. Cel mai mișto este că J-ul mă terorizează cu upgrade-urile. Nu spun cîte upgrade-uri îmi cere. Asta presupune o stare de permanentă veghe. Aoleu, ce-am făcut, ce n-am făcut? Tehnologia m-a transformat într-o alertă a telefonului. Pe display am mereu atenționări. Apoi, limba română. „Glisați cu degetul pe ecran pentru deblocare“, „atingeți pentru a adăuga expeditori prioritari“. Poate că utilizatorilor nu le pasă? Poate că vorbesc aceeași limbă?