Pe drum

Sfînta Maria Mică m-a găsit în tren, într-o bună zi de marţi. Veneam de la Constanţa spre Bucureşti şi căzusem în reveria tipică privind în gol cîmpurile monotone şi arse care alunecau pe geam. Mă gîndeam ce ruină a ajuns Constanţa, pe care o revedeam după foarte multă vreme, mă gîndeam că autorităţile şi-au bătut pur şi simplu joc de oraşul ăsta şi de locuitorii lui, mă gîndeam la frumoasele clădiri din centrul vechi lăsate pradă paraginei şi zecilor de pisici schiloade, vai de mama lor de suflete amărîte şi ele. 

Mă gîndeam aşa, plutind în supa călduţă a atmosferei din vagon, cînd un miros zdravăn mă scutură de pe scaun. Cuplul de vreo 50-60 de ani din faţa mea şi-a desfăcut pacheţelul. Crenvurşti fierţi şi chiflă. Aroma usturoiată a cîrnatului fiert o bătea lejer pe cea de parizer proletar cu usturoi după care tînjesc tot timpul. Mirosul te lua de nas şi te trîntea de pămînt, îţi băga un pumn cleios în stomac şi-ţi învîrtea maţele acolo. Te lua de ceafă şi te dădea cu capul de măsuţele rabatabile din faţa ta. Atîta de bun era. Femeia a scos ticăit crenvurştul din chiflă şi a început să-l cojească. Bărbatu-su îl înfuleca pe-al lui de-i trosneau fălcile. Tot vagonul s-a umplut de mirosul obraznic ca o tăntică de mahala cu mîinile în şoldurile capotului înflorat. Pun pariu că toţi am înghiţit în sec. Uite nişte oameni curajoşi, zic. Unde naiba-i regula nescrisă că trebuie să mănînci (dacă-i musai) chestii destul de inodore în spaţii publice închise? 

După ce oamenii ăştia au dat trezirea cu mirosurile lor, lumea parcă s-a mai animat în vagonul lung, deschis, pe care-l puteai cuprinde dintr-o privire de la un capăt la altul. O voce sonoră de femeie s-a făcut auzită şi, după primele cuvinte, mi-am dat seama: tanti asta e starul vagonului. E tanti care le ştia pe toate. Tot pe la vreo cincizeci-şi, să bată bine spre şaizeci, vopsită cu osîrdie brunetă, cu cercei mari de aur şi îmbrăcată în pantalonii ăia imposibili, nici bermude, nici pantaloni lungi, pe care-i văd de acum pe majoritatea pensionarilor. Stătea cu un domn lîngă ea, faţă în faţă cu alte două dame mai tinere care călătoreau împreună. Recunosc că am tras pur şi simplu cu urechea, ca o nesimţită. Nu-i vorbă, şi vocea sonoră a cucoanei m-a invitat să fac asta, fără doar şi poate. 

Ce zodie sînteţi?“, începu madam cu o înmuiere amuzată în glas. „Amîndouă Scorpion“, au răspuns cuminţi damele din faţa ei. „Aaa, puteam să jur că sînteţi zodii de apă“, face doamna, „uite, ca domnul, că e de la mare“, zice, întorcîndu-se spre bărbatul de lîngă ea. „Sînt de la Călăraşi“, face ăstalalt sec. Madam trece cu graţie peste moment şi-i dă înainte. De autocunoaştere, de zodiacul chinezesc, de Nostradamus, care cică a prevăzut chestia asta cu refugiaţii şi multe altele. La refugiaţi face o mică paranteză şi zice că „n-avem bani să-i ţinem şi pe ei, mai bine ar mări pensiile la oameni în banii ăştia“. Închide paranteza şi oftează: „Asta e, că mai întîi se îmbolnăveşte sufletu’ şi apoi trupu’.  Dă scleroză, dă astea“. Cele două Scorpioance din faţa ei îi sorb cuvintele. Bărbatul de la Călăraşi se uită cînd pe geam, cînd în Click!-ul pe care-l ţine deschis în mîini. Campioana înţelepciunii trece la criticat societatea în care trăim, îi ia la refec pe Oprescu şi pe Chiliman – „mama lor de corupţi care n-au conştiinţă“. „În America e altfel“, se duce ea un pic în internaţional. „Cum ai călcat pe bec, pac! – te împuşcă, ce, mai stau ăia la discuţii? Sîntem şi buni, sîntem şi răi“, sintetizează cucoana lumea în care trăim şi oftează după atîta înţelepciune. Se întoarce apoi spre una dintre cele două dame. „Ştiţi cu cine v-am asemuit pe dumneavoastră?“. Aia face ochii mari a întrebare. „Cu Lilith“ – scoate madam şi mie-mi pică falca. Dama întreabă copleşită: „Şi e de bine sau de rău?“. „Ei, las’ că vezi tu în istoria religiilor“, îi zice înţeleapta. Lilith n-are timp să se mire. Coboară la Ciulniţa cu amica. „Hoţomanca“, zice încet în urma ei madam Înţelepciune. Oameni buni, era de rău.  

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.