Pe dinafară

21 martie 2018   Societate

Am o fermă de păsări. Fermă e mult spus. Am o comunitate de găini. O gospodărie în care cresc vreo 20-30 de găini și ceva cocoși din toate rasele. Plymouth Rock, adică alea sare și piper care-mi plac poate cel mai mult, niște Marans negre cu penajul bătînd pe alocuri în verzuliu, Longhorn albe și piciorongoase, dar degrabă ouătoare, cîteva moțate de mătase care par mai prostovane decît restul, dar nu s, o gulerată două de Sussex cu pulpițele grăsane, plus o urîtă din cele cu gîtul golaș, dar harnică tare. Mi-ar mai plăcea mie și cîteva Cornish marmorate cu bronz, verde și negru, dar și cîteva din cele moțate pe la picioare, am uitat acum cum se cheamă.

Iubesc cîrîiala lor de dimineață și izbucnirile isterice de cotcodăceli atunci cînd se trezește vreuna să anunțe că a ouat ceva sau cînd se smotocesc una pe alta din cauza unor grăunțe sau a vreunui viermișor. Mă amuză cum răscolesc viguros cu gheare de dinozaur prin pămînt, de aruncă țărîna aia hăăt, în spate. Nonșalanța și inconștiența cu care calcă fix în apa din care beau și se găinățează pe unde apucă. Fundurile alea pufoase văzute din spate cînd aleargă. Expresia năucă atunci cînd se uită la ceva ba cu un ochi, ba cu celălalt. Mirosul acru al cotețului cînd intru să-l curăț și canibalismul latent din fiecare dintre moțatele astea.

Am două perechi de blugi și cîteva tricouri. O geacă de iarnă mai morfolită, de ieșit iarna cu ea prin curte, și una pentru cînd chiar trebuie să ies în lume. Două hanorace, două pulovere, bocanci, teniși și papuci. Rochii, nu.

Trăiesc din apartamentul din oraș dat cu chirie, din surplusul de ouă vîndute și din ceva texte trimise la revistă. Nu mănînc mult și mi-am dat seama că nu-mi lipsesc fandoselile de altădată. Aș rezista o zi cu iaurt și fulgi de porumb peste care aș pune ceva sare. Cu o omletă de la Maransurile mele, cu lapte și brînză luate la schimb de prin sat. Cu pîine și parizer de la alimentara din sat unde vara se face la intrare o cîrciumă improvizată. Stau țăranii mei acolo în papucii ăia prăfoși, împletiți din plastic, stau și golănașii în adidași roșii cu freze identice și pantaloni gri de trening care conduc BMW-uri rablagite, dar tunate, stau cu toții de cu dimineața la beri ieftine și la țigări la bucată. Trăiesc mai apoi cu ciorbe în care pun aproape tot ce iese pe peticul de grădină din spatele casei mele. Aș fi zis, poate, că mă va trosni dorul de tartar de ton sau de un sparanghel de care oamenii ăștia de pe aici nici măcar nu se ating. De barul de pe colț din buricul orașului unde obișnuiam în fiecare sîmbătă să-mi beau cafeaua cu un strop de rom vechi alături. Uite că nu mi-e dor de nimic, și viața mea de dinainte pare din ce în ce mai îndepărtată.

N-am găsit sensuri noi pe aici, să știți. Am venit cu sensurile mele vechi din oraș și am văzut că, ale naibii, erau universale. Merg și pe aici, oarecum ajustate. N am intrat, că nici nu aveam cum, în jocul ăsta absurd al unor bogătani care au de unde să „downsize“, să se limiteze, cum ar veni, pe românește. „Downsize“ ul meu s-a făcut din orgoliu mai mare în mai mic, din fițe în nefițe, din haine pe care nu le vedeam la față în chestii pe care chiar le port și le folosesc, într-un soi de cumpătare în fața nevoii pe care trebuie s-o înfrunți ca s-o stăpînești bine. Stau pe un șezlong vechi și-mi adie pe la nas mirosul de coteț. Mi-am sprijinit tenișii vechi pe un scăunel din cele de lemn, urîțel, vopsit într-un verde închis deprimant. Peste curtea mea, vecinul se pregătește să-și tîrnosească nevasta sau copiii, nu știu ce s-o mai fi întîmplat acum. Oripilați-vă, a ajuns să nu-mi mai pese, e așa în fiecare zi. Sînt cu ochii pe Kindle și mă străduiesc să termin un Foer supraturat, angoase de New York, de coasta de est, orișicum, evreitate, bagel-uri – un miliard de ani distanță și totuși rezonăm: omul mă face să rîd în hohote.

Mi se rupe și de Dragnea, și de Iohannis, și de toată lumea. Am net aici, știu ce se întîmplă, o să mă duc la vot. Dar mîine despăduchem găinile, reparăm un burlan și ne apucăm serios de Ulysse. Într-o viață mai bună. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

Mai multe