Paşi pentru protecţia victimelor violenţei domestice

Fie că e vorba despre cifre, povești ale persoanelor care au fost victime sau ale celor care încearcă să facă pentru asta ceva, în cele mai multe dintre cazuri, violența domestică își păstrează statutul de subiect „șocant“ în România. Scene teribile, adevăruri incredibile, experiențe de coșmar se regăsesc încă printre știri și ne anunță realitatea unui număr semnificativ de femei din România. „În primele șase luni ale anului 2016, la nivel național, s-au înregistrat 8926 de sesizări privind infracțiunea de lovire și alte violențe săvîrșite în familie. (…) Dintre adulți, femeile sînt cele mai afectate (79% dintre victime sînt de sex feminin), iar majoritatea agresorilor sînt bărbați (92,3%)“, arată un comunicat al Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, din luna septembrie. Cifrele sînt emise de Inspectoratul General al Poliției Române, la cererea Centrului FILIA, o organizație feministă, susținătoare a egalității de gen. Același comunicat arată că, „în aceeași perioadă, au fost raportate 81 de cazuri de viol în familie“.

Soluțiile instituțiilor publice

Deși numărul de sesizări este mare, rămîne îndepărtat de realitate. Pe de-o parte, sînt colectate informații detaliate doar despre cazurile de violență în familie, pentru celelalte tipuri de violență asupra femeilor nu sînt disponibile informații. În același timp, multe dintre cazuri nu ajung la autorități. Pentru că nu știu unde să apeleze, le este rușine să vorbească despre experiențele lor sau se feresc de întîlnirea cu secțiile de poliție sau instanțele de judecată, multe dintre femeile din România refuză să ceară sprijin atunci cînd sînt victime. Cum numărul organizațiilor neguvernamentale cu proiecte în domeniu nu reușește să acopere atît de multe cazuri, iar finanțările sînt greu de găsit, șansele rămîn la stat. „Numărul total al cazurilor de violenţă în familie, în care victimele (copii și adulți) au beneficiat, la cerere, de servicii sociale, centralizate pentru primele trei luni ale anului 2016, la nivelul Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vîrstnice (MMFPSPV), a ajuns la 5337. În funcţie de nevoile victimelor, acestea au beneficiat de servicii de găzduire, hrană, asistenţă medicală şi îngrijire, consiliere psihologică şi consiliere juridică“, declară Andra Croitoru, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.

Ca pentru orice problemă socială, e nevoie de legislație, colaborare între ministere și de buget. Anul trecut, România a ratificat Convenția de la Istanbul, ceea ce înseamnă că a adoptat un cadrul legislativ, mai larg, la standarde europene. Printre măsurile existente se regăsesc eliberarea ordinului de interdicție de urgență, imediat ce fapta a fost constatată, și înființarea unor centre integrate de sprijin pentru victimele violenței sexuale. În luna septembrie a acestui an, proiectul de lege a fost aprobat, iar o parte dintre lucruri sînt pe cale să se întîmple. „Una dintre măsurile relevante cuprinse în acest proiect de act normativ este reglementarea Ordinului de interdicţie de urgenţă (conf. art. 52 din Convenție), care vizează extinderea prerogativelor polițiștilor cu competențe în domeniu și învestirea acestora cu autoritatea necesară pentru emiterea unui asemenea ordin, în situaţii de pericol imediat. Astfel, prin emiterea Ordinului de interdicţie de urgenţă, victimei i se va asigura o protecție imediată, prin înlăturarea de îndată a agresorului din domiciliu, în situațiile de pericol iminent. Modalitățile de reglementare și de aplicare a viitoarei măsuri de protecție au fost discutate cu specialiștii din cadrul Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Interne. Proiectul de act normativ se află în prezent în procedura de avizare internă, la nivelul MMFPSPV“, spune Andra Croitoru.

Rolul măsurilor e să simplifice și să micșoreze efortul pe care o victimă îl depune pentru a fi protejată. În centrele de urgență pentru victimele violenței sexuale s-ar găsi sprijinul necesar pentru primii pași. „La inițiativa Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) s-au derulat o serie de demersuri și au avut loc discuții la nivelul instituțiilor cu responsabilități în domeniu. Cu titlu de noutate absolută, menționăm că, la solicitarea ANES, Institutul Național de Medicină Legală «Mina Minovici» a aprobat introducerea unui kit pentru prelevarea probelor biologice în cazurile de viol. Propunerea ANES vizează înființarea și funcționarea unor servicii integrate de urgență destinate victimelor violenței sexuale în cadrul unității de primire a urgențelor din cadrul spitalelor județene. Aceste servicii vor putea acorda trei tipuri de asistență de specialitate: servicii medicale asigurate de către un asistent medical, servicii de consiliere prin intermediul unui asistent social și servicii de medicină legală asigurate de către un medic legist (la solicitarea poliției)“, adaugă Andra Croitoru. „Includerea Institutului Național de Medicină Legală în discuție este o noutate în România“, mai spune secretarul de stat.

Întrebat de evoluția lucrurilor pentru înființarea acestor servicii, Valentin Popescu, purtător de cuvînt la Ministerul Sănătății, confirmă doar existența unui proiect comun, ce se preconizează să fie finalizat pînă la sfîrșitul anului. Costurile pentru înființarea acestor servicii încă nu sînt confirmate, achiziționarea kit-urilor este însă sigur inclusă în buget. „Mai trebuie decisă componența kit-ului, ce va fi stabilită de INML. După ce decizia va fi luată, achiziționarea acestuia va fi inclusă în planul de achiziții al tuturor unităților teritoriale, deci va deveni o practică“, spune Andra Croitoru.

Dincolo de servicii și protecție, multe dintre femei nu știu unde să apeleze și cine le poate ajuta. Prin intermediul ANES a fost înființată linia telefonică gratuită pentru victimele violenței domestice, cu numărul unic 0800.500.333, prin care sînt oferite informații și consiliere, gratuit, iar o echipă de specialiști oferă sprijin 24 de ore din 24.

Ce spun ONG-urile?

Deși pare doar o soluție tehnică, includerea kit-ului scurtează timpul pentru colectarea probelor. Camelia Proca, fostă directoare a Asociaţiei pentru Libertate şi Egalitate de Gen (ALEG) din Sibiu, membră a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, a fost implicată în ratificarea Convenției de la Istanbul și a formulării proiectului de lege, prin intermediul unui proiect finanțat de granturile Spațiului Economic European. „Noi am adus din Islanda un exemplu de astfel de kit, pe care l-am prezentat la întîlnirile grupului de lucru, inițiat de Consiliul Superior al Magistraturii. Au avut ocazia să îl vadă la spitalul din Reykjavík, chiar la centrul de criză pentru viol, într-o vizită de studiu finanțată prin Fondul ONG, la care a participat și un reprezentant ANES. Acolo ni s-a explicat cum se folosește, cum funcționează. În Islanda este finanțat de către Ministerul de Interne și este disponibil la spital, la centrul de criză pentru viol. Este foarte important ca în momentul în care victima ajunge la spital să nu se piardă nici o probă. Victima se dezbracă pe o folie pe care se pot colecta orice urme de pe îmbrăcăminte, fire de păr, de exemplu. Se ia imediat probă de urină, care este standard, și multe alte lucruri care, din păcate, în România nu se întîmplă, sau se întîmplă tîrziu. Victima este pusă pe drumuri. Pînă ajunge la medicina legală se pierd multe probe. De aceea noi am insistat pentru introducerea acestui kit“, spune Camelia Proca.

Dincolo de constatarea faptei este nevoie de un act prin care victimele să fie protejate. „Ordinul de protecție, în regim de urgență, poate fi eliberat în maximum 72 de ore de la cerere“, spune Mihaela Mangu, directoare a ANAIS, organizație cu experiență în acordarea de sprijin victimelor violenței domestice. „Dacă victima este agresată fizic astăzi, pînă mîine, cînd se poate duce la autorități, nu are ce face. Practic, nu are un instrument de protecție. De aceea se militează pentru eliberarea acestui act imediat. Ce te faci dacă ți se întîmplă agresiunea vineri sau sîmbătă după-amiază? Se poate duce la medico-legal, la poliție, la spital. Dar nu are un instrument de protecție. Tocmai luni poate începe demersurile.“ În cazul victimelor agresiunilor sexuale, lucrurile sînt și mai delicate. Contactul cu apa poate înlătura probele, iar constatarea faptei e îngreunată. Serviciile integrate oferite de unitățile de urgență ale spitalelor ar trebui să rezolve această situație. „Prin proba de urină se poate constata dacă agresorul a pus ceva în băutură, pentru ca victima să nu mai aibă discernămînt. Apoi, controlul ginecologic poate arăta dacă a fost utilizată forța, de exemplu“, spune Camelia Proca. În plus, totul se întîmplă în același loc. „Să ții victima zece ore, să o plimbi pe la IML, cum se întîmplă acum, este inuman, pentru că tot ce își dorește este să uite și să scape de orice urmă“, adaugă Camelia.

Mai mult decît constatarea faptelor și ordinul de protecție, e important sprijinul moral. Victimele care au apelat la centrele asociațiilor ANAIS și ALEG au povestit ce a însemnat întîlnirea cu poliția. De multe ori, trauma continuă. „Contează mult în primele momente, cînd victima beneficiază de asistență, să existe un psiholog care să fie format în acest domeniu. Și să le ajute pe victime în depășirea traumei, în conștientizarea demersurilor și consecințelor legale. Dacă depun plîngere, cîte înfățișări vor avea, de cîte ori își vor spune povestea, pentru că se expun și multe nu sînt conștiente de asta. E important să știe măcar în ce se bagă“, adaugă Camelia Proca.

De la serviciile integrate de ur­gen­ță ce vor fi înființate, victimele ar putea fi direcționate către organizațiile neguvernamentale din zonă. Fără o bugetare clară și o strategie detaliată, au fost anunțați noi pași spre standarde europene în domeniul protecției victimelor violenței domestice. Cel puțin 9000 de femei din România, prietenii și familiile lor, așteaptă ca acești pași să fie făcuți. 

Vera Ularu este coordonator de comunicare la FDSC.