Pași către copiii abandonați

Zilele acestea, legea adopției s-a modificat: au fost introduse amendamente care simplifică procedurile prin care un copil poate fi declarat „adoptabil“, statul va susține financiar familiile care iau în adopție copii mai mari de 3 ani, frați sau cu handicap, preluarea copiilor abandonați de către familii din străinătate a devenit verosimilă. În plus, familiile adoptatoare primesc o sumă de bani fixă, 1500 de lei, pentru consiliere psihologică sau orice alt tip de recuperare medicală, dacă medicul specialist sau asistentul social care urmărește cazul socotește că este nevoie.

Primul efect benefic al acestei legi este acela că ar putea reduce considerabil numărul copiilor declarați „neadoptabili“ sau cu șanse mici de a fi adoptați: copii care depășesc vîrsta de trei ani în instituțiile statului dat fiind că rudele de gradul IV nu și-au dat consimțămîntul pentru adopție, copii trecuți de vîrsta de 7 ani sau cei care au diverse tipuri de handicap. Sprijinul acordat de stat sub formă de bani este unul foarte important în stimularea familiilor de a prelua copii instituționalizați.

Mai sînt, însă, multe de făcut. Cunosc cîțiva prieteni care au trecut prin cursa lungă, cu nenumărate obstacole, la sfîrșitul căreia au devenit, speriați, obosiți, dar fericiți, părinți. Cunosc și multe cazuri dezvăluite de presă, în care norocul unor copii de a fi fost preluați de unele familii s-a transformat într-un ghinion dramatic. Așa că, pornind de la ele, pot fi supuse dezbaterii cîteva sugestii de îmbunătățire a procesului de adopție.

În primul rînd, o consiliere profesionistă, de bună calitate a celor care vor să adop-te: știu, se poartă lungi dialoguri între asistenții sociali și viitorii părinți pînă în momentul cu pricina, există ore de consiliere psihologică, precum și informații la centrele de adopție. Numai că, în cele mai multe situații, tot acest sprijin este mai mult formal, strict funcționăresc, cu omisiuni importante: într-unul dintre cazurile pe care le cunosc personal, copilului nu i-a spus nimeni că urmează să fie „relocat“ într-un alt cămin, în alt oraș. Asistenții maternali nu o făcuseră. Nimeni nu le spusese să o facă, părinții nu primiseră nici o indicație de la psihologii direcției de protecție a copilului, despre modul în care urmează să se facă această tranziție, pur și simplu au aflat doar care este data la care pot lua copilul. Din cauza acestei omisiuni, dar nu numai, timpul de coagulare a noii familii a crescut dramatic: luni întregi copilul, speriat, traumatizat de despărțirea de ceea ce credea că îi sînt casă, familie și părinți, a privit noul cămin cu suspiciune, teamă, furie. Părinții, deveniți, pe bună dreptate, neîncrezători în serviciile de consiliere ale statului, au început să caute, pe cont propriu, un psiholog privat. S-au simțit, alături de copilul lor, neputincioși, singuri. Ar fi nevoie, deci, de un sistem de servicii de consiliere post-adopție, bine pus la punct. Părinții care trec împreună cu fiul/fiica lor adoptat/ă prin încercarea de a forma o familie trebuie să știe exact cînd și unde pot apela la un ajutor specializat.

Mai apoi, formarea asistenților maternali, adică a acelor persoane care iau în grijă, temporar, un copil abandonat, trebuie să fie una foarte bine conturată: asistentul maternal este un personaj extrem de important în primii ani de viață ai copilului, dar și în procesul de transfer al acestuia către noua familie. El trebuie să fie instruit cu precizie cum să își joace rolul, care îi sînt limitele, responsabilitățile, drepturile.

Și, nu în ultimul rînd, serviciile de asistență socială și cele care aparțin direcțiilor de protecție a copiilor au nevoie de oameni calificați, bine pregătiți, mai atenți la nevoile comunității pe care le deservesc, mai grijulii cu destinele copiilor și ale familiilor din mediile defavorizate.

Pe scurt, modificările aduse legii adopției sînt benefice. Mai sînt, însă, de făcut eforturi mari pentru formarea oamenilor și pentru consolidarea procedurilor prin care copiii abandonați să își găsească rapid, eficient, o familie adevărată. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: Demietrich Baker, flickr