Parfumuri de doamne și domnițe
E minionă cu nişte ochi mari, căprui-mierii, extrem de luminoşi. Pomeţi slavi, o rochie de lolită pe un trup subţirel. Vorbeşte cu o precizie de metronom despre note de bază, de mijloc şi de vîrf. De tuşa finală, de echilibrul aromelor şi de cum se „dezvoltă“ ele pe piei cu PH-uri diferite. De povestea unui chimist care scotea esenţe secrete din minerale pure. De generaţii de profesionişti care au descifrat secretele bergamotei, ylang ylang-ului şi ale tuberozei. Ne aflăm într-un boutique de parfumuri de lux în centrul Bucureştiului.
Nu ştiam că există aşa ceva şi pe aici, cu atît mai puţin nu călcasem în vreunul din aromat-misterioasele aşezăminte, prin străinătăţuri. Turist mediocru, cu aparatul de fotografiat savonieră prin buzunare şi cu ochii după clădiri frumoase, pisici comune şi cîrciumi ieftine, nu-mi trecuse o secundă prin cap să intru în vreo parfumerie de lux. Mă simţeam respinsă din start de sclipicenia ce se întrezărea de după vitrine şi de decorurile căutat decadente. Flip-flopşii mei prăfuiţi nu aveau ce căuta acolo.
Aici, la Bucureşti, am ajuns în parfumerie în circumstanţe pe care le voi povesti, poate, altădată. Dar cît de fericită am fost să văd sticle şi sticluţe, recipiente şi pocaluri, să mă învălui în arome ameţitoare, să testez şi aia, şi ailaltă. Doamne fereşte, scăpase ursul la miere, vulpea la struguri, calul în ovăz! Miniona slavă continua să mă ademenească cu vocea-i educată. O Circe insidioasă care probabil că ghicise în privirile mele hămesite o victimă sigură. Avea dreptate. Pe rafturi se lăfăiau marii clasici, în timp ce eu îmi dădeam seama că pînă acum folosisem autori de duzină. Rancé, Floris, Houbigant, Frapin. Istorii, poveşti, regi, regine şi celebrităţi. Decantoare, cristale, ciucuri de mătase, brocart. În mijlocul magazinului erau aşezate maiestuos mai multe recipiente imense din Baccarat din care puteai lua cîte grame de parfum din cele rare doreai. Cred că aveau un soi de ţuţuroi ca la butoaiele de vin. Dacă visul unora e să curgă bere de la robinet, eu îmi vedeam propriul vis cu ochii. Damigene cu parfum. Esenţele tari se păstrau, la urma urmei, în cisterne.
Vînzătoarea-sirenă era extrem de profesionistă. Făcea exact ce trebuia să facă. Anume, să te simţi singurul client, unicul client din lume. De o răbdare îngerească, era perfect echilibrată şi compusă. Cînd, după mine, au intrat în parfumerie vreo trei tinere hotărîte, s-a comportat egal. Şi eu care credeam că mă simpatizează. Tinerele, despre care ai fi spus că sînt mai degrabă gătite, şi nu bine îmbrăcate, n-au reuşit s-o stoarcă de energie şi nici să-i ciobească amabilitatea şi calmul. Păreau a fi extrem de sigure de ele, îşi cunoşteau bine drepturile şi era clar că sfioşenia mea de fost pionier le era străină. Ele erau din grupul celor care lăsau dîre de parfum bun, prost dozat, prin lifturi. Care-şi stricau cîte o cămaşă scumpă cu o pată uleioasă de aromă preţioasă. Care reuşeau să producă un siaj aromat de la un capăt al Căii Victoriei la celălalt. Probabil că afişau aceeaşi siguranţă şi prin restaurantele selecte, în faţa farfuriilor cu un gram de mîncare sclifosită şi trei pete decorative de sos. Simţind că gîndurile mele devin din ce în ce mai proletare, mi-am văzut finalmente de anevoioasa sarcină de a testa cît mai mult şi de a-mi păstra nasul cît de cît echilibrat în festinul ăla de mirosuri. La plecare am primit cadou o poală de mostre. Miniona mi-a zis că le-a ales special pentru mine. Că alea crede ea că mi se potrivesc mie. De data asta n-am mai crezut-o. Mostrele alea descriau un suflet mai degrabă clorotic, romanţios şi floral. Nu ghicise ce miasme moscate zăceau în mine.
Pentru că, a doua zi, învăluită în parfumul împărătesei Josephine (vă asigur, în zilele în care ea făcea baie), călătoream într-un vagon de metrou cu plasa de rafie a vecinului de scaun pe unul dintre picioare.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.