Pădurile virgine potențiale
Occidentul a putut să-și înalțe catedrale pentru că „noi“ am stăvilit hoardele barbare la porțile Europei. Dar cum se face atunci că Ungaria a fost pașalîc, sau că turcii au fost definitiv opriți din elanul lor cuceritor la Viena, nu la Rovine? Mai mult decît atît, ca vasali ai Înaltei Porți, ne-am trimis oștile să lupte cot la cot cu turcii în majoritatea războaielor europene ale acestora. Nu sîntem nici poartă a Europei, ci doar teritoriu marginal. Intrarea spre Occident se făcea pe la Belgrad, nu pe la Tîrgoviște și Brașov, de-aia regatele sîrbești și bulgare au fost cucerite, iar principatele românești, nu. Și cum de-am fost atît de fermi, cum de nici un osman n-a trecut de „noi“, dacă tactica „noastră“ favorită era retragerea în munți, la adăpostul pădurilor seculare?
Toate aceste tribulații mistificatoare sînt poate de înțeles dacă vorbim de istorie, de rolul miturilor fondatoare în nașterea unei națiuni, chiar dacă și asta i o atitudine de secol XIX, dar să folosim aceeași retorică în cazul pădurilor virgine nu este nici măcar amuzant. Ne mîndrim că încă mai avem cîteva hectare, ca și cînd existența lor ar fi rodul unei demiurgice înzestrări naționale. Uităm să spunem că nu pionieratul românesc în conservare le-a protejat, ci tîrzia industrializare și inaccesibilitatea terenului. Ne lăudăm că avem aproape două treimi din pădurile primare rămase în Europa temperată, dar omitem să spunem că le am exploatat sălbatic și că încă o facem. Același tip de sincopă logică ne permite să ne făloșim cu grija noastră față de ele și să evacuăm lejer realitatea că, de cîte ori am avut ocazia, le-am vizitat cu joagărul, toporul, drujba și TAF-ul, pînă cînd, din aproximativ trei milioane de hectare (secolul al XIX-lea), am ajuns la maximum 300.000 de hectare în 2017.
În 2005, în urma unui proiect cu finanțare străină, s-a realizat, din inițiativă privată, primul inventar al pădurilor virgine din România. N-a folosit la altceva decît la o sterilă și rușinoasă gîlceavă „academică“ pînă în momentul în care ONG-urile de mediu străine au preluat subiectul. În 2012, pentru prima oară în mod explicit, pădurile virgine au primit recunoaștere legală. Suficientă cît să nu le ajute prea mult, dar să fie o concesie făcută eco-teroriștilor. Apoi, la presiunea unor campanii naționale și a societății civile ieșite în stradă în 2015, s-a modificat Codul Silvic, legea primară, pentru a acomoda un articol care prevedea imperativ identificarea și protejarea pădurilor virgine. Dar este naiv cel care crede că legile sînt obligatorii. Abia în anul următor, spre final, tot prin eforturile ONG-urilor, s-a creat cadrul specific prin care se norma procesul de identificare și protejare a celor mai valoroase ecosisteme ale României. Să nu ne entuziasmăm.
Pentru că, astăzi, întregul sistem de prevenție se bazează pe studiul realizat în 2005, cea mai bună metodă de a demantela întregul construct legal care ar trebui să ne ajute la protejarea acestui patrimoniu național este recuzarea lui. În mod paradoxal, dar deloc surprinzător, instituția de cercetare prin care s-a finanțat studiul cu sute de mii de euro (Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice) nu recunoaște că un asemenea proiect ar fi fost derulat. Și uite-așa, un fior de fericire descrețește frunțile greu încercate ale celor care s-au blocat în pădurile virgine în efortul lor de primenire a țării.
Greenpeace România a realizat, în 2017, împreună cu două universități, una străină și una românească, un nou studiu prin care am evaluat la nivel național cîte păduri virgine potențiale avem. Adică la ce ar trebui să ne așteptăm ca întindere și unde ar trebui să ne concentrăm eforturile atunci cînd Ministerul Apelor și Pădurilor s-ar apuca de inventarul național al acestor păduri. Din noiembrie anul trecut, autoritatea a preluat, de voie, de nevoie, harta astfel realizată și a purces la compararea celor 300.000 de hectare descoperite cu propria bază de date. Sună eficient și profesionist, dar nu este. Dacă ar fi avut interesul, autoritatea ar fi putut rezolva singură această ecuație: total păduri – păduri exploatate pentru care există date – păduri care în urma validării de teren nu corespund criteriilor de calificare ca păduri virgine = total păduri virgine. Dar ecuația reală arată astfel: total păduri – păduri în afara fondului forestier național (adică alea care nu apar în scriptele lor) – păduri despre care nu au date pentru că nu le-au centralizat vreodată – păduri pentru care datele de pe hîrtie sînt eronate – păduri proprietate privată (pentru că nu prea au date cadastrale și pentru că statul nu este în stare să plătească compensații și să rezolve criza lemnului de foc) – păduri pentru care există alte interese la nivel teritorial – păduri care nu corespund criteriilor = % din pădurile virgine.
Cine-ar putea crede că dezvoltarea durabilă e pe bune, că cei patru piloni ai ei – economic, social, ecologic și cultural – sînt interdependenți? La ce altceva servesc codrii seculari în afară de industria lemnului și ca adăpost în fața cotropitorilor? Echilibrul ecologic al mediului în care trăim nu ne privește, că doar nu depindem de el. Schimbarea climatică nu are nici o legătură cu capacitatea pădurilor de a produce oxigen, de a absorbi dioxid de carbon și de a stoca, pe de altă parte, carbon, iar din perspectiva aceasta pădurile virgine nu sînt relevante pentru abilitatea de a se adapta provocărilor fenomenelor climatice extreme. Întreaga lor zestre genetică este doar o notă de subsol marginală în evoluția vieții. Toate acele habitate diverse și unice care există în pădurile virgine sînt doar accidente ale evoluției, precum indiferente și neimportante sînt toate speciile de plante și animale, aproximativ 13.000, care depind de ele. Pe care cercetător, turist preocupat de natură sau de specificul peisajelor culturale locale îl interesează dacă se plimbă printr-o tăiere rasă ori printr-o pădure seculară?
Ministrul Apelor și Pădurilor nu a menționat nimic despre pădurile virgine în recenta conferință de presă (1 august 2018) despre „reușitele” mandatului și prioritățile viitoare. Dacă autoritatea responsabilă nu-și asumă protejarea lor conform obligațiilor legale, nu ne rămîne decît să o cerem și mai răspicat, împreună, să fim cu ochii pe păduri și să tragem la răspundere pe oricine le distruge. Fiecare dintre noi poate face asta.
Valentin Sălăgeanu este director de campanii la Greenpeace CEE, România (www.greenpeace.org/romania/ro).
Foto: wikimedia commons