Ouă negre, vrăbii fripte, sos de călin, Deng Xiaoping

18 aprilie 2012   Societate

După căderea în dizgraţie din timpul Revoluţiei culturale maoiste, Deng Xiaoping este reabilitat, începînd cu anul 1976, şi numit, cu ocazia celui de al XI-lea congres al Partidului Comunist Chinez din 12-18 august 1977 (primul ţinut după moartea lui Mao), vicepreşedinte al Comitetului Central.

Curînd după „încheierea lucrărilor“, Deng Xiaoping oferă un dineu festiv, în imensa hală a congresului din Palatul Poporului din Beijing, pentru nu mai puţin de 4000 de invitaţi din întreaga lume. Iată meniul: ouă negre „de o mie de ani“ cu sos de plante medicinale alpine, ciuperci chinezeşti de zece feluri, pui Hangzhou în pepene verde, supă din aripioare de rechin cu alge, vrăbii fripte cu sos de călin, raţă Beijing, scoici şi holoturii cu orez, peşte fiert, tocană de vînat mic, colţunaşi din făină de orez, pepene copt în miere, cremă „Valea regilor“, rachiu de ginseng, Mao Tai, ceaiuri neîndulcite şi vinuri chinezeşti albe şi roşii, dulci.

În ziua dineului, la Palatul Poporului au fost aduse 16 bucătării mobile, 800 de ospătari şi cîteva sute de fete, tocmite numai ca să aducă oaspeţilor şerveţele umede şi uscate, înainte şi după fiecare fel de mîncare. Invitaţii au stat la mese rotunde de opt locuri (500, în total) şi au primit, pe lîngă beţe, furculiţe şi cuţite. Dineul a durat trei ore, cu tot cu discursul lui Deng Xiaoping; „planificare“ (socialistă) de amploare, abundenţă de piaţă liberă (capitalistă), totul sub acoperişul Palatului Poporului – o bună metaforă a Chinei lui Xiaoping.  
 

Mai multe