Ordine în bibliotecă

Vine o vreme. Cînd. Trebuie s-o faci. Dezmembrezi tot, scoți toate cărțile, le ștergi de praf și le rearanjezi. Iar eu sînt extraordinar de ineficientă în asemenea activități. Poate să mi ia două zile, poate mai mult, pentru că mă trezesc așezată în mijlocul haosului citind cîte un pasaj din cărți pe care le uitasem sau redescoperind jurnalele vechi din școala generală.

Jurnalele vechi din școala generală s au dovedit a fi absolut delicioase din momentul în care m-am putut desprinde de teribila jenă stîrnită de patetismul și prostiile copilărești de acolo. O teză ratată la matematică era prilej de nesfîrșite lamentări. Vacanța era așteptată cu o veritabilă și nedisimulată bucurie, prilej de efuziuni săltate precum ale unui cățel de trei luni. Poeziile erau… mm, să zicem legate de natură, de rîu și ram, stele și tot soiul de abureli peisagistice. Prin tot jurnalul ăsta lipisem fotografii de cea mai proastă calitate (atîta se găsea la vremea aia) decupate de prin vechi reviste Cinema; o Brigitte Bardot extrem de tînără cu o coamă blondă, leonină, Marilyn zîmbind seducător, cu capul întors pe umărul gol de pe care alunecase lasciv o blană albă, Gine Lollobrigide, Sofii Loren și toate frumusețile anilor ’60 care-i încîntaseră pe părinții noștri. Tot așa, decupasem diverse figuri oarecare din reviste străine, o raritate, și le lipisem random pe aproape toate paginile. Nu am găsit nici o logică în selecția aia pe care o făcusem la 11-12 ani, oricît m-am chinuit să o deslușesc acum. Din același jurnal burdușit au căzut o grămadă de desene și bilețele pe care le schimbam cu cea mai bună prietenă de atunci. Ne vorbeam între noi cu „fiule“, așa cum citisem în Cei trei muschetari că se adresa ticălosul cardinal Richelieu supușilor săi laici. Desenele noastre înfățișau – cu o oarecare pricepere – figuri feminine cu părul lung și bufant, buze pline, roșii, și gene lungi. Tot în jurnal am descoperit și o scrisoare de la o verișoară cam de aceeași vîrstă. Îmi scria, între altele, că mai am puțin și-mi iau buletin și că să-l port cu plăcere.

Am găsit apoi fotografii. Îndesate cine știe cînd între paginile unei cărți, prilej de adevărate surprize, m-au tras de păr și m-au cufundat violent în amintiri pe care nu știam că le păstrez atît de acurate. Uite-mă în clasa a VIII-a, într-o poză de grup cu toată clasa. În fața intrării profesorilor din școala mea generală din Berceni. Sîntem vreo treizeci și ceva de copii în toată clasa, o amestecătură de tipologii și background-uri, cum era aproape peste tot în școlile astea de cartier. Uite-mă cum stau în primul rînd (sîntem așezați pe vreo trei-patru, pe toate treptele de la intrare), fix în mijlocul șirului. Sînt singura fată care nu are trandafirul ăla făcut din panglici colorate din care curg prelung niște fîșii făcute din același soi de panglici. Pe ele se versifica cu pixul așa cum se făcea în celebrele oracole: „Cum dorește căprioara apă dulce de izvor, / Așa îți doresc eu ție fericire-n viitor“. Sau ceva de genul ăsta. Stau în primul rînd, într-o atitudine aproape sfidătoare, picioarele depărtate ca ale cowboy-ilor, brațele încrucișate, capul înclinat pe o parte și un zîmbet strîmb. De unde naiba atîta încredere, mă întreb acum, și mă uit cu ochii mijiți la fotografia asta alb-negru, îmi vine să dau un zoom pe detalii cum facem pe telefoane, dar eu stau acolo analog și sfidătoare, în altă viață.

Cînd naiba m-oi fi schimbat atîta, mă întreb, atunci eram totul, fără scuze, acum vreau să fiu aproape nimic, cu milioane de scuze. Înot în continuare între cărți, în mijlocul bibliotecii mele dezmembrate, și văd cît de multe n-am apucat să citesc. Sîntem suma cărților noastre necitite, încerc un soi de aforism în cap, și mă bușește imediat rîsul. M-am așezat aiurea pe niște extrase din Letopisețul Țării Moldovei, care mi-a mîncat zilele prin liceu și facultate și cîntăresc din priviri un turn instabil de literatură. În vîrful lui se clatină precar Infinite Jest al lui Wallace. Pe care nici acum n-am reușit să-l termin. Anul ăsta, îmi promit. După ce rezolv cu biblioteca. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.