Online nu este niciodată simplu, este ca-ntotdeauna şi este ca pe vremuri

Cu multă mîndrie de mine mi-am zis: gata, frate, nu mai car. Gata, mi-am stabilit bine produsele preferate. Şi zic aşa: apă plată din aia, sanchi, echilibrată, şi lapte degresat la bidonaş. Nu produsele în sine îmi plac, ci forma ambalajului. Nu este aşa că nu e normal? Nu e, dar între produse similare, ce să alegi? Laptele, după mine, n-are gust. Sînt zece feluri de lapte la fel. Îmi place ambalajul. Între ape, cel puţin patru au acelaşi gust. Ce să fac? Mă bucur de aparenţă. Şi, cum mi-am stabilit reperele, hai la treabă! Apă nu prea beau, lapte, nici atît, dar să fie în casă. Şi fac cumpărături online de pe Carrefour. Merge o dată, a doua oară mi s-a înţărcat bălaia. Am luat să am stoc pe o lună. Şi rău am făcut. Nici două săptămîni nu au trecut şi laptele era expirat. Incredibil. Practic, ce s-a întîmplat? Mi-au dat dintr-un stoc care avea termenul de valabilitate foarte strîns. O şmecherie. Nu poţi să-i acuzi. Dom’le, termenul era OK la predare marfă, ce cîrîiţi? De fapt, eu nu puteam bea douăzeci de butelci de lapte în zece zile, dar nici nu mi-a trecut prin minte că poate fi pus un termen atît de pervers. Aşa că am aruncat jumătate din marfă. Cine este de vină? Eu, bineînţeles. Lăcomia mea. Doar n-o să acuz, Doamne fereşte, nişte corporatişti care au aplicat proceduri şi, brusc, în timpul livrării mele, au hotărît să bage la livrare tranşa nasoală, în curs de expirare. Păi, de ce să-i acuz? Azi am mai comandat de la ei lapte, cu multă precauţie. Pînă voi găsi pe alţii. Care să-mi livreze acasă, eu să cumpăr online şi să cumpăr cît de mult vreau eu, fără atîtea griji. Bre, mare prost sînt, şi ei şi-au găsit prostul.