Omul politic desăvîrşit

Tocmai pentru că aceasta este o meserie atît de importantă pentru naţiunea pe care o serveşte, drumurile vieţii pentru viitorul om politic desăvîrşit trebuie atent păzite de către familie şi comunitate. Încă din primii ani de copilărie, acesta va creşte într-o familie echilibrată, în care membrii săi îşi cultivă cele mai alese sentimente şi se ceartă foarte rar. Copilul viitor om politic nu va creşte în lipsuri care să-i dezvolte ulterior un apetit pentru o îmbogăţire nemăsurată. Părinţii săi vor fi responsabili, ca membrii ai societăţii, învăţîndu-l să fie respectuos, să spună „bună ziua“ cu seninătate, fără să se gîndească la oamenii din jurul său ca la nişte duşmani. Tot părinţii răspund pentru hrana acestuia şi dezvoltarea sa fizică sănătoasă şi proporţionată. Copilul viitor om politic nu trebuie să fie bolnăvicios, pentru că asta ar putea să-i afecteze în rău nivelul de rezistenţă la efortul fizic şi psihic pe care i-l cere viitoarea sa meserie complicată, pentru că va decide asupra destinului oamenilor. Eu merg şi mai departe şi spun că într-o societate normală fiecare familie se va gîndi că cel născut în mijlocul său va fi un viitor om politic şi atunci va face cele enumerate mai sus ca pe nişte lucruri fireşti. Copilul va fi educat să fie curajos fără a se ajunge la un voluntarism periculos. De asemenea, este bine să crească cu animale în jurul său pe care să le iubească, pentru că medicii spun despre copiii crescuţi astfel că sînt mai buni şi mai generoşi. Animalul de companie al copilului nu va fi din rase mari sau periculoase tocmai pentru a nu-i dezvolta tendinţele naturale, umane, spre violenţă şi agresivitate.

Niciodată primele vorbe nu trebuie să fie înjurăturile, ci cuvinte frumoase ca „mama“ şi  „tata“. Părinţii vor avea răbdare, făcîndu-i cunoştinţă, încet-încet, prin vorbe şi semne alese, cu lumea pe care acesta o va conduce mai tîrziu. Încă de la grădiniţă, cu ajutorul doamnei educatoare, va începe să deprindă cunoştinţe de istorie şi geografie, dezvoltîndu-i-se sentimentul apartenenţei la familie, comunitate şi ţară. Aceasta va fi baza unor trăiri mai complexe ale viitorului adult, trăiri pe care eu le voi numi cu ajutorul cuvîntului patriotism. Tocmai de aceea le recomand părinţilor şi primilor educatori să-i vorbească de bine şi cît mai des despre oraşul, comunitatea şi ţara în care copilul s-a născut. Pentru că el este mic şi nu are o putere de înţelegere a nuanţelor, i se va spune, fără ca noi să credem că este minţit, că s-a născut într-o ţară frumoasă cu oameni destoinici şi cu o istorie plină de fapte de vitejie.

Tot în această perioadă a vieţii, copilul va fi învăţat să iubească oamenii. Bunicul său îi va spune că omul este valoarea supremă, creaţie a lui Dumnezeu pe pămînt, şi că orice judecată, gînd sau faptă îndreptată împotriva omului sînt îndreptate, de fapt, împotriva lui Dumnezeu şi vor fi sortite eşecului. Fără a fi transformat într-un habotnic religios, copilul trebuie dus la biserică şi crescut în respectul legilor oamenilor şi al legilor lui Dumnezeu. Aşa el va şti ce este binele (tot ce este în favoarea oamenilor) şi ce este răul (tot ce este împotriva oamenilor). Toate aceste îndreptări, copilul le va deprinde înainte de a merge la şcoală. Numai aşa educaţia sa de mai tîrziu, complexă, se va aşeza pe baze solide.

Încă din şcoala primară, viitorul om politic va învăţa limbi străine pentru a înţelege mai tîrziu cultura şi civilizaţia altor popoare, spre a-şi putea ajuta ţara în contactul său direct cu alţi oameni politici din ţările mai mari sau mai mici ale lumii. Pentru tînărul viitor om politic şcoala nu va fi grea. Ea nu va fi o corvoadă în care nişte oameni depăşiţi de timpuri îi vor preda, cu o superioritate pe care nu o au, milioane de informaţii fără nici o noimă. Şcoala este chemată să-i dezvolte trăsăturile de personalitate ale unui campion, şi nu ale unui frustrat îngrijorat în permanenţă că nu va fi la înălţimea tocelilor impuse de domnul diriginte. Va purta cu mîndrie uniforma şcolii şi va asculta imnul acesteia cu mîna pe inimă, fiind conştient de apartenenţa la o instituţie care a dat lumii medici, ingineri, cercetători de elită. Elevul nostru va povesti acasă, cu înflăcărare, istoria cunoscută de tot oraşul a domnului director al liceului, care în Primul Război Mondial a renunţat la funcţie şi la traiul liniştit pentru a se duce voluntar pe frontul din Moldova. O simplă statuie, bust, la intrarea în cancelaria profesorilor i se va părea prea puţin pentru o aşa de mare personalitate.

În timpul şcolii generale, elevul viitor om politic va începe să facă sport. Aici va învăţa să fie altruist. Va învăţa să cîştige, dar şi să piardă. Sportul îi va întări caracterul şi-l va învăţa să strîngă din dinţi la durere, pentru a merge mai departe alături de colegii săi şi de echipa sa. Sportul îl va învăţa cum se cîştigă, prin efort, aprecierile şi recunoaşterea calităţii de lider. Aici va învăţa, din nou, pe viu, infinitul respect pe care trebuie să-l poarte colegilor, adversarilor, dar şi arbitrilor şi regulilor pe care aceştia din urmă le respectă şi le aplică. Pus în asemenea situaţii, tînărul elev, viitor om politic, va învăţa cum să cîştige, prin fairplay, îndelungatul meci al vieţii şi carierei sale.

Tot în această perioadă, personajul nostru va învăţa filozofie, muzică, arte, etică, morală, bune maniere. Echilibrul personalităţii sale va fi dobîndit prin conştienţa diferenţei dintre „a fi“ şi „a avea“. Tînărul va fi ferit de către cei din jurul său de a-şi dezvolta în mod exagerat aptitudinile de creator de bogăţii personale care i-ar putea umbri mai tîrziu devotamentul depus în favoarea societăţii.

În timpul liceului, părinţii şi educatorii săi au de luat o decizie grea. Ei trebuie să-l urmărească cu atenţie şi să ştie dacă va fi un om politic legiuitor sau un om politic administrator. Dacă va înclina spre filozofie, drept, economie şi alte ştiinţe ale organizării şi conducerii societăţii, atunci va fi un legiuitor. După cum, dacă va înclina spre matematică, fizică, chimie, medicină, inginerie, atunci va fi un om politic administrator. Spun asta pentru că ştim cu toţii că este o mare diferenţă între un om care poate îmbrăţişa cu mintea mersul lumii sociale în complexitatea sa şi poate face legi pentru acest mers şi un om care va fi chemat să respecte şi să pună în aplicare aceste legi.

Este bine ca, începînd cu adolescenţa, tînărul să călătorească. Numai aşa va cunoaşte şi compara oameni, ţări, culturi şi civilizaţii diverse. Orizontul său se va deschide şi va căpăta astfel o siguranţă de sine care îi va servi în contactul cu alţi oameni, indiferent de ţara de unde vin şi ce demnităţi ocupă aceştia.

Pînă la sfîrşitul adolescenţei, tînărul nostru va fi deprins cum să absolve două examene importante ale vieţii. Vorbesc aici despre examenul dragostei şi al morţii. El trebuie să ştie că, la un moment dat, oameni importanţi din viaţa lui nu vor mai fi şi comportamentul în asemenea situaţii trebuie să fie unul asumat, dar fără a lăsa urme adînci, de nerecuperat, pentru restul vieţii, care să-i afecteze personalitatea. Mai ales examenul dragostei trebuie absolvit pentru a-i asigura în viitor cădura şi liniştea unui cămin, valori de neînlocuit niciodată şi cu nimic. De modul în care oferă şi primeşte dragoste vor depinde în mod fundamental întreaga sa viaţă şi carieră.

Ar fi bine ca studiile sale să fie făcute în România măcar pînă la nivelul licenţei, pentru a-şi desăvîrşi cunoaşterea în mediul pe care ulterior va fi chemat să-l conducă. În acelaşi timp, percepţia asupra acestui mediu va fi deplină şi corectă. Spun aceasta deoarece cunosc foarte mulţi tineri străluciţi, dar care, plecînd prea devreme din ţară, nu mai cunosc şi nu mai au judecăţi corecte despre lumea românească. Ei judecă în termeni globali, vorbind despre proiecte care nu au o legătură cu realitatea. De aceea, cel mai adesea, suferă de inadecvare şi cred, în mod fals, că România greşeşte că nu le seamănă lor. De fapt, lucrurile stau tocmai pe dos.

Întors de la doctorat, făcut de data asta în străinătate, omul politic va fi pregătit de colegii şi de şefii săi politici pentru a intra, încet, în marea responsabilitate de a se aşeza în fruntea oamenilor. În bătălia pentru civilizarea ţării nu va fi lăsat să-şi facă ucenicia la un cabinet parlamentar al unuia care, atunci cînd vorbeşte despre ţara sa, îşi încheie mereu fraza cu o înjurătură. Pentru că a fost bine educat în austeritate şi dragoste faţă de oameni, familie şi ţara sa, el va avea răbdare pînă cînd şeful său politic îl va aduce în Parlament, considerîndu-l pe drept cuvînt urmaşul său de mîine şi colegul său de azi. Va avea o viaţă plină, pregătindu-se pentru marele moment, al unicităţii şi supremaţiei.

Deschid televizorul şi îl văd, îi observ părul alb şi mă întreb cum au trecut aproape treizeci de ani. Oare aceşti ani au trecut şi peste mine? Şi eu am părul atît de alb?

Candidează la Preşedinţia României. Dacă se întîmplă asta înseamnă că nimic nu este pierdut şi mai avem o şansă. Este aşa cum îl ştiu de tînăr: elegant şi reţinut, dar foarte elocvent în a-şi descrie planurile şi strategiile. Chiar dacă unele par a fi utopii, le expune cu atîta convingere, încît totul este credibil. Îmi dau seama că România lui seamănă mult cu a mea. Este o democraţie prosperă şi respectată de marile ţări ale lumii.

Hai, curaj, vorbeşte, convinge. Eşti aşteptat!  

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu. În 2010 a publicat cartea A treia Romă. Despre capitalism, America şi criza din 2007, Editura Academică Brâncuşi.

Foto: L. Muntean