Oltenii și statuile

17 septembrie 2019   Societate

Statuia lui Mihai Viteazul din Craiova. Fotografia a fost făcută recent, în timpul controverselor legate de cazul crimelor din Caracal. Din acest motiv, locuitorii din oraș au amplasat la baza statuii banner-ul care se vede în imagine.

Oltenii au o slăbiciune pentru statui. Cine merge prin Craiova le vede la tot pasul. Și nu mă refer la îndreptățita și fireasca statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul scrutînd Palatul Administrativ din centrul urbei, ci la zecile de statui metalice care au apărut prin oraș, invitîndu-te să stai cu ele pe bancă.

Bun, dar Craiova nu e Oltenia. Nici o problemă, nici statuile nu au vreun complex provincial. Unele s-au instalat prin sate și chiar pe la răspîntii de drumuri. În comuna Maglavit, lîngă primărie, e un monument dedicat „eroilor din Maglavit căzuți în cel de-al doilea război mondial“. Lîngă monument e amplasată statuia profetului satului, Petrache Lupu (numit pe soclu Petre Lupu), vedeta mediatică interbelică ce a întreținut mai multe convorbiri cu Moșu’.

Prezența statuii în spațiul administrat de primărie nu pare disonantă cu spiritul local. Memoria lui Petrache Lupu e păstrată în sat, unii fac și acum o legătură între „nenorocirile de azi“ și profețiile și îndemnurile moralizatoare ignorate ale lui Moșicu’, cum îi spun ei lui Petrache Lupu. Pe pisania bisericii recent ridicate în localitate scrie: „Piatra de temelie a fost pusă de PS Bartolomeu Stănescu, episcopul Rîmnicului, la data de 14 Sept 1935, pe locul numit La Buturugi, unde ciobanul Petrache Lupu l-a văzut pe Dumnezeu.“

Treci Oltul și pe stînga, lungit de-a lungul șoselei, e „orașul“ Scornicești. Așa îi spun localnicii, „oraș“. Și aici unii dintre ei au o nostalgie, dar după un alt tip de ocrotitor. Este vorba, bineînțeles, de Ceaușescu, „născut și crescut la noi pînă a împlinit 14 ani“. Lista investițiilor făcute în timpul comunismului la Scornicești e considerabilă, dacă e să ne luăm după prezentarea unui localnic întîlnit în curtea casei părinților lui Ceaușescu. Dar din ea pare să nu mai fi rămas nimic, localitatea e un șir dezolant de case, blocuri și clădiri abandonate. Dacă ai răbdare să treci de toate, ajungi la altă statuie oltenească.

Statuia lui Ceaușescu e, de fapt, un bust. Nu e la primărie, ci în curtea părintească, „făcut din banii familiei“. Se vede din stradă, „după ce treci de pod“. Bustul seamănă vag cu originalul și nu pare făcut din piatră sau metal, ci poate chiar din ghips. Mi s-a părut ingenioasă formularea găsită pentru a descrie personajul reprezentat: „Nicolae Ceaușescu. 1918-1989. Primul președinte al României“. Neutru, pentru ca istoricii sau cei ce se consideră victime ale fostului dictator să nu poată protesta, dar și ușor eliptic: poate mai exact era „președintele Republicii Socialiste România“.

Cînd să ieși din Scornicești, la cîțiva metri după ce faci la stînga pe drumul național, răsare un alt bust. În mijlocul cîmpiei, fără soclu, direct din pămînt, îți zîmbește brusc Gigi Becali. Un preambul cu el am gustat la biserica din Maglavit, unde e pictat pe stînga, în pronaos, se pare în calitate de principal finanțator al lăcașului dedicat memoriei fostului cioban-profet.

Dar aici nu e nici o inscripție, nici un indiciu privind bustul care îi face pe șoferii străini să frîneze brusc pe drumul național. Pare o irepresibilă manifestare creatoare a vreunui localnic, sedus de la distanță de farmecul televizat al titularului. Așa cum maramureșenii au pictura naivă, și oltenii par să aibă în sînge sculptura naivă. Dacă vreți referințe mai savante, vă întreb: oare nu e, în definitiv, și Brâncuși un oltean de-al locului? 

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.

Mai multe